Daniel Dobrica

Vindecă-mi aripa frântă Ca să pot din nou zbura, Să mai simt cum mă încântă Iarăși, harul de-a visa. Sufletul mi-l tot frământă Clipa-n care am căzut Vindecă-mi aripa frântă, Să o iau de

Ce lucru frumos e ploaia de vară, Când stropii izbesc cristalin de pervaz Și inima-ți cade într-un soi de extaz, Când gândul la ea se înalță și zboară. Ce lucru frumos e-un sărut pe

Mă tem că n-am curajul să îți ofer o floare, Mă tem că n-am curajul în ochi să te privesc, Mă tem că ești departe și sufletul mă doare, Mă tem că n-am cuvinte să-ți spun cât te iubesc. Mă tem

Înc-o seară fără tine, înc-un dor neimplinit Ce am să le spun la îngeri, când vor ști cât mi-ai lipsit? Oare-mi vor trimite dânșii seva florilor de tei, Sau vreun elixir prin care să mă iubești

Străin pribeag... Îmi este frate drumul, Unde mă poartă încă n-am habar, Strivesc sub pași iubiri cu gust amar, Sedus de flori ce și-au pierdut parfumul. Străin mă simt acum de toți și

Ce e iubirea? Un nonsens Când cauți fără s-o găsești. Te-neci în plâns, trăiești intens, Lupți pentru ea, te dăruești, Primești în schimb doar nepăsare, Te-ntrebi unde și cum greșești, Ești

În seara asta rece, toamna parcă plânge, Tristețea ei mă udă pân’ la piele Iar bolta cenușie stelele își strânge La adăpost de nori, de stropi, de rele. Sub pașii grei, covor de frunze