Daniel Aurelian Rădulescu

Stând citind mai deunăzi ce-i numita creare De la greci o ”poesis” spre cunoașterea lumii, Nu discern relevantul; antic e, clasic oare, Romantismu-i plecat iamb la cot cu bătrânii ? Frenezii

Pășeam agale- în iulie de foc- Cu soarele în explozie de atom. Și mă gândeam; ce mic sunt, deși-s om... Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc. Cu creierul- fierbinte de amintiri- Găseam

Nu mai poți lenevi Dimineți nesfârșite. Triluri, mii, fericite Inimi fac mai zglobii... De culoare argintie... Strălucește, cristal Geamul estic; fundal Al naturii ce învie. Casa-e plină

Ce extaz novator moșteniți din ”politici” ? Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei ? Cum un ieftin spectacol îl plătiți ca fanatici; Când tot voi sunteți gluma, cât și sursa... de lei

Imensul în absolut duce lipsă-n măsură Căci nu timp și nici spațiu nu îi sunt etalon. Suntem duși în neant, unicate-n natură Clipa-i clip de-un scenariu, o fărâmă din tom. Tot ce-i timp de

Adesea nu știu de sunt ” Eul” memoria ce mi-l aduce, Același timp pe care-l caut să-l simt precum eram odată Copil comun ținut la piept în brațele de mamă dulce; Femeia caldă și blajină cu trup

Ramuri în verde. Crengi în lăstar. ”Ra”ze în dezmierde... Florile-n dar. Cer în albastre arome în simț. Muguri în glastre. Inimă-n zimț. Spirit... în joc vânt în zefir. Pui... în

O minge într-un univers în elan, cu cusături de țări tocite de prea mult timp petrecut deja și cu sfârșit în mări sau oceane profunde lăsate de degetele transpirate ale giganților atleți ai

În iarna ”81 în... Latina se numea În lagăr de fugiți ”profughi stranieri” stăteam Cehi, albanezi și ruși, maghiari , poloni eram Blestemuri de popoare... cu comunistă stea Nu cunoșteam nici

La premar... zarvă-n comună ! Toți veniți în gură cască Stau și-așteptă să să-adună; ...Nici dă vite nu le...pas(c)ă. Că i-a claxonat din luncă Mic cu mare toți să vină. Pă părinți copii

Stupefacția, are un nume anost și bizar. Nu vreun ”titlu”...doar ascunse valori impostoare Ce prezintă în fals un ”criteriu” neclar; De a decide ce-i viu, sau pe cel care moare. Nu de fizic

Gândul dus... doar tresar ! Ce-i privirea sfioasă, Silueta, pe aleea în penumbră, spre casă ? Cântec ritmic- de dans de sanda cu toc înalt- Asortat în delir, la ”deux pieces” elegant ? Totul

N-am să știu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând- la amintire din vremi, de altădată- nici când. De-ai luat timp, să-ți revezi, început de copil cu zulufii în vânt, stând desculț, c-un

Știți voi oare iubirea Ce pe cord lasă rană Sau țintiți fericirea... În egoism de Satană ? Știți de-a ei consecință Cum omoară de vrei Sau că-i naștere în ființă Din nectar dat de zei

Știi ce-nseamnă când timpul îți bate la poartă Fără aviz de primire că... viața e moartă ? Și condus în neant la sfârșitul de ață, Nu ai forță să ceri, ... prelungire de viață ? Niciodat’

Numai mie să-mi fie destin Să nu pot să mă înalț peste chin ? Ce-i blestem ca la gând de festin Să nu pot să mă bucur, să închin ! Oh, ce sincer gândesc să fiu bun. În abstractul memoriei

Cei plecați din alt secol- nu fugiți nibelungi- Căutam doar „mai bine”; schimb la răul de- atunci... Întremare visam în dreptăți și dorințe, Auzite-n ascuns; din meleag pentru „ ființe”. În

Pe marea stradă comunală Ce nu-i a lor, e de județ Cu stâlpi purtaci de bec în oală, E-un negru beznă... pădureț. Așa a hotărât premarul Cel nou ales, cel mai isteț... Să nu aprindă

Să-mi fi furat of țara, să-mi fi furat trecutul ? Să plâng pământ, pe buni jucând abil pe hâtrul ? Să am mândrii, dispreț spre ce-l stabil rămas e ? Să fiu îndoctrinatul unei pretinse rase ? să

Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan, Gândul dus către dor, suflet prins de alean, Evadat dintr-un timp și-un oraș de lumini, Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini. Nu

Pe Via sumbră întunecată Din vechi Imperi’ cu iz Roman, Plecată neaoș din țăran, Era de cart frumoasă fată. Fugise de noroi și vise, Crezuse în vorbe de țigan, Nici nu știa unde

Faceți rugă la stat pentru bani de copii, Nu mai știți nici ce înseamnă pe lume să vii, Calculați matematic nevoi de valori, Nu mai știți care-i rostul să naști, sau omori. Stați pe-o bandă

Dorință fără temei Ai mai fost la mormânt de părinți să-i adori, Să-ți iei timpul să crești și să împrăștii cu flori Un tărâm cruciat, osuar de pământ ? Să stai curb și să plângi