Diana Suciu

Mamă, mai naște-mă o dată când florile aveau lacrimi în zori fă-mă iar copilă să mai inspir o dată inocența prin plămâni ca o fântână cu cer curat din pustiurile vieții Tată, rămâi mereu

interiorul meu se dilată sufletele noastre formează două paranteze îndreptate cu vârful spre ieri degetele tale îmi apasă pielea pătrunzând sub omoplați în miezul copilei din mine însămânțează

cortinele vișinii sunt ridicate spectatorii au plecat deja lumea e o carte de colorat pentru orbi; ea mă închide în camera asta întunecată în care doar licuricii știu că respir pereții încă

cești fără toartă vărsate pe covor papiote de ață deșirate în cuier stă atârnat sfârșitul așteaptă să îi îmbrac haina... nu azi foi goale lipite de tavan tapetează lumea mea pe fiecare

păcatele mi se înfășoară în jurul gâtului pe ață formând un lanț de perle negre incomplet îmi spăl amintirile în chiuvetă le pun la uscat și apoi mă îmbrac cu ele pe interior îmi țin de cald

[outside] prin perete apar găuri ca pe o peliculă ruptă de film dincolo de pereți priviri indiscrete vor înăuntru la ușă doi cerșetori dau cu banul care să intre primul o fată pe un scaun mai

când nu plâng mă strânge de gât, cum mă strânge depărtarea de tine în acest pat pe care nu l-am împărțit niciodată în doi pipăi locul gol de lângă mine e rece, cearceaful e șifonat în locul

e dimineață ceața s-a lăsat peste oraș era soare când m-am trezit acum nici dealurile din fața blocului meu nu se mai văd e totul de un alb plutitor în atmosferă azi noapte m-ai sunat sa îmi

plouă străzile se împleteau printre noi când luna se juca în bălți cu chiștocuri de țigări ude și strivite literele numelui meu răsfirate pe trupul tău ca niște tatuaje nu le îndepărtezi de

stau la plajă pielea se cojește mi se duc și ultimele urme ale săruturilor tale le îndepărtez odată cu pielea moartă miroase a alge descompuse printre scoici distruse sub tălpile nude întinse

ard lumânările în dovleceii galbeni din curte fantâna e plină ochi de pene de porumbel și frunze moarte n-a mai curs apă în ea de când m-am născut acum doar pisicile își mai fac culcuș mut în

se crapă de ziuă într-o dimineață ploioasă de vară când toți porumbeii stau pitiți la pervazul meu plouați și zgribuliți, cu capul într-o parte unul mă fixează cerșind după câteva firmituri de

în fiecare seară își unge pielea cu ceară ca a doua zi să pară păpușa intangibilă, porii se îneacă în minciuni pielea ascunde dorințe interzise cerul din ochii ei se prăbușește atunci când

în mine trăiește un gol, din el se hrănesc amintirile ce stau atârnate pe sforile sufletului sunt doar o păpușă pe ațe manevrată de destin dacă el îmi spune să tac tac... el îmi coordonează

În fiecare dimineață ne trezim, ne bem cafeaua, amestecăm în cești albe banalitatea vieții de zi cu zi. Ne facem paturile ca și cum am aștepta musafiri după o zi istovitoare de atâta umblat printr-un

stau în cadă privesc în golul albului... apa curge în șiroaie pe sub tălpile mele, bule mici de aer rămân în urma ei le lovesc ca să dispară mă doare... devine tot mai rece, îngheață

E toamnă... metalic s-aude vântul printre frunze-nvolburate iubita îi zace în brațe fără suflare... a dus-o-n cetate printre ruine schelet să-i facă mormânt și-o plânge și ploaia la

aburi fierbinți se ridică deasupra farfuriei tu mesteci ușor să se răcească aștepți cu nerăbdare să-i simți gustul îmbietor dar fierbințeala ei te amăgește steluțe de grăsime clipocesc

Desculță, cu pași mărunți prin dunele de șoapte din albii secate de lacrimi caut cochilii de iubire Vântul mă izbește în față, pasul devine tot mai greu; amintirile-mi brăzdează corpul cu

ne împrumutăm vieți pe credite, iubim chipuri de Monalise cu corpuri clepsidre în rochii de fecioare false, ne complacem în plăceri trecătoare, ucidem iubirea pentru simțuri carnale, ne culcăm în

Ploaia lovește în geam cu zgomot macabru, culoarea orașului curge sub bătăile ceasului de pe noptieră Ultimul cuvânt e pierdut în sertarul prăfuit printre scrisorile de amor... Apăsarea îmi

Câmpuri de inocență pătată cu clepsidre sparte, împrăștiate prin nisip de nostalgie, fire de iarbă uscate de tăcerea mugurului, ecouri și unde de lacrimi scurse pe un chip de păpușă, șine înguste ce