Daniel Aurelian Rădulescu

Ce-i cu biserica... mă-sii, măi tată, O fi din clerici, sau tâlhari, La ai noștri, orto... docși flecari, Ce-și bagă-n burți bani cu lopată Și de la groapa înmormântării, De la botez... fără

Aștept cu ochii într-un cârlionțiș la coafor, Cu gândul alb ca un cearceaf de dormitor Să ies cu zâmbetul întins pe bigudiuri… Să m-anin mii de întrebări, de interviuri. Să aflu tot ce ții-n

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot și-mi ține țara în gropi și glod de-atâta lene, iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene, căci mi-a luat drept și la ce-aveam și drept la

Fără vreo vârstă, în hainele color, Neras de mult, cu glasul hohoit, C-un fes pe cap cu ciucur, stă pitit Să nu-i descoperi glas de... vorbitor. Promite multe, vrute și nevrute, Ce dă de-un

Când moartea îți obține râvnitul rendez-vous -Din ceata nesfârșită, se dăruind ofrande- Îi este doar rutină, sinistră, un ”déjà vu” La veșnica avidă... de flori rupte-n ghirlande. Neostoită-i

... umanității, este mai mult decât paleta de culori a speciei; veghează veșnic deschis, cu puritatea albă a haloului de cornee, la ce înconjoară toate nuanțele diversității sale... și pe a

Ce înseamnă frica pentru o țară; Să-și dea tot, trup, pentr-un popor, Să-l aibă scut pe contur, sfoară Pe margini... brâul salvator? Popor, ce înseamnă; fără frică Să-și crească fii, s-apere

Aștept demult să-mi treacă Dumnezeu la poartă, Să-i spun c-am fost cuminte rău, o viață Ce-am înșirat, necazuri, perlele pe-o ață Și să-l întreb câte ceva despre a mea soartă. Mi s-a încețoșat

E în simțuri tot o boare, din roz de azalee Ce-și dăruiește fraga petalelor cărnoase Să încălzească inimi sezoanelor geroase Cu puful cald, molcom, de pulpe de femeie. E tot un râu ce curge

M-ai auzit, te strig mereu De când mă scol și-n vis de noapte, Că fără tine nu sunt eu... Cuvântu-ți vânt m-aș face, șoapte. Din poză te-am făcut icoană Și-am pus-o-n față la

Se gudură de câte ori mă vede și nu știu, să-l privesc, așa prin sticlă, fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe- sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică, să-i dedic clipa c-un minut de

Înfig degetu-n cer, că de la mine-ncepe Și-i simt albastru-n care scald tot, plin de tonuri. Îl am în lacrimile-mi ce s-au scurs, rămase sterpe De timpuri ce le-am șters, s-au dus, doar gândul

Când voi muri 'mi vei întâlni priviri rămase-n umbre pe lumina zilei întinsă-n ultime cotloane... ne vom atinge pe mobilier, coloane, pe ziduri, pe versetul filei, pe iriși... De ne-om

Când judecata nu e dreaptă E semn... că-i fără judecată; Cum proasta, nu e înțeleaptă, Fecioara nu-i... o desfrânată!... Când orice probă-i ignorată Și adevăr răstălmăcit; Ori judecata e

Am amestecat literele din ziarul de dimineață în cafea și a ieșit foarte neagră, mai mult de la lipsa de suflet; rea, o zață, iar în loc de dulce m-am pus pe înjurat teleshopingul de la

Mereu târându-se pe jos, cel mai adese, Se agățând dezesperată-n gânduri sau pe ziduri, Plecată-ntunecând în zăpeziri, în friguri, Să nu-i fie văzute detalii, a fi înțelese... Își trage seva

Undeva, este-un loc între creștet și genunchi, Sau mai curând e peste tot în măruntaie; Un tremur parcă ascuns, aproape cât un junghi, Când se sufocă spațiu... îngrămădești odaie. În minte,

Ce stupidă, de neiertat, eroare că omenirea a inventat timpul... și-acum moare. Și de-o fi fost, prea bine, el singur de la sine, timpul... de ce l-am calculat? L-am umplut de

... efilat se strecoară o rază dup-o pleoapă de nor, fir minuscul ca o band-alburie de ceață prin volute de jar mișcătoare în tonuri și fundalu-explodează de-un grena înroșit ca o aplică pe bolta-n

De-i noapte fără ea, nu-i vis și mintea, sufletul, sunt negre; cum zile fără soare, nopți nu sunt integre... E-o bucățică de culoare de pe cerul negru, alb deschis. De mic copil o atingeam cu

Îmi sticlesc ochii-s vii, Am aritmie, Obrajii-s purpurii, Viața mă-mbie. Sunt salt interior, M-arunc, Sar pe-un picior Și nu mi-l frâng... Îmi reușește visul, Zbor, S-a dus cu

Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult -Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult - Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil; Mă-ntorc în gând de timp și spațiu, din exil. Mi-e dor, de lungi, de

Este intrarea-n lume, sau este o adresă conformă firii, sau înscris poștal. Este o bază de renume cu trimitere expresă, o simplă formă a denumirii, sau e-un mod de-a fi, de spirit...

Mi-am luat vacanță de la tine... Doar ban, aproape, mi te ține! Un scop ai, cum să te îmbraci... Doar dacă-ți dau, sexul îl faci! Sunt card bancar, acces direct... Și cum n-ai bani, pretinzi