Poezie
Noi nu suntem cine credeți că suntem!
poem eseu
2 min lectură·
Mediu
Moto:’’Eu n-am cerut să fiu român. Am avut noroc!”(Petre Țuțea)
În țara din care/ eu vin/casele au ferestrele mici
locurile-s tămăduitoare/oamenii au suflete mari
(și-și încep ziua)dimineața devreme, când…fiecare
își scrie povestea cu înțelepciune (apoi lasă zilei un semn)
e semnul crucii pe care veșnicia/îl sădește în om…
în omul care știe cum te dai pe rouă …c-o sanie de lemn,
(cum să rămâi copil sau cum se taie lemne…)
un Rai ne-am tot clădit pe îndelete, întâi la noi,
apoi printre străini…
de unde-i ura voastră, nimeni nu-nțelege!
(n-ați scris istorii, n-ați câștigat războaie
nu stiți ce-nsemnă:’’Pe aicea nu se trece!”)
de ce ne judecați?cu ce v-am greșit?
de nu știi să te prinzi de mâini în horă?!nu-i nimeni vinovat!
sau să-ți ungi pe-o felie de pâine un vers…!
ce fruct va face copacul înflorit?
și cum te simți în poartă- mbrățișat?
cum se plânge/ cand asculti o doină, știți?
dar, cum se scrie un poem de azi pe mâine?
nu suntem cine credeți că suntem
(nu m-aș numi niciodată sărac!)
nici când plânge tot satul
(că pe pământ de-o lună nu plouă,)
tot mai găsesc o mână de făină în sită/
sau, imediat, scot din pământ cartoful…
și-mi crește un alt suflet pe suflet (dar vouă?)
am promis/ că-ți arăt cum se coace o turtă pe plită!
și unde crește bujorul
într-o casă de lut se deschide tot Raiul,
ți-l las și ție deschis!
și te poftesc la masă(stai cu binișorul)
să-ți povestesc cu drag…
(dar mai întâi fac focul, și pun de mămăligă
și smântânesc ulcica cu chișleag…)
Dacă-mi trosnește peste vreasc suspinul!
să știi că până acolo mi-e Țara (și dincolo de prag)
dacă frate-mi devii, privește-mă-n ochi
și îndulcește-ți chinul!
(numai) la noi primăvara ține un veac!
(noi nu suntem cine credeți că suntem!)
noi n-am cerut să fim români…(ci)s-a întâmplat!
24/25.05.2020
001155
0