Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Papucul doamnei

1 min lectură·
Mediu
Trăia odată, într-un oraș, o doamnă frumoasă. Era bună și harnică, dar avea o slăbiciune: îi plăceau tare mult pantofii. Avea cei mai frumoși pantofi din țară și avea o mulțime: albi, și roz, și roșii și se prindeau de picior cu două funde de mătase, de aceeași culoarea. În fiecare zi, când se ducea să ia apă din râu, și-i admira în oglinda apei cristaline. În acel râu, trăia o vrăjitoare cumplită, care era tare invidioasă pe doamnă din cauza pantofilor. Așa că i-a pus gând rău doamnei. Într-o zi, când s-a dus la râu, fiind cald, doamna s-a descălțat și-a pus pantofii alături ca să-i poată vedea și s-a așezat pe malul apei. Atunci vrăjitoarea a prins-o și a tras-o în apa rece. Și nimeni n-a mai văzut-o vreodată. Pe malul apei, oamenii au găsit numai pantofii ei. După un an, în acel loc, au apărut o mulțime de flori, care semănau cu pantofii cei frumoși ai d-nei. Și oamenii au numit acele flori \"Papucul doamnei\". Martie 2005
025983
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
170
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Doru Emanuel Iconar. “Papucul doamnei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/doru-emanuel-iconar/proza/175200/papucul-doamnei

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ina-simona-cirlanIC
Interesantă legendă ai scornit!
Iată sugestiile mele:
-incearcă să fii atent și să nu repeți același cuvânt de multe ori în fraze apropiate.
Iată:

\"Avea cei mai frumoși pantofi din țară: albi, roz, roșii, care se prindeau de picior cu fundițe de mătase în aceeași culoare. În fiecare zi, când se ducea să ia apă din râu și-i admira în oglinda apei cristaline.\"
Asta ține de exercițiu și vreau să cred că nu te vor supăra sugestiile mele.
Ai talent și imaginație, restul se învață precum mersul pe bicicletă:)
Cu drag!
0
@doru-emanuel-iconarDI
D-nei Ina Simona Cirlan
Sunteti foarte buna si ingaduitoare cu mine. Am mare noroc ca v-am intalnit.
Cu drag
Doru
0