Daniel Dobrica

Din ai inimii trişti trandafiri, Ţi-am ţesut aşternut de petale, Dar pe suflet, în loc de iubiri, Erau urmele tălpilor tale. Iar din noapte covor ţi-am făcut Şi, timid, ţi-aşterneam stele-n

Pe mine nu mă puneți în genunchi Și nu mă-ncolonați în rând cu turma, Eu nu sunt vreasc ca să mă rup de trunchi Și nici n-o să vă las să-mi ștergeți urma! Voi pseudo-satane de doi lei Ce-ați

Mi-e iarnă-n păr, mi-e toamnă în priviri Din urmă simt septembrie cum vine Și ce, dacă trăiesc din amintiri, Cât timp, așa, te am mereu cu mine? Într-un noian de gânduri și simțiri, Atât de

Cât poți fi de frumoasă, minunea vieții mele! Vibrează ființa-n mine ca strunele chitării Când ne plimbăm de mână, desculți pe țărmul mării, Ești noaptea mea albastră, ești cerul meu cu

Un trandafir s-a ofilit Cândva, la început de vară Trist, ignorat și neiubit, Uitat în arșița de-afară S-a scuturat tot așteptând Ca ploaia să nu-l ocolească Sau măcar roua, când și

Ne naştem sclavi pe-acest pământ. Tu poţi să-mi dai sau nu dreptate, Dar de la leagăn la mormânt, Ne zbatem pentru libertate. Călcăm desculţi, cu greu răzbim, Cu crucea-n spate, printre

În țara asta tristă cu chipuri cenușii Și cu conștiințe terne, de mult în hibernare, Își fac de cap hidoșii guzgani portocalii Și e urgent nevoie de o deratizare. Căci șobolanii ăștia n-au

Mai poți popor? Mai poți răbda Atât tupeu și aroganță De la un stat tâlhar ce-ți ia Până și ultima speranță? Îți mor bătrânii netratați Că nu au bani pentru pastille Batjocoriți și

Străinul din oglindă e trist și resemnat Singurătatea-n ceață și-n gri îl împresoară De dincolo de ramă privește-adânc, mirat, De parc-acum mă vede pentru întâia oară. Mă dau un pas în

După atâtea zbateri, și lipsuri, și nevoi Având prezentu-n criză, trecutul în vacanță, Când viitorul zace la coșul de gunoi, Ne mai putem permite măcar doi lei speranță? Printre atâtea lepre

Balada ochilor tăi verzi, Ce mi-au umplut de lacrimi struna, Dacă câștigi sau dacă pierzi Þi-o cânt oricum, îmi e totuna. Ce rece e privirea ta Mă sperie, mă înfioară, Cum de mă pot privi

Cu aripi de înger pe suflet pictate, Deasupra de stele mă-nalț și plutesc, Las anii lumină cu miile-n spate, Străbat universul să te regăsesc. Dar nu știu iubito, spre ce galaxie Spre care

Cum e pământul fără soare Întunecat, arid, anost, Precum e țărmul fără mare Eu, fără tine, nu am rost. Cum este noaptea fără stele, Înveșmântată-n cenușiu, Cum e pădurea fără mierle, Eu,

Cum să te-aduc în viața mea? Te rog, iubito, mă învață Căci nu mai pot oricât aș vrea, Singurătății să-i fac față. Oricât de mult m-aș amăgi Că pot trăi și fără tine, Mereu ceva îmi va

Ridic, târziu în noapte privirea către stele, Să te intreb: Ești bine acolo unde ești? Nu îmi răspunde nimeni, în ochi doar lacrimi grele, Parcă te-aud aievea, spunând cât mă iubești. Iubirea

Visam un vis cuminte. Un vis despre noi doi. Eram la țărmul mării, stăteam îmbrățișați, Îți sărutam cu grijă buzele dulci și moi, Pierdut pe veci în ochii-ți căprui, catifelați. Prin păr îți

Mă strecor printre oameni când pe străzi rătăcesc, Mă privesc... Îi privesc într-un mod arbitrar N-am nici vlagă în oase, de păcate mustesc Şi regrete tardive, de-un albastru amar. Îi aud cum

Mă ţii de mână... Iubito, îmi e suficient, Fiindcă-ţi zăresc privirea ce-mi dă atâta viaţă. Ştiu că vei fi acolo, cu mine, permanent, Când o să-mi fie frică să fac un pas în faţă. Mă ţii de

Mă-ntreb oare ce-ai spune dac-ai afla-ntr-o zi Că te iubesc...Probabil, ai fi puțin mirată. Cât mă gândesc la tine, nu poți, n-ai cum să știi Și nu cred c-o să afli de undeva vreodată. Nu e

Iubita mea, mi-e frică când nu ești lângă mine Și-atâtea gânduri negre mă bântuie acum Sunt slab și sunt confuz și-aproape mi-e rușine, Căci pașii-mi sunt nesiguri când bat al vieții drum. Nu

Unde oare ești iubire? Peste tot te-am căutat Am aflat doar amăgire Și tristețe am aflat. Te-am căutat printre roze. Când credeam că te-am găsit, Înfloriseră doar spinii. Rozele s-au

Te rog mult Doamne, Iisuse, nu mă părăsi vreodată Când m-apasă gânduri negre sau când inima mi-e grea. Dacă mai greșesc cu vorba sau cu fapta câteodată, Fii cu mine, Doamne, Sfinte și mă iartă, de