Daniela Parvu Dorin

Din noaptea aceea/ atât am înțeles... că luna e o urmă de glonte, că mângâierea pune peste sărut/ un cer imens, îmi vine să strig sau să plâng... sunt fără scăpare, de ce-mi faci asta? de ce

Până dincolo de rai e Toamnă culorile curg lin din vise-amare cu toată ființa mă prabușesc în decor... până dincolo, dincolo de suflet sufăr de iertare, într-o inimă ruptă toate Toamnele

Mă tem deşi nu mă mai tem de acea melancolie densă, de curcubeiele ce se tot strâng în mine ghem ca-ntr-un deşert întins (fără margini...) văd câte spaţii goale în mine-ai aprins în mijlocul

Trecerea de la un vis la altul E aproape o misiune, Un joc al minții, fără voia mea Mai am la tine, Doamne!loc de-o rugăciune? Numai așa mă vindec, cât eu mai pot striga: -Da-mi, Doamne, o

Nu stau cu sufletul bine, în toamna asta! culori de roșu aprins se scurge pe podea nu-ți mai dau nici un indiciu, frunza știe că nici o moarte n-o mai poate îngâna... De aceea îmi cumpăr

Am grijă de mine deşi se moare-ncet încă de pe când eram vioară când spectacolul vieţii e mut dă-mi voie sa plâng sunt pe o urmă de rană... nu-mi aminti cum am ajuns femeie de foc din copilul

Motto:''aici se termina dumnezeu și începi tu am închis pentru o clipă ochii și s-a făcut liniște''(Leonard Ancuta) cred că celalalt Eu nu mai are răbdare cred că mai pot fi cu

Motto:'' Pentru ce am plecat, unde mă îndrept?''(N.Labiș) Sângele meu era un fel de cerneală cu care mânjisem deja peretele alb (ca o coală) îmi pierdusem inspirația și m-am sprijinit

În fiecare zi mă silesc să văd, în toate, frumosul să mă zidesc (să fac din căință-ndreptar) cu materialul meu sufletesc... într-o tacere de mormânt fac totul! ca după o mare dragoste, ca după

E o seară cu umbre și greieri cu luna care stă la pândă... de tăcerea lucrurilor mi-e teamă și de tot ce pune stăpânire pe om până și umbra e un fel de mare pe care nu o putem domina pe un

La ființarea noastră nu participă numai sufletul împletește cununi din pelin, din sânziene și grâu eu...cruci de flori la fiecare troiță pun tot ce trăim, pe discul soarelui, se

Mai trag de viață un timp Trăiesc desculț… nu caut să-ajung nicăieri dimpotrivă, îmi număr pașii mereu impari pentru ei trag linii imaginare pe toți copacii numai sufletul își

Vindecă-mi sufletul (cel avut și cel pierdut) în linii subțiri picteză-mi-L ca și când mi-ai descoperi un contur proaspăt caligrafiat, ca și cum într-un alfabet interior necunoscut m-ai

Știu cum se plânge-ntr-o singură lacrimă Moto:’’Sfinții trăiesc în flăcări, înțelepții alături de ele’’(E.Cioran) Știu cum se plânge-ntr-o singură lacrimă am ajuns să-mi fac Cetățuie cu ziduri

Moto:’’Eu n-am cerut să fiu român. Am avut noroc!”(Petre Țuțea) În țara din care/ eu vin/casele au ferestrele mici locurile-s tămăduitoare/oamenii au suflete mari (și-și încep ziua)dimineața

Zburam printre multe amintiri, numai bine să-mi fie Dar printre dorinţele mele albe te-am zărit Ca şi cum ai desena pe inima mea de hârtie Arde-mă iar, cu privirea-ţi de metal topit… In vis

Răsărit de soare( interior) Despre respirația inimii se tace! sentimentele ce pun stăpânire pe tine sunt brodate sub patrafir suntem două ființe de nisip cu vieți sfărmate(avem Raiul

Pictez pietre decând simt că cineva îmi risipește timpul trăit în lanțuri cu fiecare za cu inima afară din cămașă, eh, e o piatră pictată și ea! a sare amară miroase în culori pun din durerea