Doru Emanuel Iconar

Trăia la noi în oraș un brutar și povestea lui vreau să v-o spun acum. Scund de statură, avea chipul blajin cu ochi strălucitori, obraji îmbujorați și gura deprinsă să râdă, deasupra căreia

Nu avea decât un indiciu, mașina necunoscută ce staționa de două zile la colțul pieței. Aici în metropolă, faptul nu ar fi trebuit să pară neobișnuit. Totuși, ceva anume îi atrasese atenția doamnei

april e aici răzbate din frunzișuri cântecul mierlei în pantoful vechi o pânză de paianjen plină de rouă

Lucrurile se limpezeau puțin câte puțin. A aflat ușor cine schimbase casetele de la camerele de luat vederi. Era polițistul care adormise în noaptea furtului. Dar acesta era convins că pusese casete

soare la apus; pârâu printre mesteceni nici un peștișor Dragonul pe cer; printre spicele de grâu copii aleargă

liniște de mai doar albine zumzăie în asfințit arțar auriu far solitar veghează oglinda mării

Tocmai m-am reîntors din călătorie. Destinația: Chișinău. Surpriza anului pentru mine: am câștigat festivalul de creație literară „Iulia Hașdeu” – secțiunea poezie. Locul I între atâția

Trăiri intense – noaptea îți dăruiește mănunchiuri de vise

Era odată demult, tare demult, un sătuc. Către miazănoapte și apus era mărginit de câteva dealuri gârbovite de vreme, iar la miazăzi se bucura de priveliștea unei câmpii plină de veselia

Sunt mulți trandafiri pe lume dar unul e mai frumos și mai gingaș decât toți. Povestea lui vreau să v-o spun acum. Demult, în vremuri de care nimeni nu-și mai aduce aminte, toți trandafirii de

Copii, am să vă spun povestea unui băiețel și a trusei sale de creioane colorate. Acest băiat se numea Mihai și cea mai mare bucurie a lui era să deseneze și să coloreze. De ziua lui

Se ridica odată demult, în munții Hășmașu Mare o cetate frumoasă. Piscuri semețe albite de nea și păduri nesfârșite o înconjurau din trei părți. Întunericul adânc al brazilor, greu de mirosul

Din gunoiul Cel scârbos, Iese alb, Și e frumos, Ca să rupă Iarna-n două Face lucratură Nouă.

A fost odată ca niciodată, o fată frumoasă, pe nume Călina. Era înaltă și subțire, cu obraji ca puful, mâini de catifea și ochii de mure. În fiecare zi se ducea pe câmpia de lângă livada de

Copilăria singura floare. Restul trăirilor petale. În pumni griji.

A fost o vară fierbinte. Presărată cu întâmplări neașteptate, bucurii și tristeți necunoscute. Deschid fereastra amintirilor, gândurile zboară departe. Le urmăresc încercând să le închid în