Clișeu-

da, omul se schimbă... așa cum din toate fotografiile amintirile dau bir cu fugiții și se-ntorc de sărbători... când zăpada sapă metafore în lumina soarelui așa cum ninsoare șterge atât de subtil urmele... aș vrea (păsări de jur-împrejurul sicriului devenit ring)și nu oameni... stau cu spatele la zidul invizibil, mă sprijin pe un plâns bun (întrebându-mă!) dacă mai sunt, pentru mine, brațele care ar vrea să mă poarte...