Daniel Aurelian Rădulescu

Tresaltă strada, toată o bucurie Că-i plină de reclame, bănci, De boarfe, adică haine, hălci De carne... A dispărut librărie! Și tinerii se țin de mână; ea zglobie Și el c-un colier cu

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar, Numai al meu, fără de note, van. Mă pierd în sunet printre unde, meloman Și mă gândesc la tine, iar și iar. Citesc cuvinte, de alții puse literar Pe

... partea mea, de pasăre ușoară, își tot pierde din pene, privirea ageră-i tot mai alene și totuși, timpul zboară... ... și câinele din mine, bun, nici nu mai latră, nu păzește ce-am, nu mai

... e lecția de chirurgie -unde pe viu se taie în carne vie, cu instrumente atât de vechi, caduce, probabil moștenite din străbuni, etrusce- se scoate, rând pe rând, laparatomic, orice țesut,

Se plimbă dragostea pe-aleile în halte Cu arcași ascunși ce înfig săgeți cu cârme, Ce-i lasă drum pe artere ei, inimii, s-o salte Și doar bătăi să schimbe, gong, fără să o curme. Un iz e la

De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată, Făcută dintre noi și pură, desfrânată? Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe? Oare de ce-s o parte, Fortuna... și alta, umbre? Cât suntem de

Se pleacă cer pe mare din picuri albăstrele Pe boabe întunecând în albastru-nchis de vie, Se revărsând prin vene, în pasta pe hârtie De-un băiețel în bleu, cu palme mititele. Sclipește ametist

E în simțuri tot o boare, din roz de azalee Ce-și dăruiește fraga petalelor cărnoase Să încălzească inimi sezoanelor geroase Cu puful cald, molcom, de pulpe de femeie. E tot un râu ce curge

Liane întinse, pârlogind mărăcinoase, De muri cu volbure ce prind în verzi cătușe Pas cercetaș de vremi din firi apuse, Printre strâmbași puiandrii în ramuri des golașe. Înalte crengi țâfnoase

Simt că nu-s vrut, pentru prezență, Plictisitor, un emul poate, Pierdut ’ntr-atâta dat din coate... E timp să fac o reverență! Nu-i important har, competență, Că peste tot familii-s,

Ca eu să te cunosc, mai întâi trebuie să-ți efleurez privirea, apoi să-ți tulbur mintea ca un mosc, să mă primești în gând, gândirea, să iau un loc în suflet, să-ți ating într-un tot tremur

Cât de greșit, pe suflet, spirit, Îl judecăm la fel precum pe corp, Ne întrebând naivi de ce e orb Și mut și surd și ocult, empiric!? Tot credem putregaiul din coșciug Ce-ar fi supremul, de ce

... un labirint de nesfârșite pliuri curbe-n ascuțișuri, tăind din florile de pânza-n impregnări înzămislite de somn, trezit visându-și iele, pitite printre ascunzișuri, cu palpu’

... umană, unicitate, este principala calitate din care derivă cea mai încântătoare trăsătură; altruismul de a lăsa cât mai mult spațiu în jur confraților... ... iar aplecarea, culcatul

... la om protejează exclusivitatea creierului, acoperă individualitatea chipului, în avantajul egalității și ascunde timid... dimensiunea sexului. 06.08.2012

... umanității, este mai mult decât paleta de culori a speciei; veghează veșnic deschis, cu puritatea albă a haloului de cornee, la ce înconjoară toate nuanțele diversității sale... și pe a

... umană, nu are nici ascuțimea prădătoarelor, nici gaura ascunzișului pradei; este pavilionul, rotunjit în aule, al înțelegerii. 06.08.2012

... spre deosebire de animale, la OM nu linge, avalează doar ceea ce este de bun gust și pune sunete gândului... ce altfel ar fi tăcere eternă. 06.08.2012

... unicul, capodoperă cu adevărat, universală, o minune de penel și geometrie perfectă pe viu, în fața criticii lumii din toate timpurile... ... dovada în culori că suntem în jumătatea

... surprinzător, un necunoscut din mine a apărut, azi, pe întinsu’ timp o plajă, topită pe-un celuloid de rolă ce începe într-un obscur, cert negativ, ce își așteaptă impresionare, un

Cât fără fundament este să credeți Că totu-n viață adevărul vă decide, Un fel de obiect extraterestru... și purcedeți, Vă lăsați pradă; câștigați înspre a vă vinde?!? Visați dreptăți s-aveți,

Cât de necaz mi-e, că de-o să dispar Voi lua cu mine în unicat lumii imagini Și sunete nu vor mai fi din corul planetar, Ce le-am doar eu în timpanu-mi fără margini. De pier eu, sigur piere o

Dacă tot știu ce-i bine și-mi vreau mie Și tot eu fac ce-mi sunt nevoi și datorie, De ce s-aleg pe altul ce nu sunt, nu face, Și să-l plătesc, să-mi stea, pe bani... Ei drace?! Și de-l aleg, de

De m-aș mai naște ieri, pe mâine Te-aș căuta cu disperare În cald de zi de zi, cum pâine, Tartină, de nectar din floare. Aș privi cer la nesfârșit, Să te regăsesc prin stele. Pe soare-n pumn,