Doru Emanuel Iconar

Țării acesteia îi flutură sufletul ca unui copil fără mamă și tata.
E protest atât trist în această poezie. .
Mi-aș fi dorit să mă nasc decât mult, mult mai târziu, când toate ascestea vor fi trecut.
Cu respect
Doru Emanuel

Începi foarte bine, un ritm bun:

”Floare de șoapte
frântă în durere
nescrierea-mi plânge
de o mie de ori...”

De la strofa a doua te pierzi în amănunte inutile care nu fac decât să încarce inutil versul. Am simplificat puțin discursul tău poetic, sper că nu și sensul, nu foarte mult. Dacă da, încearcă tu să faci modificările necesare fără să uiți de curgerea armonioasă a versului. Citește-le cu voce tare până îți plac și ție, până curg feresc.
Uite varianta mea, se mai poate prelucra:


Floare de șoapte
frântă în durere
nescrierea-mi plânge
de o mie de ori...


Îmi cade toamna în rădăcini de gând
și spun cât poate fi de ipocrită
tăcerea mea din urme prăfuite.

Ți-aș lăcrima pe buze osândirea
să-mi amintesc
poteca ce m-a dus la tine,
când vântul mirosea a cer
când ochilor tăi
nedeslușiți de noapte
juram poemi de dragoste...

Îmi cade toamna în rădăcini de gând
prefacerii să-i las mai mult
din rezultatul vieții noastre
la o mie...

Am să revin de câte ori te regăsesc aici.

Doru Emanuel

P.S. No offence, I hope.

Victor,

Uf! Veste bună. Te-ai reîntors.
„Ți-ai luat sufletul și ai aruncat cu el în lume”. Apoi alerga-vom noi să-l găsim. Prea mult timp n-am tras cu ochiul înspre tine, cel cu „vorbe multe să cheltui, iar pe aici trec destui care doar se cred altfel.”

Dor mi-a fost de strada ta cu lebede, 21.

„Cât vrei să umblii?” Sper cât mai departe.


Cu prietenie,

Emanuel

P.S. Vezi că ai una, două greșeli de tastare.

Am dat de tine la poemele unui prieten și am trecut să te citesc. Sunt curios. Aterizarea în Atelier nu trebuie să te deranjeze. Sunt multe texte bune aici. Oricum s-a schimbat situația și aici. De unde bătea vântul și nu erau deloc comentarii, acum interacțiunea există și poți să îți faci o idee despre cum sunt văzute textele tale. Dar dincolo de toate, trebuie să scrii așa cum simți, așa cum ești, lăsând deoparte trend-uri, mode și altele. Nu trebuie neapărat să fii dur. Fii tu însăți. Fiecare individ are propria lui rețetă, tu și numai tu poți aduna totul, amesteca, stabili proporțiile și felul ingredientelor pe care le folosești și care ți se potrivesc ție și numai ție. Ține drumul tău și ascultă-te cu mare sinceritate și concentrare, fără să pleci urechea la nimicuri care dor. Sunt cuvinte pe care eu însumi le-am primit în momente de rătăcire. Sfatul lui Alberto e bun: „continua sa scrii chiar daca ti se pare ca toata lumea e impotriva ta”. Într-o zi vocea ta se va face auzită. Până atunci fie să câștigi prin exercițiu dexteritate lexicală, un decupaj fin al imaginilor, accente mai bine temperate.
Revenind la text, al doilea vers îmi pare în plus, încearcă fără el. Ar mai fii câteva simplificari de făcut astfel încât poezia să câștige în claritate. Ai câteva imagini sugestive. Dacă ar fi să amintesc doar „gustul dulce
al ploii”. Cum la mine plouă sunt tentat să simt dulceata picăturilor.


„Soarele născut printre picături de rouă
mi-a străpuns retina
mereu pierdută pe străzile întunecate ale
gândurilor”

Ultimele două strofe sunt preferatele mele.

Doru Emanuel

Elian, cel mai drag cavaler, plecăciune

Mare bucurie aici datorată vizitei dumneavoastră.
Haiku-ul are alte reguli decât poezia, este mai aproape de proza, cere multă muncă, mai ales disciplină. Am nevoie. Sper să reușesc să învăț arta scrierii unui haiku. Am credința că-mi va folosii în poveștile mele.
Vă aștept la alte texte care sper să vă placă mai mult.

Doruleț

P.S. Se pare că am fost mai inspirat de sărbători decât acum, poate magia Crăciunului să fie cauza.

Doamnei Tamara Zub

Cred că sunteți pentru prima dată aici, musai să vă spun „Bine ați venit!!”. Veșnică recunoștință pentru caldele, neașteptatele, aprecieri.

Cu stimă
Doru Emanuel


Doamnei Florentina-Loredana Dănilă

Mulțumesc din suflet pentru felicitări și la rândul meu vă felicit pentru locul întâi câștigat pe merit. Haiku-ul dumneavoastră mi s-a părut cel mai bun, mi-a plăcut cel mai mult. Prefer și eu proza dar nu-mi strică să-mi cizelez puțin stilul, încă în formare.

Cu stimă
Doru Emanuel

P. S. Fericit că nu m-ați uitat, deși nu ne-am întâlnit de mult.

Teo

Mereu alături de mine. Mulțumesc. Ca să răspund întrebării tale : cine se mai gândește la Moș după ce a trecut Crăciunul ? Câți bunici, abandonați prin apartamente reci sau azile, așteaptă măcar de sărbători o vizită ?

Domnului Victor Țarină

Ce să facă bieții bătrâni decât să aștepte, un an mai bun, un copil mai cuminte, un nepot care să nu-l uite….
Mulțumesc pentru aprecieri. Sunt încântat de vizită, recunosc că m-a surprins. Trecerea dumneavoastră mă onorează. Vă mai aștept și sper ca textele mele să nu dezamăgească.

Cu stimă
Doru Emanuel


Dacă am greșit ceva, cer scuze, pic de somn, dar nu m-a lăsat inima să nu răspund.

Doruleț

Doamnei Elia David

Fără ajutorul dumneavoastră, fără încurajările venite pentru încercările în poezie si nu numai, nimic din toate astea n-ar fi fost posibil. Cel puțin nu încă. Profit de ocazie pentru a vă mulțumi încă o dată. Sper că în timp vă voi putea răsplăti. Meritați.

Doruleț



Domnului Victor Țarină

Dacă am transmis măcar o parte din propria emoție de a fi acolo, printre basarabeni, înseamnă că impulsul meu a fost bun. De obicei sunt destul de reticent când e vorba să postez un text, aproape niciodată nu sunt satisfăcut de ceea ce aștern și până las în pace vreo poveste trece anul. De data asta am riscat. A meritat. Pentru prima dată Clujul e mulțumit de mine.
Încă ceva: prietenii sunt prieteni indiferent de vârstă, deci bine ați venit sau bine v-am găsit!

Doru Emanuel

Prima partea mi-a plăcut mai mult, e atâta singurătate în lumea copiilor și rar adult care să o detecteze. Partea aceasta, cea de-a doua, are o urmă de amăraciune, așa o simt eu, cea a copilului ce a privit dincolo de gardul lumii lui. Finalul în schimb este de milioane. Imi place teribil. Am folosit și eu ceva în acest gen la vreo două povești. Cea care îmi vine în minte acum, e mult de-atunci, este „Hoțul nepriceput” din ciclul „Mici povești pentru pitici”. Țin minte că mult s-a insistat să modific și nu am vrut în ruptul capului. De aceea mă bucur că am găsit aici un final deosebit și chiar la dumneavoastră, care iubiți atât de mult poveștile.
Îmi place ciclul. Un ciclu va fi, nu-i așa?

Doru Emanuel

P.S. Sunt fericit de câte ori apăreți cu ceva nou. Lumea e mai frumoasă.
D.

Bella Dona de Iași, matale te ocupi cu descrețitul frunților oricât de posomorâte sau încruntate.
Ți-a dăruit Domnul râsul, nouă ne rămase niscaiva rămășițe, câteva oscioare, acolo.
Umorul năvălește precum tătarii, ne amețești, fură mințile cele puține care mai zac prin absconse cotloane, dacă o mai fi rămas din cea materie de cenușă, și nu ne mai putem opri din râs. E cel mai bun leac pentru zile bune sau mai puțin bune. Nu spun de cele proaste, că de-astea avem din belșug. Sfânta realitate e generoasă cu noi, parcă numai de astea avem parte.
Cu așa mândrețe de text trec mai des dacă promiteți, parol, că recidivați. Fiți milostivă cu cei săraci în replici ghidușe și-npunsături de stârnit hazul.

Un hlizit de Cluj, cel Doruleț

Un poem concis, sculptat în liniștea, în frumusețea toamnei, simbol al vârstei tale.
O singură greșeală, frunzele veștede le găsim, în mod obișnuit numai toamna. Poate, deși nu este prea grozav:

liniștea toamnei -
sub pătura de frunze
semințe visând

Să-ți dea Domnul o toamnă senină.

Cu drag,

Doruleț


P.S. Ține-mi pumni, am început testele naționale.
D.

Marius,

Mulțumesc pentru analiza făcută versurilor mele. Mă bucur că ți-au plăcut.
Da, ai dreptate al doilea nu este haiku, dar nu îndrăznesc să spun nici despre primul că este. Nu încă. Sunt la început de drum. Dar am profesori buni. Printre ei și doamna Tirenescu, prin pagina căreia au trecut azi.
Sunt convins că într-o zi îți vei găsi drumul și vocea proprie. Talent ai.

Doru Emanuel

Ți-am urmărit comentariile. Ești o surpriză plăcută.

D.

Mulțumiri Liviu Mureșan, Dan Herciu, Dănuț Grădinaru, Alexandru Moga, tuturor celor care au lăsat aici felicitările lor participanților printre care mă număr.

Cunoscuți sau nu, citiți sau nu de generația mea, în măsura în care cărțile lui Eusebiu Camilar și ale Magdei Isanos, nu se găsesc pe rafturile librăriilor, pentru noi, cei tineri, cei care am avut curajul de a participa, concursul a fost un prilej de ieșire în lume, de comparație între noi, cei care acum pășim pe acest drum plin de spini, a fost ocazia de a găsi colegi de vârsta noastră care să dea măsura harului care ne bântuie. Pentru această oportunitate, mulțumim organizatorilor.
Ȋn aceasta atmosferă de împlinire pentru toți, mă așteptam ca relațiile între noi, laureații concursului, să fie mai cordiale. Excepții, două trei. Parcă am fi într-o sală de spectacol, cea a vieții și ne-am lupta pentru un scaun, când sala e plină de scaune, de toate formele, mărimile și gusturile. Păcat.

Diana,

permite-mi, te rog, să mă adresez astfel, nu ai părut deloc dezorientată, doar teribil de emoționată, cum de altfel am fost și eu, deși ar trebui să fiu obișnuit cu aceste evenimente. Abia în liniștea camerei mele, am derulat filmul întâmplărilor și am revăzut oameni, fapte, gesturi. Totuși, efortul gazdelor, al doamnei Carmen Steiciuc, de a ne face să ne simțim bine, trebuie evidențiat. Cu așa ospitalitate te întâlnești extrem de rar. O afirma cineva care a colindat țara, desi a fost cel mai tânăr dintre voi.
M-ar interesa adresa ta de mail, pentru o discuție particulară. Nu se regăsește în profilul tău.

Doru Emanuel

Din câte știu numai rândunelele își fac cuiburi sub streșini, apare deci o repeție. Posibil să mă înșel dar nu prea cred din cât am reușit să mă informez.
Ți-am citit și haiku-urile, sunt mai reușite decât această tanka, chiar îmi plac. Știi teoria dar... Pare mai ușor. Numai pare.
Am încercat și eu. Cele mai multe scrise în colaborare, eu haiku-ul, un prieten, ultimele două versuri. Uite adresa: http://poemeperetina.blogspot.com/
George D., pentru mine o sursă de inspirație, le știe iar doamna Maria le apreciază ca reușite. Tu ce crezi?

Doru Emanuel

Foarte bune primele șapte versuri:

“...pași grăbiți
șuvițe ude
frunze-mbrățișează strada,

un strănut...
ghiozdane saltă
vesele pe trotuare,

septembrie”

Mi se par inutile următoarele două versuri, “din urmă o grăbește o surată / ...mai rămâi, o rog” rup doar curgerea atât de firească din prima parte. Același lucru pentru “cu frunziș”, poți înlocui cu ramuri goale sau altceva, finalul se poate reface. Ți-ar ieși un poem bun.

cu picuri,
ramuri goale
crizanteme: albe, galbene,
pe frunte
diademe...


Doru Emanuel

Copilăria încă n-am lăsat-o să treacă, adolescența își deschide bobocii acum iar „pumnii de griji” le aduc vremurile pe care le trăim.
Plăcută joaca ta, nu este nimic de iertat, te mai aștept, numai că nu mă grăbesc să postez, domeniul meu fiind basmele, destul de puțin interesante pentru adulți.
Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere.

Doru Emanuel


P.S. Îți comentez versurile pentru că îmi plac, îmi spun ceva, le înțeleg, poate pe undeva gusturile noastre în materie de poezie se potrivesc. Nu trebuie să te simți obligat să mă comentezi. Ți-am lăsat doar părerile mele sincere. Altfel nu mă prindeai pe pagina ta. Mai trec.

Îmi place “Țuțurii”, dar cu ultimul vers, varianta din paranteză:

“Țurțuri la streșini -
Pe vârful sulițelor
licăr de perle.”

Și ultimile două, foarte plastice: „Podoabele toamnei” și „Drumul”.
La „TABLOU”, variant mea:

Seară de vară -
orăcăit în baltă
în zbor cocostârci

Doru Emanuel

Tu știi că am fost totdeauna sincer cu tine, am spus ce cred eu, nu mă prea pricep, adevărat, spun numai ce și cum simt. Deci să ierți pentru părerea mea de-acum. Da?
Un text foarte bine scris, cred eu, o temă interesantă, măștile realității, scriitura fără excese, stăpânești până la capăt textul. Naturalețea spusului n-ai pierdut-o. Ȋnsă sunt surprinzător de multe detalii. Unde e simplitatea care a atras atâția cititori în pagina ta? Eu, cel puțin n-o mai regăsesc. Se poate să greșesc, nu știu, poate pentru că, absorbit de sfârșitul anului școlar nu te-am citit de mult.
Cred că dai prea multe explicații. Lasă-ne pe noi să construim motivele.
Ȋncă ceva. Devii previzibil. Asta nu-nseamnă că nu-mi place, dar știu ce va urma.
Ții minte cât îmi plăceau finalurile poemelor tale? Aici nimic nou, nu „bucată de cer”, deși, recunosc îmi place idea de a coborî lângă pisică, tu, porumbel, „acoperindu-i respirația cu...” Uite, partea asta m-a ținut în suspans. Ȋmi place teribil.
Teo, tu ai puterea și harul de a crea. Fă-o. Surprinde-mă, așa cum făceai.

Cu mare drag

Doruleț

Am primit darul tău, mii de mulțumiri.
Pentru cuvintele tale ce ȋntotdeauna mi-au ajuns la suflet, bucuros sunt că au poposit pe foile albe ale cărților.
Poeziile tale, ecouri izvorâte din emoție pură, sunt poemele lumii pe care o străbatem, transmise nouă cu blânda amărăciune a celui ce încearcă să vadă dincolo de uman, pentru a se cunoaște, a se înțelege și a se accepta pe sine.
Parafrazând, adaug: poezia este stânca ta de adăpost.

Am răsfoit-o puțin, las plăcerea lecturii aprofundate până după sesiune.

Doruleț

Felicitarile mele. Aparitia unei carti e intotdeauna un prilej de sarbatoare.
N-o sa uit niciodata cum ati incantat un pusti, pierdut printre paginile agoniei, cu amintirile din vechiul Bucuresti. Cartea aceea mi-as dori s-o am pe masa.

Doru Emanuel

Încep prin a cere iertare pentru scurtimea comentariului, dar dacă liceul e supraaglomerat, viața de student cere eforturi îndoite, mai ales într-o țară străină. De aceea și absența mea din acest lanț al prieteniei și frumuseții. Sper că următorul să apară într-un moment care să-mi permită să particip.
Toți participanți merită felicitări, știu cât de greu te mulezi pe o temă dată, câtă muncă ascunde frumusețea acestui lanț. Impropriu numit astfel, ceea ce am construit aici, datorită eforturilor răbdătoarei Cristina Rus, e o casă a prieteniei.
Am remarcat mai multe poeme însă pentru simplitate, pentru generalul temelor abordate, steluța mea merge la d-na Magdalena Dale.
Deosebite mi se pare și ultima parte a poemului a d-nei Tincuța Bernevic:

"florile mă țineau lângă tine
ca niște cuvinte vrăjite
se făcuse demult iarnă dar ele
sfidau anotimpul
pe umerii tăi era
grădina mea secretă"

Mi-a atras atenția poemul "Rozariu" al d-nei Adriana Marilena Simionescu, la prietenul Nicolae Tomescu evidențiez partea a doua a poemului:

"Gerul a oprit
orice freamăt în codru
nu-i nimeni prin prejmă
doar lupii hălăduiesc
ascunși de bezna nopții"

de actualitate tema din versurile d-lui Valeriu Barbu:

"sub măști inițial erau oameni
în oameni acum se ascund adânc măștile

starea de Veneția este pretutindeni"
........

Printre tablouri, greu să cerni, le iau deci pe toate.

Doru Emanuel

îmi urmăresc prietenii.
N-ai renunțat la scris. E bine, dar ți-ai păstrat năravul. Tot neșlefuite depui textele. Poți mai mult, nu știu dacă timpul te lasă.

Văd aici multe proiecte începute.

Am așteptat romanul.