Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

fără titlu

3 min lectură·
Mediu
eu stau cu telefonul în mână și mă uit prin geam
el este o formă mică neregulată acolo unde se termină marginea de copac
în stânga și-n dreapta umerilor lui sunt frunze uscate
el stă cu telefonul în mână și se uită prin același geam prin care mă uit și eu
eu sunt la etajul al nouălea și îi aud vocea foarte aproape de parcă el ar fi lângă mine
el stă pe asfaltul trotuarului și nu mă vede la fel de bine cum eu îl văd
hainele lui acoperă marginea copacului o vreme
frunzele arată ca niște aripi crescute din umerii lui
el stă de 15 minute
acolo jos e octombrie
lui îi e frig
îmi spune să-i citesc o poezie
*
noi facem ceai împreună
eu pun apa la fiert
el spală termosul cu apă rece
eu clătesc cănile
el verifică dacă este zahăr
eu îl aștept să vină la bucătărie
el spală termosul cu apă rece și vorbește cu sora mea
care stă în locul ușii de la baie
eu torn apă în cană și pun zahăr
el toarnă apa dulce în termos
eu torn apă fiartă în cană
el rupe etichetele pliculețelor
și le lasă să cadă în termos
eu torn apa fiartă în cană
el pune zahăr
gustă apa dulce
și o toarnă în termos
*
liftul se deschide
eu intru în lift cu o ceașcă de sticlă
plină cu ceai negru fierbinte
el intră în lift cu termosul de un litru plin cu ceai de romaniță
împreună cu noi intră un domn
care nu e vecin cu mine
domnul a venit în ospeție la apartamentul 27
de la etajul 8
domnul se uită cum sorb din ceai
ne întreabă dacă mergem la primul
zic da
nu mă pot abține să nu zâmbesc
pentru situație
domnul iese primul din lift
intră în mașină aprinde farurile
pornește motorul
eu arunc pliculețul de ceai la ghena de gunoi
*
afară e întuneric
eu beau ceai din ceașca de sticlă
el bea ceai din capacul de la termos
ne ducem să cumpărăm pâine
vânzătoarea se uită în ochii mei
când îmi spune prețurile
dar uneori se uită și la ceașca din mâinile mele
ieșim din magazin
el merge încet
prea încet pentru mine
eu mă întorc cu spatele înspre drumul din fața lui
noi stăm față în față
mergem
și bem ceai
la o masă invizibilă
care se mișcă odată cu noi
0117.316
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
404
Citire
3 min
Versuri
65
Actualizat

Cum sa citezi

Ecaterina Ștefan. “fără titlu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ecaterina-stefan/poezie/13955952/fara-titlu

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@sophie-polanskySPsophie polansky
ah, ce fain e! voiam sa nu se mai termine!
imi place mult acest personaj-liant, ceasca de ceai, ceaiul, aceasta sursa de incalzire, topire discreta, care poate trece sau nu neobservata.
e reusita secventa cu termosul, mergi bine pe atmosfera, imi si placea stau acolo intre voi, la apa dulce eu as fi insitat, era un detaiu iesit din poveste pe care nu l-ai exploatat.

calatoria asta ( atat de simpla!) a cestii de ceai prin lumea cartierului, e ca un cantec de leagan. pesemne ca beati ceai de tei. placut mult si secventa din magazin, e foarte vizual si asta ma cucereste. Plus detaliul acela aproape afectuos cand spui ca el bea din capacul termosului. Felicitari.
0
@sophie-polanskySPsophie polansky
Si am uitat de strofa de inceput care are o frumusete atat de simpla, de discreta, putina poezie se strecoara aici. Bine surprinsa acea asteptare, un realism demn de invidiat! Aici si asa mi-ar placea sa ajungi/fii.
0
@ariadna-petriAPAriadna Petri
da....imi place mult constructia lina si isteata a jocului, care ia din praful de poezie naiva din ochii cititorului. De fapt e mai degraba tehnica desenului animat ilustrata in cuvinte!
Da, Sophie, as fi vrut sa nu se mai termine! Mai trec pe aici, imi place ;)
0
RGrechesan gheorghe
poemul e animat de un du-te-vino ca într-un cartoon, așa cum observa D-na(d-șoara Petri)are imagini caline, colcăie de o sensibilitate intrinsecă a cuplului, dar sunt cîteva zgîrieturi pe peliculă, de pildă:\"nu îmi pot abține zîmbetul\", în loc de \"nu mă pot abține să nu zîmbesc\" sau \"eu sorbesc\" în loc de \"eu sorb\".Developarea faptului banal, secvențialitatea cotidianului nu e rău redată dar, cred eu, că un discurs mai condensat ar fi fost o variantă de lucru.
0
@viorel-gonguVGviorel gongu
sorbesc nu este corect
eu sorb
tu sorbi
el soarbe
noi sorbim
voi sorbiți
ei sorb
0
@ecaterina-stefanEcaterina Ștefan
Sophie, da, din tei ceaiul. Am mizat pe sinceritatea momentelor trăite. Mă bucur că ți-a plăcut acest text și personajele și ceea ce li se întâmplă. Mulțumesc pentru că ți-ai făcut timp să te oprești. Apreciez mult și gestul înseluțării, eu luând prima dată o stea de la tine. Pentru mine contează mult părerea ta.

Ariadna, mă gândesc că anume simplitatea expunerii te face să vezi aici tehnica desenului animat ilustrată în cuvinte. Adevărul e că nu m-am gândit la o altă tehnică decât înșiruirea jurnalieră de acțiuni, gânduri, momente speciale și emotive pentru mine. Mulțumesc frumos pentru gândurile bune și că ți-ai făcut timp să te oprești să le spui.

Gheorghe, acesta este un text pe care nu l-am prelucrat deloc de la scrierea lui în forma brută, decât în ceea ce privește oarecare geșeli de tastare, poate de aici și stângăcia despre care zici, nu știu în ce măsură defectuoasă. Am aplicat corecturile pe care mi le-ai specificat. Mulțumesc pentru ajutor.

Viorel, cu siguranță. Rectificasem deja după commul lui Gheorghe. Mulțumesc pentru lectură și te mai aștept.
0
@nica-madalinaNMnica mădălina
iată, când scrii despre ce trăiești tu iese nu doar un text cinstit față de tine în primul rând, ci și un text prin care poți comunica mai bine cu cei ce citesc. și nu mă refer doar la nivelul afectiv.
mai depinde apoi și de cum se vor așeza toate în cine scrie, adică în tine. sper că nu telegrafic sau doar constatator. căci minusurile acestui text (îmi pare necesar să spun și despre asta) eu una aici le văd, în tendința ca pe alocuri să se transforme într-un șir de adnotări.
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
da, aici curge poezia ca apa pentru ceai in cana. si se transmite. gesturile sunt schitate si uneori, mai mult, sugerate. ceea ce da bine, pentru ca pentru moment parca ai avea o cana de sticla in mana sau un capac de termos, depinde. si asta e bine, emotiile transpira. frumoase momente.
0
@ecaterina-stefanEcaterina Ștefan
Mădălina, o să mă gândesc la ceea ce ai spus, mai ales în ultimele trei fraze. Mulțumesc că te-ai oprit și asupra minusurilor. Îmi este chiar necesar.

Ștefan, lucrurile sunt mai puțin sugerate aici, din perspectiva mea, dar mă bucur că și așa provoacă emoții. Mulțumesc frumos pentru lectură și cuvinte.

(erată în răspunsurile precedente: geșeli de tastare - greșeli de tastare)
0
@daniel-lacatusDLDaniel Lăcătuș
Remarc stări și propensiuni afective bine descrise. Versurile curg ca un torent, lăsând însă urme vizibile.
0
@ecaterina-stefanEcaterina Ștefan
Bucuroasă că ți-ai făcut timp să te oprești aici, Daniel.
0