Reverie

Știu, dar mai are și alta bariera, poezia mea: utilizarea de paranteze.

O carte de-a mea costa cat costa o pizza, alteori doua kg de portocale. Pomana de tip mâncare este mai bine primită.

Eu sunt scriitor și farmacist din familie de pictori. Daca m-am măritat cu un inginer IT care va deveni preot la șaizeci de ani, toți se așteaptă că eu voi scrie o epigrama, voi picta crucea și voi determina doza de anestezic administrat cadavrului.

Și eu chiar sunt dispusa sa învăț pentru un rezidențiat clinic că să îmi permit financiar acoperiș.

Deci proiect major.

Când faci afaceri cu Tzone, îți zice și prețul unui taxi, însă nu ți-e personal, ci unei prietene pe care i-o prezinți ca fiind om cu bani, care a avut o afacere in domeniul farmaceutic. Nu am cum sa fug de editorul meu din București, pentru că Humanitas va fi mereu pentru altcineva, că să se evite monopolul.

Apropo, medicul meu ginecolog este medic din medic de animale, dar știu și unul rezident care când e in Paris, când în București, și se enervează când cineva încearcă să îl cumpere cu 100 de Ron, și este foarte bun: G.B. - coleg de generație cu mine.

Domnule Caragea,
Am colaborat cu revista Clipa din Chișinău 7 ani sau mai mult. Elevi și eleve din întreaga Republică Moldova mi-au trimis scrisori ani in sir și am luptat să îmi fac timp pentru toți chiar și atunci când învățăm pe tălpi și pe genunchi chimia cu caracter obligatoriu. Am îngrijit in principal pagina de răspunsuri în care am incercat sa ii încurajez pozitiv sa scrie, nu i-am urecheat. Iar dacă am văzut un talent, am vorbit mai departe și s-a publicat. Eu sunt critic. Asta am fost in alta viața.
Mulțumesc pentru lectură!

Am relecturat cu placere. Poate mai postezi. Imi place foarte mult cum scrii. La partea cu preotia, de ce nu? Atata vreme cat treburile din casa se impart la doi in mod echitabil. In caz contrar e naspa. E usor ca-n numele lui Dumnezeu sa te deresponsabilizezi si sa dai totul in carca altora inducandu-le si un fals sentiment de culpabilitate la pachet cu datoria de a suferi.

Legat de publicat nu stiu ce sa zic pentru ca eu nu public. O face toata lumea asa ca nu ma atrage. I-am spus asta unui amic iar raspunsul lui a fost ca mai bine sa public si sa ma pierd in tonele de carti publicate pe banda rulanta pentru ca sigur la un moment dat cineva ma va descoperi. Doar ca eu prefer sa nu exist decat sa ma pierd. Pierderea presupune sansa (re)descoperirii pe cand inexistenta posibilitatea (re)nasterii. Prefer varianta a doua oricat de absurd si pseudofilosofic suna.