Poezie
Luna
Să nu credeți în supremația vitezei luminii...dacă vreți să călătoriți în Univers.
1 min lectură·
Mediu
De-i noapte fără ea, nu-i vis
și mintea, sufletul, sunt negre;
cum zile fără soare, nopți nu sunt integre...
E-o bucățică de culoare de pe cerul negru, alb deschis.
De mic copil o atingeam cu mâna,
avea nenumărate semne, ce le-nțelegeam...
Le-am dat uitării, nu mai sunt, căci pe atunci, din timp îmi luam...
Acum doar o remarc, accidental... Că e-o prezentă și că-i ”una”.
Mă-nebunește gândul când nu se arată
în tot ce se compune, în globul ei de sferă...
Este femeia plină de mister ce se ascunde de pudoare și ce speră
să fie veșnic tânără, să aibă o parte de necunoscut, să fie ne-ntinată.
Ne-ncântă de când lumea, are forme multe,
este sălașul miilor de inspirații, este Muza,
se oglindește-n ape, este și oglinda, e suavul din oceanul negru, e meduza...
O vezi frumoasă, dar e și venin, te poate otrăvi sau să te-ncânte.
Fiți mai fideli la tot ce vă-nconjoară și aveți într-”una”,
pierdeți-vă din timpul- ce oricum n-aveți-
nu fiți tangențiali la ce există! Este evidentul câștigat și nu este ce credeți...
Lăsați-vă conduși de vis, pe căile luminii de cristal, plecați la braț cu LUNA!
05.06.2010
001.218
0