Ecaterina Ștefan

O vie uscată se înghesuia în gulerul unui gard. Câmpiile erau niște case. Mușcam cu nesaț din strugurii rupți, ocolind noroiul. Îți așezai mâna în palma mea. Câmpiile aveau ca acoperișuri

Un om apare un felinar se stinge sacoșele grele mă taie în palme vreau să fim linia aceea care simte toată greutatea deodată distanțele să ne ducă încă și mai departe să-mi desfac orizontul

cu foarte puține mișcări cât să-și încălzească zăpada din așternuturi deși frigul îi ruginea oasele și oasele se făceau margini în care creșteau pereții sufletului el îmi ținea mâinile

La mine nu se întâmplă nimic, când o balenă își arată colții și nu îi simt cu adevărat foamea. Sau când albinele își dau afară trântorii. E bine să ții spatele drept Asta o descoperi citind

Domnul Ghecev doarme puțin se trezește singur în pat la ora 5.04 a.m. ca să se uite la răsărit cu pernele îngrămădite în piept își numără degetele întotdeauna are prea multe însă ar sparge

Plângem, zguduindu-ne umerii în dosul scării, în întunericul de acolo de unde nicio privire nu se apleacă să vadă și nicio voce nu își coboară timbrul. Mergem singuri pe străzi, nu avem

Tot în viteză marțea pitește zâmbetul pe mochetă ca o nucă-n cărbuni Orașul leagă atingeri Un șir de pori adâncesc pe spinare chipuri scrijelind în scoarța memoriei frânghii din povestea

pieptul meu calcaros. noi. un sistem nedeterminat. defect. fructiera goală. o las așa. las totul în urmă. sunt pielea ținută sub gheață. o măduvă rece. și atâtea cuvinte primite în dar. le

Tu ești dragostea care se sprijină-n perete Păpădii vii, păpădii moarte Era un lemn greu cu sau făr’ ornamente După ușă speranțe deșarte Mă imaginam că plimb vidul prin încăperi Nicio spargere

pot să îți vorbesc despre pixeli. sau venele mele. niște sârme cuprate ascunse în piele să nu le vadă ceilalți. ori nichel inoxidabil. inoxul din furculițe. sunt iadul. îl scapi. îți scapă.

Ai vrea să mănânci din frigiderul altuia. Vrei măcar o dată pe săptămână să se schimbe imaginea frigiderului de la balcon cu imaginea oricărui alt frigider. Mai frumos, sau, mai urât, doar să

Îmi zice că îi place să meargă prin parcul acesta de spital ori cum se aud seara liliecii ”vai!” spune, tu nu i-ai auzit Citesc pe plăcuța de la intrare ”Atenție epidemie acces restricționat

să-mi iau ultima dată cartofi free un puișor și un machiatto fierbinte apoi las totul să fiu vagabond dharma să-mi tratez sinusita cu lapte fierbite cu miere seara și cinci minute de stat cu

Mă uit la mainile mele prin vene - un păienjeniș fără plasă - ce să zic, m-am umplut de glorie la o oră la care se doarme am început să vorbim despre ce mărimi purtăm la pantofi, cât timp

Ecaterina Bargan: Cum ți se pare Chișinăul? Elena Vlădăreanu: Am stat doar câteva zile și a fost frumos. Nu știu cum este pentru cineva care trăiește aici, probabil ca în București, ajungi să-l

o scoarță cicatrizată în plop se face că mergem pe ea afară nu plouă iar teiul nu mai ajunge la cerul meu dimineața pe șosea nu se aud roți de mașini oamenii ies nu câte unul sau câte

pereții care ți-au strâns singurătatea îi dai cu var cu mai mult var să nu se vadă să nu se simtă trecutul arunci oglinda care a stat acolo secole să asculte cineva mi-a spus că în casa