Zbor de fluturi

Pornind de la poemul dumneavoastră, și încercând să evit unele repetiții ce încarcă inutil, în loc de:

„m-am plecat pe genunchi
pentru-a culege cioburile
viselor mele sfărâmate

le adunam, unul câte unul
în căușul sufletului meu
cât mai aproape de inimă

nădăjduind ca bătăile ei
să le readucă la viață
să le pună culoare în obraji

și zâmbetul pe buze
acel zambet ca zbaterea de aripi
a fluturilor răsfățați să zboare

o lacrimă târzie
sărută tot ce-a vrut să fie
și încă doare...”


am citit:


m-am plecat pe genunchi
pentru-a culege cioburile
viselor mele

le adunam, unul câte unul
căuș cât mai aproape
de inimă

nădăjduind ca bătăile ei
să le readucă culoarea
în obraji

și zâmbetul, acel zâmbet
ca zbaterea de aripi a fluturilor
răsfățați

o lacrimă târzie
sărută tot ce-a vrut să fie
și încă doare...


Doru Emanuel

Sunt imagini bune, metafore care merita dezvelite dintr-un invelis de cuvinte care fac sa-si piarda stralucirea. Varianta propusa...tine cont de ea....poate fi un poem reusit
Succes!
Ria

mi-a retinut atentia penultima strofa
poate fara \"acel zambet\", pentru ca folosind repetitia pare ca incarcati versul
mai mult decat trebuie
dar la limita, cu o respiratie mai larga, merge si cum este;

dv. VRETI sa fie poezie, nu o lasati sa devina.
emotia se naste, uneori, cand nu o cauti.

aici e prea multa candoare/~liniste, distanta prea mare, amintirea pare mult prea departe, incercati sa o reinviati cu mijloace destul de facile
textul prinde cumva viata incepand cu acel \"nadajduind\", strofele a treia si urmatoarea sunt un semn bun.

Multumesc pentru sugestii, sunt pertinente.