Micul prinț și micul poet

Într-o zi, plimbându-mă pe câmpia verde–smaraldie de la marginea cartierului, încercând să descriu cât mai bine pădurea ce se întindea nu departe de acel loc și râul ce-o străbătea într-o poezie, fiind obosit, m-am așezat lângă un copac și am ațipit în iarba moale, presărată cu fire de trifoi. Nu trecu mult și în față îmi apăru un copil cu fața palidă și lipsită de bucurie. Am recunoscut sub claie de păr galben, chipul “Micului prinț”. Mi-a spus cu o voce mică, din care parcă lipsea sufletul: - Te rog, desenează-mi o oaie! Dar, neștiind să desenez, i-am scris o poezie despre o oaie. Micul prințul, nedumerit, a întrebat: - Unde este oaia? - În poezie. Îți place? - Da, îmi place! Și deodată îi apăru pe față un zâmbet larg. Poate că era primul zâmbet din viața lui. - Eu sunt un mic poet. Dar tu? întrebai, deși știam răspunsul. - Micul pri... Dar înainte să termine răspunsul, luă dintr-o pungă un praf și-l suflă imediat asupra mea. Am adormit adânc, iar când m-am trezit o mică poezie îmi răsări în minte.