Daniela Parvu Dorin

În rostul ei, iubirea transcede în cuvânt păsările-s albe deasupra noastră... în cercuri de foc... se tot învârt homeric și deplin cu ramuri sfinte-n cioc fiecare primește o inima nouă în

Am uitat să mă zbat, cum pasărea nu știe să țipe nici eu nu știu ce simt când nu mai simt să supraviețuiesc așa am învățat frunzărind niște ani nici măcar clipe... parcă mi s-a promis de la naștere

Oriunde aș privi, copacii stau drepți ca niște zăbrele de liniștea asta a pădurii mă simt pălmuit, blestemat să-mi caut soarele meu printre ele... ca un copil bătrân, sensibil și fragil... călcând pe

*** Caută totul din lucruri și cu Totul ăsta în brațe, fugi! de fiecare dată când cineva plânge în tine adu-ți aminte că suntem creați fără margini și putem alege să rămânem fericiți până și-n

Din visul acela...cu Dumnezeu-copil Totul se-nvață... nu știu în jurul cărei ninsori, m-am trezit... El impletește și azi, părul la fete la băieți le face nod la cravată Din visul acela cu

MOTTO: Viitorul are obiceiul de a se prăbuși în mijlocul zborului J.Luis Borges Ce imensă e noaptea în suflet pe rană ori pe zori, ori pe lună e-o prăbușire la mijlocul zborului pe zi ce trece mai

Poezia, ca și icoana, e vie are sufletul preaplin și te privește din toate colțurile, știind cum e sa pleci dar sa ramâi în același timp? nimeni nu știe, unde se-ascunde tăcerea de după durere și

Lumea în care nu-mi ești e o înveșnicită chemare la tine în vis luna-i în flăcări la mine, pe un fragil tărâm e-un plâns în așteptare... simt cum lăstarul izbește puternic în cioata de salcâm Prea

Ce mă vindecă e numai durerea fie că avem sau nu...inima bolnavă trăiesc poezia celor două realități două acorduri impletite-ntr-o țesătură ce acoperă soarele negru...plin de înțeles așa sfârșim,

O rară bucurie mi-au produs versurile Danielei Pârvu Dorin cînd au ajuns la redacție. Evident, grupajului ei de versuri i-am rezervat spațiu de publicare la ”Curierul de ambe sexe” al revistei

MOTTO: ''Viitorul are obiceiul de a se prabuși în mijlocul zborului'' J.Luis Borges * Ce imensă e noaptea în suflet pe rană ce luptă lăuntrică duc ori pe zori, ori pe lună necenzurată

îmi trimit din când în când scrisori în cutia de poștă, postume nu mă pot odihni în furtuni de liniște visele mele sunt scrise cu creta și ascunse sub un desen în cărbune așa îmi voi ține în

Ce mult mi-aș dori să mor în somn, cu seninătate, neoglindit și lesne, fă-mă, Doamne, mai credul în adevăruri uitate atâta timp cât așteptarea mea-i de schit... Dă-mi cântec pentru o baladă a

Eu chiar aștept să nu-mi spui nimic lăsându-mă un timp să nu te cunosc, cu duhul meu preaplin de vise, să redescoperim tehnica foițelor de ceapă poate tăcerea să stimuleze capacitatea de

Motto: ''fiecare e un rezumat a sufletelor celorlalți''(I.Vulpescu) În fiecare zi, mai scriu la propria-mi carte și mă-ndemn cum să ies din fundăturile zilnice, punând sub microscop, pentru