Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

A fi sau a avea (papagal).

1 min lectură·
Mediu
La patru aem, vă jur, nu mă tem de ecosistem și nici de blestem.
Am colivie (ce ironie, ce tragedie, ce mârșăvie!).
Când evoluez, în draci, la trapez, nu vreau să bravez, dar nici să frapez.
E doar frustrare apăsătoare și încercare de vindecare.
Și azi, ca și ieri, visez palmieri (chiar cocotieri) și bananieri,
Coji de semințe scuip pe tendințe, pe umilințe, pe consecințe.
Nervos, dar timid, răcnesc insipid, zăbrelele-s zid, iar eu apatrid.
Fără speranță, dau mult din clanță, din disonanță în redundanță.
1329
1

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
85
Citire
1 min
Versuri
8
Actualizat

Cum sa citezi

EDUARD Lupașcu. “A fi sau a avea (papagal)..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-lupascu/poezie/14204518/a-fi-sau-a-avea-papagal

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGPGeorge Pașa
Licența poetică „aem” am înțeles-o, se aprobă! Dar virgula aia înainte de conjuncția adeversativă „iar” n-o văd (și nu cred că am orbul găinii). Glumesc, desigur, este doar o scăpare. Autorul este un bun cunoscător al regulilor de ortografie și de punctuație.
În ceea ce privește conținutul propriu-zis, n-aș zice că rupe gura târgului. Și nu pentru că aș avea eu ceva cu ritmul de hip-hop, ci fiindcă, spre deosebire de unele dintre textele postate pe poezie.ro, nu prea are profunzime. Poate și unde dă impresia că ritmul cere conținutul, deși nu este chiar așa.
1
@george-pasaGPGeorge Pașa
Corectez: „adversativă”.
0