Poezie
Albastru, albastru...
Să nu credeți în supremația vitezei luminii... dacă vreți să călătoriți în Univers!
1 min lectură·
Mediu
Se pleacă cer pe mare din picuri albăstrele
Pe boabe întunecând în albastru-nchis de vie,
Se revărsând prin vene, în pasta pe hârtie
De-un băiețel în bleu, cu palme mititele.
Sclipește ametist în raze subterane
Prin prismele de roci din râuri cristaline
Spre funduri de atoli de bleuri pur divine,
Până-n afund de ghețuri de-arctice canioane.
E tonul de-o planetă ce-și are crez în Biblis,
Răsfrântă de milenii spre înaltul purității
Sălășuind fulgi, duhuri, pe sfera libertății
Topită-n cristalinul pe albastrul dintr-un iris.
22.08.2012
00881
0