dar eu sunt reală

pieptul meu calcaros. noi. un sistem nedeterminat. defect. fructiera goală. o las așa. las totul în urmă. sunt pielea ținută sub gheață. o măduvă rece. și atâtea cuvinte primite în dar. le cadorisesc mai departe. nu mă întorc. ar trebui să-mi fi simțit tristețea. trebuia să mă fi simțit cum călcam pe cuie, când citeam. aș putea să întorc pagina înspre una goală. să uit. sau să nu. dac-ar fi după tine, lumea mâine ar exploda. știi te gândești la ce se amestecă cu naftalină și suc de portocale ca să facă BUM! mai puternic. când eu scotocesc cu degetele sâmburii din feliile de harbuz și mă gândesc la primăvara care o să vină. la păpădiile de atunci. pipăi lucrurile strânse în întunericul valizelor, sângele din inima mea. iar tu o să continui să îmi vorbești că ești o arsură continuă și o să bei din cagor, până contururile pe care le detești o să dispară cu totul. apoi o să-ți pui ochelarii. lumea iar o să prindă formă. o să începi să o urăști ca la început. posedat de un fel de foame de neant, o să intri într-un funny bistro, să comanzi două hot-dog-uri fără cola și o prăjitură albă cu fructe. o să urci la al doilea etaj. o să mănânci liniștit. apoi, fără nervi, o să iei scaunul cu picioare de fier, pe care ai stat și ai contemplat nimicul de atâtea ori, și o să spargi cu el fereastra dinspre strada pușkin. o să urmeze cortina de țăndări căzute pe asfalt și pe podeaua curată. ar arăta ca o dragoste sfârâmată. sau neputința ta.