Daniel Bratu

Lory, multumesc, nu stiu daca ar fi ras Cosbuc. Mai degraba s-ar fi rasucit un pic in mormant.

Dana, multumesc, trebuia spus, trebuia citit si inteles mai mult. Din pacate, sforile pun repede pietroiul, lesul poeziei aluneca mai jos, prea jos (Q.E.D.)

Sandra, multumesc, e dupa dispozitie, da. Dispozitia mea s-a inseninat cand ai vorbit asa de frumos de valoare. De-abia o tin, de vesela ce e, sa n-o pufneasca rasul :)

Ana, multumesc, ma bucur mult ca ti-a placut. Stiam ca vei intelege.
Sunt anumite diferente fata de original, la fiecare strofa lipseste un vers, rimele sunt asezate altcumva la Cosbuc, dar ca ritm si muzicalitate, din cate mai tineam eu minte \"Noi vrem pamant!\", parca sunt gata sa zic si eu ca ai dreptate.

La mulți ani, Codrina!
Felicitări Mariei și celor care au lăsat, cu sufletul plin de primăveri, poeme de smarald și lumină.

Codrul umbrelor, de-i verde,
Ochii ei ca frunze umblă
Darul vântului, în dublă
Revărsare ce ne pierde
Irișii, prin curcubee,
Norilor brumați în cer de
Albe litere de zmee.

Verde-i codrul ei de vară,
Explodând a muguri, unde
Rugurilor se ascunde
Dulce scoarță, de avară
Exilare în fecunde
Șanse, fluturii când zboară.

N-am să torn eu gânduri multe,
înserarea să m-asculte,
dacă pe sub glandă-ți crește.

Cu-alungiri de timpi în pește,
colo unde se adună,
ca-ntr-un colț de semilună,
„ghersurile”, dând din coadă,
pleoscăie, dar la grămadă.

(Ră)sculați de clipoceală,
solzii taie unda goală,
iar oglinzile se-nmoaie
sub așa căderi de ploaie.

O fi post, dar orișicare
are câte-o des-logare…

Umor teribil, fin, prozodie prinsa in catrene (de fapt, distihuri) de har intens, marca Florin Rotaru. De la planul general cu accent a la nea Iancu, fara acidul acestuia, se trece la microcomosul site-ului, cu o ironie blanda, mucalita, ce genereaza hohote de ras homeric (marele Dodu - care „era sa castige” concursul de poezie, prezentat, firesc, oarecum, drept, poet nou, transformarea „Victoritei”, sora Andei pusa langa infrangerea din meciul cu Olanda, in acelasi distih, iscusinta de Hermes a lui Firica, asociata cu „maritarea in tari straine” a Scaiet-Inei, sarbatorirea dionisiaca a lui Ion Diviza si Jupp B. Itter). De prozodie, ce sa mai spun, Toparceanu cred ca se rasuceste chiar acum prin ceruri de rime, de ciuda ca n-a dibuit-o el.

La asa scrisoare
mustind de talent
ar da din picioare
si-un bust de ciment,

scrisa e la fix,
de-ar veni incoace
si Arheopterix
din a ei gaoace.

…Calimero, insa,
tace si rezista,
cu lumea lui stransa
in foi de revista.

Nu vrea sa mai stie
de-agonie, nici
de noi, pe felie
ia barbiturici.
……
E sansa mai mare
(nu cred ca ma-nsel)
daca dam chemare
si lui Ghiocel?

Scuze, ca de obicei - uituc, n-am lasat in urma semnul luminos cuvenit, mirat foarte de lipsa altor asemenea raze inainte mie vreme.

Sunt planuri secunde aici, ludic amar-cerebral si sfarsiri de inima, nuante expresioniste aparent auto-cinice induc nelinistea, emotia. Ca o miscare tectonica de mare adancime, \"lipitorile acelea pe frunte\" schimba nebanuit sensurile, proiectiile lor ca o \"haina de ceata\", \"zapezi\" (disolutie, pierdere a identitatii) oglindind \"dextrogire\", polarizand altfel fantele, extrasul de viata devenit indigo. Ca o pierdere constienta de sine spre imaterialitate. Prima strofa e ca un scut, ca un ochi de Medee, impietreste la prima citire, urmatoarele doua fac trecerea spre uman. Un plan obiectiv, de suprafata plastifiata in a doua, cu nunate ironice, vindicativ detasat, un altul profund, ca un ritm cardiac in crescendo, in strofa finala. Fondul poemului este sustinut de un ritm interior, de o muzicalitate profunda, ultima parte avand sonuri de incantatie, de vraja. Multumesc, Alina, pentru prilejul citirii.

ne vedem, ne vedem, ehei, la un ceai si o bere, dar la 18.00 mai e deschis clubul bursei de poeme?

Textul are delicatetea florii de colt, dezvaluie o buna stiinta a ritmului (cu o singura exceptie, la ultimul vers al celei de-a doua strofe), rafinament feminin, simt melodic deosebit, dar:
- in privinta rimelor ar fi cate ceva de discutat. Anume ca s-ar fi putut evita utilizarea acelorasi parti de vorbire, aflate la aceleasi declinari, conjugari, acorduri, accente („cresti-traiesti”, „omenirii-desavarsirii”, „sihastrirea-dumnezeirea”, „durerea – tacerea”) Nu este o regula, m-am exprimat frecvent impotriva acestor tipuri de „ordonari” cu pretentii de „dogme”, dar nu e de recomandat, totusi, utilizarea excesiva, manierista, intalnita mai ales la cei \"scriitori cu vers de var\" care incearca parodierea stilului de poezie in ritm si rima.
- ar fi de evitat, de asemenea, repetarea in scara a comparatiilor („ca matasea de fina” – „ca un blestem”), utilizarea atributului adjectival provenit din gerunziu(„sangerande”);
- s-ar fi putut gasi alte solutii in final, fara personificarea usor chinuita -„rani sangerande ce nu stiu si nu vor sa tina tacerea”;
- nu-mi pare foarte reusita nici metafora „sufletului cald” al florii de colt, unde se inghesuie si „dumnezeirea” si „slabiciunea lumeasca”;
- cred ca in al doilea vers de la prima strofa este un typo – „ochi-omenirii” (ochii-omenirii s-au vrut scrisi, de fapt, banuiesc – „i”-ul asta nu e chiar lipsit de importanta, fara el s-ar putea intelege altceva, de exemplu o struto-camila de cuvant precum ochio-menirii – menirea de a fi ochi, sa zicem, sau ochios :))
- ar fi fost mai bine fara anacolutarea indusa de virgulele rau asezate (iertare „minerului cu microscop” care ma sunt si care nu m-am putut abtine – e vorba de spatiul din stanga virgulei, introdus, ca o regula, inutil).

In rest, ce sa spun, mi-a placut poezia, potential exista (se observa si din comentarii), spor si grija la scris.

cu drag si el,
Daniel

Oana, multumesc, si carnea mea e toata dusa-n marnea drumului ce ca o plita arde talpa-ti copleSHITA de urcus podit cu sare de prin glande lacrimare. Uite, ca te stiu markATA cu talent, spun: niciodata n-am s-arunc supUrar-isme fustelor cu Yeee-rmet–ismyeee.

Superba impletire de har, amalgamare de parabole in jumatati de gand, incifrare a pornirilor sub o simplitate ludica, dezarmanta, muzicala, ca fosnetul ierbii macinate-n tais. Ca sa remarc, ar trebui sa dau exemplu intreaga poezie, iar daca as incerca sa rescriu, as scrie la fel.

Dana, multumesc, stiam nebuni-soiosi ca-ti urla-n in geam, culori de gand ce ii aduna cu tot cu pofta lor nebuna.
Cu toti paduchii pe o parte, cararile ce ne-ar desparte ar fi doar drumuri inapoi, pentru „superbi nebuni” ca noi. Si fie ziduri cat un munte, pe norii chipurilor slute se va gasi, mereu deschis, un cer fara paduchi, de vis.

Maria, multumesc si iarta, ca poezia mea patrata a fost prilej de bata-n balta, de-un oarecine aruncata.
Tu ai trecut spre sensuri, unde o lume-ntreaga se ascunde, scobind cuvintele fecunde, sapate sub albastre unde. De-i textul meu o casa mare sau o parabola, culoare mai proaspata ai pus si doare cuvantul tau in fiecare constructie, ca o ninsoare pe zidurile reci si goale, unde paianjenii, agale, umflati de sine, musca-n soare.

Carmen, iti multumesc cu drag si parca asa viteaza moldoveanca nici gandul meu nu mai incearca s-o-ntrebe cuvios el daca furnica cea din basilice mai are carca ... pentru bice.

Basil, de unde trotil in portu-ti tiptil ca umbra reptil si pterodactil? Ca eu prima oara, de vorba-ti sprintara crezut-am ca doara ti-e mintea pe-afara. Cand colo, minune, esti doar cum se spune: paduche in rune cu … sec … si, pe bune, mai scoate-ti in lume furnica anume ce-i pusa pe glume ...
postesti si …prostume.
Propozitii simple (simplute), fara „arpegii”, pentru intelesul lui asil:
1. Nu muri de grija presupusei reclame, e gratuita, iar textul e ca o hartie, pe care zane bune au mai adaugat putina miere si stralucire, de scos paduchii din vagauni. Paduchilor le place mierea. Hartiei ii place stilul tau. Hartia (pagina), prinsa in cele trei comentarii elocvente ale tale, e de-acum un fel da basilica (in loc de altar are loc de mers defularile-ti la baie) plina cu fan muzical, fosnitor. Multam.
2. Comentariul tau la adresa Mariei, pe langa faptul ca e in afara temei in discutie, deasupra (sau „dedesuptu`”) regulamentelor de pe site, e de o badaranie greu de imaginat. Poate fi scuzat numai daca:
- e rezultatul unei „gandeli” de „gan-godac” natural;
- a fost scris dupa o noapte de betie singurateca si crancena, in urma patrunderii paduchilor (albi sau negri) prin sangele alcoolizat al creierului. Care(?)… si-a gasit spatiu pentru umflatura, la ceas mic de bezna, taman aici.
Furnicile de care vorbeai sunt cam zgarcite (dupa cum spune si Kernbach via Fontaine) in informatii cu privire la cei care scriu pe site, iar pe tine te cara, cinice, ca pe o coaja, o farama uscata, greu cuvantatoare, fara subtilitati, spre musuroi. Si ala patrat. „Sati steie”, da.
3. Am crezut, dupa ce am citit un comentariu de-al tau (la textul lui Dodu – „Birtul garii”) ca esti un om inteligent, care stie deslusi sensurile, le abreviaza apoi si le codifica in masca unei pareri brute, dar sincere. Dupa cel de-al treilea comentariu pe care l-ai „comis” sub textul meu, mi-am dat seama ca m-am inselat. Mama natura are constructii surprinzatoare printre garduri, sarite alandala. Cine stie, insa? Unele interventii ale tale (la Igor, de exemplu) ma duc cu gandul la anumite practici tiganesti de furaciune – parca „maradona” se cheama (pagubitul este inconjurat de un grup de hotomani(e) care se bat, aparent, si e talharit, ca din intamplare, fara sa poata reactiona).
Apropo, de ce ti-ai spus Basil si nu Florica?

Lory, multumesc,
ti-e gandul bun, dar nu deplin, ca uite: paduchii rod intr-una si musca inainte, pe cand eu ii mai mangai ca-s suflete, si ei (in loc de ziduri bine ce stau paduchii grei).
cu drag si eu (cu tot cu paduchi) :)

Text frumos, sensibil, pulsand o ironie amara, un fel de rasfirare a zilelor unei (sau oricarei) saptamani incomplete, fara de patimi. Intre duminica si luni (sau luni de zile - joc al duminicilor, al capetelor), numai joi?

As remarca, in mod deosebit, ca pe pe niste capete de inchis cercul, inceputul si finalul poeziei:

\"și tu care mă întrebai
de ce lacrimile mele aveau
atât de multă culoare!\"

\"cearcănele lor și cearcănele mele peste care stelele
aruncau cu vopsele\"

Carmen, multumesc, da, asa e:
e frig in casa asta de cand au dat paduchii - multimea-i lor fereastra in care-ndeasa unghii si soarele pe care l-as fi crezut mai bland (cu mii de falci ascunse peretii mucezind). E casa cu fundatii de nori si aripioare pe armaturi de inger, mari icoane se rod de-acuma-ncolo taiate de o tabla in cuiburi cu paduchii mai grasi, veniti in graba.

Doamna Taisia Mihaila Negru, mie imi pare destul de rau ca acel comentariu al meu nu v-a dat de inteles si altceva anume: poezia imi place (de regula, eu comentez numai acolo unde textul mi se pare valoros). Ca n-am putut lauda in intregime versurile, ca am gasit de cuviinta sa-mi spun umila si \"minereasca\" mea parere cu privire la unele deficiente de cristalizare poetica ori ca n-am evidentiat (sau recomandat) intregul \"diamant\", asta este cu totul altceva (sau altfel decat obisnuinta). Poate, data viitoare, da.

Din sa(i)tul, care-mi scapa
cum se numea-n trecut,
a disparut o groapa...
El...n-a mai aparut.

Maria, superb ce impletitura de suflete-n vers si de gest minunat ce-ai facut!

La multi ani de poezie, Adim!

Arzand cu nectarul, odata ce-ai fost
Dus inspre iubirea de visuri cu-n an,
Istovul de farmec si vers neviclean
Ma rog a-ti cuprinde mereu al tau rost.

O imagine de pornire buna („timpul se-nchide-n urma noastra”), urmatoarele doua versuri („facand reverente orasului/lipsit de intrebari”) usor amorfe, greoaie, „trenul fara protector” parca ar suna mai bine „trenul fara proiector” (ca decat „protector”, mai bine „conductor” si decat „conductor” mai bine „naș” si decat naș mai bine far central). „Dezbracarea iluziilor” , „ratacirile labirintice” (aliteratie de evitat), „improvizarea sensurilor” – suna si ele ca aripi de aceeasi culoare a cetii, parca prea aglomerate in acelasi suvoi, iar „alergici la raspunsurile mate”, tocmai pentru a da sens, as fi vazut-o scrisa „alergici la raspunsurile nete” (sau fara adjectiv, „mate” dand chiar impresia, la o prima citire, de abreviere). „Ridicand grade celsius” , „soarta hilar de amara” – constructii oarecum inutile, fara rod, care trag spre sol crengile poemului.
In loc de „asta am uitat”, mi se pare mai potrivit, ca final: „atat am uitat” sau „si-am uitat”, pentru implinirea ritmului din final.
As recomanda, in schimb (dar cum bine zice Virgil, fara acel \"impletit\"), versurile:
„am deșirat
pe marginile vidului împletit de la tine spre mine
orice taină de doi
nimic și totul totul și nimic
a mai rămas dumnezeul nostru
suspin de înger din patru vocale cu două consoane a i a n r i”

Liviu, multumesc si eu pentru acest comentariu, textul meu iti multumeste si el, inca nedumerit, comentariul meu iti multumeste fara nici o retinere, ca stie el de ce atata multumire, multumirea mea iti multumeste ca mi-ai multumit, tot iti multumeste de asemenea...
Hei, unde ati ascuns Oscaru` ala? :)

Umorul fin, marca SACHE, se ascunde sub pornirea masochista dublu-inversata. Sistemul cauza-efect se sprijina, contextual, pe stiinta dialogului cu ceas si fitil in coada.
Sorine, cu doamna Corina mai ca m-ai lamurit, da gaina? Mai traieste? Ca asa ma intreba un pustan, de-i zice Cristoiu, pe chat, ca da niste pui vii la schimb.