Pământ magic

Trăia la noi în oraș un brutar și povestea lui vreau să v-o spun acum. Scund de statură, avea chipul blajin cu ochi strălucitori, obraji îmbujorați și gura deprinsă să râdă, deasupra căreia se lăfăia o minunăție de mustață neagră-neagră. Din mâinile lui ieșea cea mai gustoasă pâine pe care muritorii au mâncat-o vreodată. Veneau oameni de la kilometri depărtare ca să-i cumpere pâinișoarele și să se bucure de dulceața lor astfel încât i se dusese vestea brutarului nostru. În fiecare seară, plecam de la moara prietenului meu așezată la marginea orașului, unde lucram pe vremea aceea, îi duceam făină și primeam în schimb o pâine mare și proaspătă, mai pufoasă decât spuma laptelui și mai gustoasă decât nectarul zeilor, pâine de care mă bucuram împreună cu familia mea. Ce să mai lungesc vorba! Chiar împăratul, auzind de măiestria brutarului nostru, vru să-l cunoască și să afle dacă magia pâinii se datora mâinilor acestuia sau făinii din care era făcută. Căci și el avea la palat brutari, cei mai buni din țară dar pâinea lor nu i se părea neobișnuită. Și ce se gândi el? Când brutarul fu adus în fața lui, îi ceru să facă două pâini: una din făina adusă din cămările palatului, iar alta din făina pe care o primea de la mine. Rotofeiul brutar fu de acord și se puse imediat pe lucru. După ce termină, se prezentă în fața împăratului cu cele două pâini: cea făcută din făina primită de la palat era așezată pe un talger de aur, iar cea făcută din făina măcinată în moara noastră era așezată modest, pe un talger din lemn de brad. Măria sa gustă și din una și din alta și-și dădu seama că pâinea de pe talgerul de lemn era mult mai gustoasă. Ba chiar nu se putea opri să ciugulească din ea. Porunci atunci să-i fie adus dinainte cel care îl aproviziona pe brutar cu făină. M-am înfățișat împăratului, puțin speriat, puțin surprins de cererea lui, știindu-mă un om simplu. - Tu ești cel care-i aduce zilnic făină acestui brutar? mă întrebă el. - Da, împărate. Dar de ce m-ați chemat în fața Luminăției Voastre? - Pentru că….. și începu a-mi povesti de-a fir a păr testul la care-l supuse pe brutar. Mă luminai la față și-i spusei zâmbind: - Măria Voastră, nu făina este magică ci pământul acesta pe care crește un grâu precum aurul, moara care-l macină, dar și brutarul care pune câte un strop de suflet în fiecare pâine pe care o frământă. Împăratul, uimit îl numi pe brutar mai mare peste toți brutarii palatului iar pe mine, morarul curții împărătești. Și-ai fost și tu pe acolo, sunt sigur, și ți-am dat o pâine caldă, pufoasă și gustoasă. Nu-i așa ? Și-ncălecai pe-o căpșună Și vă spusei o minciună, Sau poate o snoavă bună S-aveți toți poftă bună ! Iunie - Septembrie 2006