Dealul tău cu brândușe

îmi place această curgere firească, familia așa cum este redată, simplă. și titlul este potrivit. mie îmi place cum scrii. nu ai un stil agresiv ci mai degrabă blînd și așezat. există ceva sincer în acest poem, ceva din suflet, poate că în tot ceea ce scrii rupi și pui din suflet. să ai spor în toate

bia

în revistă impresionantă a vieții \"personale\", realizată, aș spune foarte bine. Fac popas cu o întrebare: cuvintele \"Mai că\" ai putea să le schimbi? După umila mea părere, s-ar putea găsi o altă \"formulă\" la fel de firească. Repet, sunt plăcut impresionat. citit cu plăcere.
cu respect

steaua portocalie de la mine și de data asta, pentru că ai găsit, la nivel de vehicul (formă, ton, tehnică a articulării), un tertium ce părea non datur, pentru a spune mesajul de care te ții încă de pe la începuturi.
sunt pe fugă, de asta nu dezvolt.

posibil să nu am dreptate, dar aș construi ceva de genul: \"am pornit cu tata spre brădet (sau braniște), după lemne\" (sau altceva de genul; motive: (printre altele) i) brădetul (sau braniștea) e/sunt formă/forme implicit deluros-montană/e); ii) ai evita \"pornirea la deal\" marcă înregistrată Labiș.

apoi, aș mai curăța din pronume (mai ales cele genitivale).



deocamdată, atât.

Cum ne lăsăm părinții în urmă și e rândul nostru să răspundem la întrebări și să mulțumim! Și totul la prezent. Felicitări!

un poem adânc despre naștere, despre alegere și despre cum sau de unde pornește firul sau calea vieții. e bine așa. Când o luam cu tata pe deal
vorbeam tare, să audă pământul;
aruncam cuțitul în el
și scoteam pentru mama brândușe. - strofa aceasta îmi place cu preponderență, pentru că ai construit-o cu multă măiestrie și este, per total, o metaforă în sine, oricum ai interpreta: aruncam cuțitul în pământ sau aruncam cuțitul în tata, pentru mama scoteai brândușile. dealul acesta, se vede, e bine clădit în tine.

cred că ai dezvăluit o brândușă care a rămas în tine și renaște odată cu amintirile, curat și, totodată, tulburător.

nu pot decât să mă bucur, ca de fiecare dată, în pagina ta, de cuvinte alese.

Ottilia Ardeleanu

emilian, miza textului, dupa cum bine spui, a fost sa transmit aceasta emotie in cantitati optime. m-a surprins si m-a bucurat semnul tau aici. simbolurile religioase, trecute in plan secund, sustin textul, ca atitudine. pt ca exista o lume in care Dumnezeu e prezent. asa ca poezia poate fi si un bun exercitiu de memorie colectiva. multumesc

cristina, sinceritatea si adevarul pot fi lucruri distincte si totusi unite. cand le atingem pe amandoua, suntem oameni frumosi.

mister S, voi tine cont de sugestia ta. o rescriere e mereu binevenita.

ioan, fiecare om traieste intr-o poveste. poate de aici intrepatrunderea intre vis si realitate. cand o spunem, noua insine sau celorlalti, lumea capata sens.
nu stiu de ce, dar in zilele astea mi-e dor de craciun

madalina, ma bucur ca isi mai aminteste cineva de uratii mei. mi-am promis sa revin asupra lor.

mister V, si eu am sesizat nevoia de completitudine din primul vers. initial, am vrut sa modific. dar pana la urma, era un simplu pretext. iar pt un cititor atent, lipsa unui motiv al calatoriei se poate transforma in motivul calatoriei de dragul ei. dar, desigur, voi reveni asupra textului cand voi face selectia pt urmatorul volum

Victor, te salut. iar salutul in sine e un multumesc

Silvia, foarte bine ai surprins intentia strofei I. altfel, s-ar fi inteles ca e vorba de complexul lui oedip, o metafora stiintifica si nu una poetica.

ottilia, bine ai venit pe deal.


multumesc si va mai astept

este o poezie foarte reusita, care reaseaza copilul in contextul divin.
Si ramane un mister: a aflat tatal cand s-a nascut copilul?

Mi-a placut povestioara ta, m-a smuls de la masa si m-a luat la o plimbare prin padure, dupa branduse. Toate ingredientele prezente: putina melancolie, mucuri de tigara, flori, cei dragi alaturi sau pe alaturi. Deci de bine.

alexandru, da, zilnic.

corina, intr-adevar, e posibil sa apara in urmatorul volum, insa, nu stiu cum se va numi. dar tema e buna. si ce e mai important este urcusul. daca ajungem in varful dealului sau nu...aceasta e un bonus. e bine ca ai reamintit ca fiecare avem un copil in noi. eu vad mereu asta cand trec pe langa ghene si vad cersetori cautand in gunoi. atunci ma intreb cum ajunge un copil, din scutece, din acel spatiu si timp cand a fost iubit, la gunoi? acesta e un mister pentru mine. la fel, cum aruncam la gunoi ceea ce ar trebui pastrat forever. imi amintesc de sorescu cand spunea ca pe noi nu mai are cine sa ne mangaie.

lavinia, demult nu te-am mai vazut. bine ai revenit

Repet că-mi place titlul, văd că mi s-a trecut comentariul precedent la off. Să explic deci, am zic pe scurt că nu-mi place decât titlul poemului, deoarece cuvântul \"brândușe\" sugerează blâmdețe, duioșie, dar e și un simbol al fragilității și rezistenței, însă textul mi se pare neverosimil, prea regizat, patetic: \"vorbeam tare, să audă pământul\" , \"Mâna mea stângă atingea firul ierbii,
Mâna mea dreaptă umărul tatii și cerul\", \"Soarele lui era soarele meu\".
Salutări,cu drag

me, man
me, stupid

Undeva citisem o stire interesanta a unor cercetatori elvetieni, care concluzionase ca cei care citesc o poezie pe zi, isi reduc nivelul de stres si deci incidenta unor boli de inima. Aseara, dupa o zi grea, am vrut sa-i citesc sotiei cateva poezii proprii. Insa mi s-a parut foarte important sa-i citesc intai aceasta poezie. mai are încă ceva, atunci cand spui:Intr-un colt, Dumnezeu desprindea cu dalta cateva vrabii...

Ioan, sa ne citim cu bine.

Angela, multumesc pt semnul tau. te superi daca te rog sa mi te adresezi simplu? dorin cozan suna de parca ar fi numele unui fluture dintr-un insectar.

poezia are un soi de urcare. depănăm la început cu viteza inițială zero și plecând de la dialogul de pe deal. rememorarea este într-un fel accelerată apoi, continuu dar nu liniar. părinții sunt lăsati în urmă și apoi apar copii. îmi seamănă cu desenul lui x pătrat într-un grafic cu viteza raportată la timp. urmărind acest raționament nu explic timpul prezent al verbului \"a răspunde\" din ultimul pasaj.
poezia este prea profundă ca să se termine \"acum\" și în plus miros o ruptură: copii \"întrebau\" ...la imperfect.
aș pune ambele verbe la prezent sau la imperfect.

poezie superbă.
și mulțumesc.

\"Vorbeam tare, sa auda pamantul\".Priviri peste umar erau de prisos.Apoi pamantul redevine \"tellus\"...cu branduse si cutite.Incercari de evaluare cu dilatatii anarhice,spatiul se face elastic,nu plastic,geme sub solicitari atipice.Apoi,din senin apare Zaharia Stancu,interogatii retorice.Autorul traeste un vis in care,conform \"n\" teorii interpretam toate rolurile,uneori si...decorurile.Interesanta si plastica este asocierea sufletului cu vatra,motivul e ancestral.Nu gasim in text cuvantul \"vatra\",el se autocompune.Tigara,as zice,e si ea personificare,ilustreaza la scara mica,efemerul.Bine e ca putem sa gandim nu numai prin imagini,memoria intareste prin cuvinte.Arhetipul tatalui?Vrem,nu vrem,il purtam,depinde in ce punct al locului pe care-l ocupam in spatiu.

POATE e unul dintre cele mai minunate poeme. succes

cred că mijlocul textului nu se ridică la valoarea începutului și finalului. poezia nu e fiosofie, cred, și nici pildă. dar primele două și ultimele trei calupuri sunt foarte ok

Nici acum nu știu cum am ajuns pe ”Dealul tău cu bândușe”, dar cum cred că nimic nu este întâplător, să știi că mi-a plăcut. M-a impresionat ”forma de relief” a drumului parcurs în viață și cum, fiecare la vremea lui, rămâne în urmă, făcându-se că așteaptă ceva sau pe cineva, dând astfel tribut pământului în care se întoarce, sunt de acord. Repet, mi-a plăcut acest parcurs al vieții. Succes mult mai departe, pe ”Dealul tău cu brândușe”.

Sorina.