Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Un cântec pe muzica vârstelor

lui Adrian Munteanu la împlinirea unui an pe agonie

3 min lectură·
Mediu

de mine mai aproape undeva
își sprijină pe stâlp de foc cuvântul
desfășurându-și aripile larg – Poetul
ghicesc ce rosturi simple îmi va cere
fac tot ce-mi spui dansez pe-un fir de ață

m-am săturat de vis și zâmbitori să stăm
de tine până-n tălpi să îmi îmbrac ființa
sau să rămân în spate de cortină?

pe fruntea noastră floarea nemuririi
trmurătoare luna își așează fața
ca un fior cu lenevie șerpuind

mereu mereu un trup și-un gând revine
din care-am tot desprins câte un fir

mi-i sufletul străin de azurii amurguri
iar cântecul ce mi-l cântai e fără grai
tu cel ce înconjurai pământul
prinzând în lațuri păsări cântătoare
și munți și ape și cărări
cu aripi singuratice în fiecare seară
l-același cuib te întorceai mereu

sunt o păpușă cu mișcări agile
de sfori mi-e trasă râvna măsurată

deasupra mea și-a ta oglinzi adânci de ochi
își mângâie cărunt și obosit cuvântul

tot ce-a rămas surprins de axiomă
sunt toate doar o dâră fumegândă,
o rămășiță-n scalpul unui gând
cu dinți de lut și pururea la pândă


tu vis astral al multelor femei
plutești pe buzele pământului răsfrânse
vei înțelege-atunci fără tăgadă
că-n somnul tău ce zilnic va veni

doar cerul rodnic în mângâieri tăcute
și-așează capul în poala inimii ecouri

nu te-am știut cu zâmbet și mișcare
zâmbind fragil și nesfârșit de trist
reînnoit la mijloc de octavă

spre tine clipind în cerc parfum sentimental
în hohote de cioburi se destramă
e frig destul pe-a sufletului navă!

nebunii ne intră pe furiș în inimi
stăruitori cu sabia de luptă
dar n-auzim în noi e-un dangăt mut
căci am intrat imaculați în vamă

ei zdrențuind tăcerea ce stă cuminte-n noi
ne-a strecurat în suflete furtună

ființa mea de vis risipitoare
strivește tihna gândurilor albe

te-aud cum cazi fărâmă cu fărâmă
prăpăstii largi în mine s-au deschis
justiției din frunze îi scriu jalbe
căci mă revoltă lipsa de mișcare

și gândul negîndit gîndește
chemând mereu să mă cobor în vreme
și în tine

tocmai simțeam cum ghes îmi dă voinței
îmi prelungesc sub humă lumi vitale

cu inima de jertfă genunchi-ți cer iertare

dar în sfârșit mă plec înspre amiază
suflând în palma cerului pierit

strivesc o gheară
otrăvită
de gânduri răvășite
se zbate fiara și inima îmi mușcă
și-mi calcă răsuflarea în picioare

încă un pas și totul s-a sfârșit
și rana netămăduită doare
pe-o strâmtă linie îmi duc ființa
alături de o pasăre și-o floare

într-un vârtej amețitor

trei căi de fum cu linii paralele
hălăduiesc cu suflete rebele

mă răstignesc în inima-ți cuvinte
când încropesc un timp al nimănui
să-mi fac mormânt
în veșnicie…

Vreau să mă-ntorc în trupul meu de seară
Fără să uit de visul cunoscut
Și necuprins de ură și ocară

0135531
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
457
Citire
3 min
Versuri
79
Actualizat

Cum sa citezi

Maria Prochipiuc. “Un cântec pe muzica vârstelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-prochipiuc/poezie/111751/un-cantec-pe-muzica-varstelor

Comentarii (13)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
Si vreau sa pot lasa un cuvint mai departe
si vreau sa pot sa fiu maiastra in fapte
si vreau sa pun anii pe trepte inalte
Adime, te scrie, te scrie, lumina din noapte...


Multi ani de sonete minunate...

Marie, Marie ce dimineți dăruiești mie...

Drag, Ela
0
@dana-stefanDS
Dana Stefan
\"Image

sa ai ploaia Cerului, cu Mierea ei..
0
@xxx-0011057X
xxx
Tot respectul pentru domnul Adrian Munteanu care fara nici un dubiu este un exemplu pentru noi toti cei de pe Agonia si nu numai... multa inspiratie si sanatate va doresc!
Costin
0
@dana-stefanDS
Dana Stefan
\"Image

tot respectul pentru maria prochipiuc.
0
@mihai-cucereaviiMC
Mihai Cucereavii
Mă alătur și eu la rândurile de mai sus.
Cu respect,
0
CA
Marie, ai muncit tu aici tare mult dupa cum vad, dar tare fain a iesit textul asta din mainile tale fermecate, l-ai framantat cu drag de cuvinte si de autorul lor, ca altfel, cum?!:)

Adriane, La multi ani, buni, si tie si pe Agonie, caci tare fain mai glasuiesti si se umple sufletul meu de incantare pe sonetele tale

cu drag de amandoi,
0
@daniel-bratuDB
Daniel Bratu
Maria, superb ce impletitura de suflete-n vers si de gest minunat ce-ai facut!

La multi ani de poezie, Adim!

Arzand cu nectarul, odata ce-ai fost
Dus inspre iubirea de visuri cu-n an,
Istovul de farmec si vers neviclean
Ma rog a-ti cuprinde mereu al tau rost.
0
@bogdan-nicolae-grozaBG
Bogdan Nicolae Groza
frumos Maria. Din cate am inteles eu, ai impletit, pe marginea versurilor lui Adim, versurile tale, da?
Lui Adim, multi ani de poezie!
0
@adriana-marilena-stroilescuAS
spunea Blaga :

\"A organiza vântul, cântecul de fluier e vânt organizat\"

Bine vă mai stă așa, unul lângă altul încântându-ne simțirile de poezie și suflet. La cât mai mulți ani de împliniri pe agonia.ro! Si ce frumooooooos cântați!

cu drag,
Ama
0
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Mă lupt cu necuviința calculatoarelor care nu mă lasă să fiu măcar punctual. În sfârșit.
Iată unul dintre gesturile care mă lasă fără replică. Nu voi înceta să mă minunez de unde atâta generozitate. N-am cuvinte potrivite, așa că voi mulțumi frumos pentru sacrificiul tău, Maria, de timp și de efort sufletesc. Un gest de pilduitoare prietenie, de care mă simt depășit.
Multumesc tuturor, adică, Danielei, Danei, lui Nicolae, lui Mihai și lui Carmen, lui Daniel, lui Bogdan și Simonei, pentru cuvântul bun, cald și încurajator.
Ceea ce pot promnite este că drumul va fi lung, lung cât viața mea, atât cât mi-o va da Dumnezeu. Nu uitați că este un canon pe care mi l-am impus, de a scrie în fiecare zi ( chiar dacă nu postez chiar în fiecare zi, pentru că și așa îi obosesc pe unii ). Rămân în competiție cu mine însumi și cu valoarea fiecărei clipe.
Pe curând, dragii mei cei generoși, fără de care nu am nici un rost.
Adrian
0
@jianu-liviu-florianJL
Mulțumesc, doamna Maria. Cu respect,
0
@oricealtcevaO
oricealtceva
Stiind ca numai sufletele incoltite si inflorite in vechea cetate a Iasiului se pot juca astfel cu cuvintele neamului, ma incearca nebanuitul regret de a nu ma fi nascut Aici. Multumesc.
0
@maria-prochipiucMP
Maria Prochipiuc
Mulțumiri tuturor celor care ne-au trecut pragul, gestul meu e doar de adimirație pentru cel care toată viața a luptat cu timpul și mai ales cu el. Din suflet pentru suflet și vouă care ați venit aici în semn că încă mai suntem buni și noi de ceva.
0