Doru Emanuel Iconar

Numai primul și ultimul vers nu mi se par in regula. Primul ma duce cu gândul la soare ori vorbiți de zborul „În noaptea magică”, ultimul îmi pare în plus. În rest o poezie ce curge cuminte prin noaptea de sânziene.

Doru Emanuel

Să vedeți unde mă duce mintea cu cireșele dumneavoastră :

foșnet prin ramuri –
sunt coapte cireșele
copii la furat

Ce n-aș da să fac și eu așa trăznaie!

Dorulet

Uimitor început, ( în sensul bun al cuvântului ), două versuri care te prind în brațe purtându-te pe aleile versurilor. Și de ce nu când minunății te întâmpină prelucrate în „fierăria” sufletului iar „podoabele de bronz și aur” vin să împlinească atât de bine o poezie cu adevărat de dragoste.
Pentru simplitatatea și firescul curgerii, pentru toată încărcătura de emoție și trăire pe care mi-ați dăruit-o
citindu-vă, las semn de prețuire.

Doru Emanuel

Alberto,

Citesc și recitesc textul. Ca de obicei stimulezi imaginația. Mielul, reprezentare a lui Iisus dar și a inocenței.
Cu țigara în gură?! Lumea Lui dar și cea a inocenței este o „magnifică livadă de cireșe”, fructe pe care le asociez copilăriei iar trecătorii cu adulții. Ei nu îndrăznesc să se avânte în livadă pentru că au uitat drumul.
Poate doar un poet să reușescă să cunoască realitatea prin poezie. Numai că cunoasterea îi poate aduce sfârșitul lui Iuda.
Am luat-o razna de tot. Trăznit text, da’mi place.

Doru Emanuel

Încerc un răspuns.
O mamă cu mai mulți copii îi iubește pe toți, și pe cei care dăruiesc bucurie inimii și pe cei care îi aduc tristețe în ochi. Numai că suntem oameni, deci avem și lipsuri iar mama este cea care le vede cel mai bine, dacă nu le vede le simte și sigur încearcă să le atenueze.
Ești singurul care vezi cel mai bine versurile tale. Noi doar putem rezona sau nu cu înțelesul lor. Iar uneori chiar putem fi pe aceeași lungime de undă.
Cât despre încadrare, n-are importanță. Și n-o spun numai eu. Aceeași problemă o ridica domnul Mihai Cucereavii la poemele mele. Nu asta le dă valoare, nu încadrarea spune ce este sau nu este un text. Tema, da, este una personală, realizarea este de poem. Părerea mea.
Uite că și eu vorbesc prea mult azi.

Cu drag

Doruleț

Îmbinarea cuvintelor, cea despre care vorbește domnul Nicolae Popa mă obligă să las semn de apreciere, nu doar de trecere. Formă învechită sau nu pe mine m-a impresionat poezie. Iar simțirile născute in noi cred că sunt mai presus de toate acele teorii sau catalogări, până la urmă îngrădiri în tipare. Nu știu dacă acele bătăi în ușă sunt ale inimii sau ale zilelor ce curg pe lângă noi, lăsând în urmă „trupurile noastre înghețate” sau sunt...
Final într-adevăr deosebit. Mă bucur ca m-am oprit.

Doru Emanuel

Nu știu de ce a apărut astfel comentariul. E adevarat ca-mi făcea figuri totcmac când încercam să postez. Pentru claritate, repun comentariul.
Mulțumesc pentru înțelegere.

Da, pare doar o schiță căci printre hohote și zâmbete m-am tot împiedecat de paranteze. Mai apoi am văzut la subtitlu: miniscenariu. E bine altfel cine știe ce pățeam. De râs! Fantezist? De ce? Mie îmi pare totul foarte posibil iar talentul zicerii îl face realist. Da, e dur dar realist. Astfel de scenarii „fanteziste” găsești la tot pasul. Trebuie doar să ieși în lume și să-ți deschizi urechile, să-nveți s-asculți. Mai apoi, dacă ai destul talent în condei n-ai decât să te așezi la masă, la calculator și să transpui povestea prin filtru propriu, adăugând ingredientele necesare. Iar dumneata le ai pe toate.
Ce să mai spun că mi-o luară alții înainte, spuseră tot și mai bine decât mine. E drept că am văzut aseară textul dar picam de somn. Dar tot las semn de trecere și hazlie apreciere.
“anunț la obiecte pierdute?” Să dea Domnul să nu ne pierdem umorul!
Plecăciuni, bellisima dona.

Doru Emanuel

Teo, prietene,

ce să mai spun după atâtea comentarii mult mai complete decât aș putea face eu, la anii mei puțini. Dar trebuie să las semn pentru că te regăsesc pe tine și curgerea naturală a discursului poetic care de fapt m-a atras întotdeauna în pagina ta. Ai câteva versuri foarte bune, care mi-au rămas în gând. Întregul este unul din poemele cele mai bune ale tale.

Doruleț

Am citi tot ciclul dar am lăsat rar semn pentru că mi se pare că urmele mele nu sunt potrivite, nu fac decât să strice vraja cântului ce-a reușit:

„să frângă anostul
Și să presare uimirile-n eter.”

și-atunci mai bine tac.
Doar sper că mă voi bucura de noul volum. Dacă va fi la Brașov, poate voi reuși.

Doru Emanuel

Cu atâtea facilități în jurul nostru parcă s-au deschis mulțime de uși, „uși de sticlă transparente”. Numai că nu au adus cu ele transparența ci înstrăinarea căci ne îndepărtăm tot mai mult unul de altul, țintuiți de nefireasca noutate. Doar că sunt ferestre ce nu pot fi deschise, praguri care nu știi cât sunt de înșelătoare decât atunci când „te izbești cu nasul de ele”. Ar mai fi multe de spus dar las cuvântul si altora. Așa am citit eu poezia, gândul. Mă înșel?

Doru Emanuel

umblu creanga printre textele postate aici. Da’ nu-mi pare rău. V-am descoperit aseară dar n-am putut duce lectura la bun sfârșit. Mi se închideau ochii. Am revenit azi. Bine am făcut.
Doar cuvântul „strateg” pare rătăcit, în rest fiecare cuvânt, fiece frază pare a-și fi ocupat locul hărăzit. Nu pot zice decât:
- Îmi plăcu, nene, mai ales cum cântă dascălul Emil ...nu știu de ce, dar mi se păru că mă văd, deși nu am cum, în Petrică mai degrabă decât în ceilalți. Iar dacă cititorul se poate identifica în povestirile noastre atunci ne-am atins vrerea, scopul pentru care am trudit cuvântului.

Doru Emanuel

Mulțumesc de trecere și de aprecieri. Poate dumneavoastră aveți dreptate, nu trebuia să le postez la personale ci la poezie, cu atât mai mult cu cât ciclul a fost premiat la un concurs de poezie. Dar poate părerea editorilor e alta. Și cum sunt la început de drum…
Dar, vorba domnului Liviu Nanu, dacă „ai reușit două poeme frumoase. Nici nu mai contează unde le încadrăm. Și de ce ar trebui încadrate neapărat, undeva?”
Dacă ar fi să-l încadrez, l-aș pune între reușite, asta datorită comentariilor primite de la cei de aici. Și asta e de bine, nu-i așa?
Cât despre varianta dumneavoastră, e un tristih de primăvară bun cu aroma florilor de tei.

Doru Emanuel

Da, pare doar o schiță căci printre hohote și zâmbete m-am tot împiedecat de paranteze. Mai apoi am văzut la subtitlu: miniscenariu. E bine altfel cine știe ce pățeam. De râs! Fantezist? De ce? Mie îmi pare totul foarte posibil iar talentul zicerii îl face realist. Da, e dur dar realist. Astfel de scenarii „fanteziste” găsești la tot pasul. Trebuie doar să ieși în lume și să-ți deschizi urechile, să-nveți s-asculți. Mai apoi, dacă ai destul talent în condei n-ai decât să te așezi la masă, la calculator și să transpui povestea prin filtru propriu, adăugând ingredientele necesare. Iar dumneata le ai pe toate.
Ce să mai spun că mi-o luară alții înainte, spuseră totșsi mai bine decât mine. E drept că am văzut aseară textul dar picam de somn. Dar tot las semn de trecere și hazlie apreciere.
Da, pare doar o schiță căci printre hohote și zâmbete m-am tot împiedecat de paranteze. Mai apoi am văzut la subtitlu: miniscenariu. E bine altfel cine știe ce pățeam. De râs! Fantezist? De ce? Mie îmi pare totul foarte posibil iar talentul zicerii îl face realist. Da, e dur dar realist. Astfel de scenarii „fanteziste” găsești la tot pasul. Trebuie doar să ieși în lume și să-ți deschizi urechile, să-nveți s-asculți. Mai apoi, dacă ai destul talent în condei n-ai decât să te așezi la masă, la calculator și să transpui povestea prin filtru propriu, adăugând ingredientele necesare. Iar dumneata le ai pe toate.
Ce să mai spun că mi-o luară alții înainte, spuseră totșsi mai bine decât mine. E drept că am văzut aseară textul dar picam de somn. Dar tot las semn de trecere și hazlie apreciere.
“anunț la obiecte pierdute?” Să dea Domnul să nu ne pierdem umorul!
Plecăciuni, bellisima dona.

Doru Emanuel

A se citi „îmi aduc aminte” în loc de „îmi aduc alinte”.
Scuze pentru greșeli.

D.E.

Dacă vrei să ajuți pe cineva o faci pur și simplu. Poți să reușesti sau nu, îți poate răspunde sau nu. Dacă ești convins că merită insiști. Uneori autorul ascultă sfaturile, alteori se retrage, se întâmplă să te ia cu „nu înțelegi” și de aceea nu-i apreciezi creațiile. Când dau peste astfel de personaje, îmi spun „doar atât poate” și merg mai departe. Se întâmplă să nu fi înțeles tu, cel care încerci să ajuți. Alteori nu iese cu toate modificările făcute pe text. Ar fi nevoie de sfaturi din mai multe direcții, de la cei care se pricep cu adevărat. Da, ar fi bine ca toți să se implice în acastă muncă. Dar nu poți obliga pe nimeni.
Ca să răspund la una din problemele ridicate. Da, dacă un text se „repară” poate ajunge în pagina principală. S-a întâmplat acum două, trei zile, cu una din poeziile unei doamne. Ajunsese la atelier. Am făcut câteva sugestii care, spre mirarea mea au fost însușite de autor iar poezia a aterizat in pagina principală. Acum, nu știu cât este de important, observațiile le-am făcut exact în ziua postarii iar doamna a acționat imediat.
Cu sau fără editori, putem ajuta sau măcar să încercăm. Fac și ei ce pot. Da, multe texte bune ajung la Atelier. E dureros. Însă valoarea unei creații este relativă, depinde foarte mult de cine o citește, cum, când.
Doamnă Rugescu Ioana Adina, cel mai simplu, cel mai ușor este să renunțăm, să nu facem nimic. Apoi îmi aduc alinte de cei care mi-au întins mâna, m-au ajutat și susținut și-mi spun trebuie să duc gestul lor mai departe. Și mi-e cu atât mai greu cu cât puțini îmi apreciază efortul dat fiind vârsta mea. Dar merg mai departe.

Cu stimă pentru toți

Doru Emanuel

Primul îmi place, poate pentru că se apropie de haiku. Aș îndrăzni să spun că este.
În grabă, inspirat de dumneavoastră, câteva versuri:

SEMILUNA

noapte pustie –
deasupra lăcașului
azi Semiluna.

ÎN LIVADÃ

merele coapte
cad în capul lui Newton –
gravitație !

STELELE

Înserare
Peste boltă Dumnezeu
Aprinde stele.


Doru Emanuel

Pornind de la poemul dumneavoastră, și încercând să evit unele repetiții ce încarcă inutil, în loc de:

„m-am plecat pe genunchi
pentru-a culege cioburile
viselor mele sfărâmate

le adunam, unul câte unul
în căușul sufletului meu
cât mai aproape de inimă

nădăjduind ca bătăile ei
să le readucă la viață
să le pună culoare în obraji

și zâmbetul pe buze
acel zambet ca zbaterea de aripi
a fluturilor răsfățați să zboare

o lacrimă târzie
sărută tot ce-a vrut să fie
și încă doare...”


am citit:


m-am plecat pe genunchi
pentru-a culege cioburile
viselor mele

le adunam, unul câte unul
căuș cât mai aproape
de inimă

nădăjduind ca bătăile ei
să le readucă culoarea
în obraji

și zâmbetul, acel zâmbet
ca zbaterea de aripi a fluturilor
răsfățați

o lacrimă târzie
sărută tot ce-a vrut să fie
și încă doare...


Doru Emanuel

Dacă era haiku, expresia „umerii teilor” nu era corectă pentru că teii nu au umeri; de asemenea vântul nu alintă, este o personificare. Mai puțin acceptată, poate într-un haiku de excepție.
Dar cum ai încadrat minipoemul tău la personale, intregul este foarte reușit. Putea fii încadrat și la poezie, pentru multitudinea de sensuri. Părerea mea.

Doru Emanuel

Primul superb, al doilea, antiteza lebede negre – lotuși albi foarte reușită, nu-mi place acel gri, dar poate sunt subiectiv, îmi pare că estompează imaginea.
Ați reușit. Felicitări. Nici nu am variante.

Doru Emanuel

În primul rând vă mulțumesc. Mi-ați făcut o surpriză de proporții. Chiar nu mă așteptam! Însă sigur pentru calificativul „Prietenului meu” sunt onorat.
Cu surprindere mă recunosc în Mădălin, deși nu m-am îndrăgostit încă, dar cum stau cu nasul în cărți, slabe șanse. Dar am timp, nu? Tot timpul din lume. Bunicul meu a făcut războiul iar tata preluat stupina de la dumnealui. Ce să spun, diminețile, amiezile dar mai ales serile sunt fermecate la stupină. Poveștile mi le spune lelea Iozofină, iar înlunatele nopți le trec între prunii din livada noastră. Numai teii nu s-au rătăcit prin împrejurimi dar ne-a dat Domnul o pădure de salcâmi.
Acum trag obloane vorbelor și mă duc să mă dedulcesc, încă odată cu mierea cuvintelor dumneavoastră.
Mulțumesc. O zi superbă azi, o zi în care mă simt binecuvântat.

Doruleț