Dana Mușat

Despina,

comentariul tău scurt nu poate decât să mă bucure. Înseamnă că ți-am captat atenția, chiar dacă nu ești o cititoare de fantastic.

Mulțu\'

Dana

Salut Teo,

Te urmăresc de ceva timp, dar nu m-am ostenit până acum să îmi las amprenta și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut ce am citit la tine, ci pentru că am vrut să văd cum evoluezi. Cred că totul s-a întâmplat din cauza unei curiozități pe care o aveam.

Îmi place ficțiunea ta, decurge bine, mă ține în alertă, nu mă face să sar peste pasaje.
Ai câteva dereglări de timp verbal, dar le cizelezi tu cu timpul. Numai să ai grijă să nu pierzi firul epic și cursivitatea.

Și ți-aș sugera să continui textul. Ar fi interesant să văd cum evoluează entitățile tale: Vladimir și Ingrid.

Dana

Dl. Iliescu, jos pălăria!

Din când în când intru pe agonia.ro și citesc 10, poate 20 de texte, dar nu mă îndur să las comentariu decât la 1-2 dintre ele. A trecut vremea când măa agitam să analizez fiecare text pe care îl citeam. Acum mă opresc doar acolo unde cred că merită osteneala de a scrie câteva propoziții.
Și apoi, din când în când, dau peste un text care mă face să zic *nota 10* și să îl sun pe unul sau pe altul și să îi spun cât de fascinant a fost textul respectiv și ce impresie puternică mi-a lăsat.
Ãsta e tipul de text pe care îl colorez cu o steluță.

Iar *Thanatos* este exact tipul de proză pe care o căutam de ceva timp. Am citit pe agonia tot felul de texte, mai mult sau mai puțin bune, dar aproape toate mi-au dat o stare de plictiseală teribilă. De ce? Ei bine, pentru că noi toți știm să scriem un text cu esență blogistică, menit să analizeze anumite aspecte ale vieții, într-un fel literar (sau nu). Dar astfel de texte plictisesc, și dacă nu scriem pentru cititori, atunci pentru cine? Ne batem cu pumnii în piept că suntem scriitori de proză, dar nu știm să prindem cititorul în plasa poveștii noastre (fie ea aventură, fantastic, filozofic sau orice alt fel de text). Un adevărat scriitor de proză va ști să capteze atenția cititorului de la început și până la sfârșitul textului său. Indiferent dacă el are 2 pagini sau 100.

*Thanatos* este acel tip de text care nu numai că îți captează atenția de la început și până la sfârșit, dar lasă și o amprentă puternică asupra ta și te face să te gândești dacă percepția pe care o avem asupra morții este întemeiată. Greșim oare? Uneori, tindem să îi acordăm prea puțină atenție, știind că ea oricum există și se întâmplă și nu putem face nimic pentru a o îndepărta. Alteori, exagerăm cu ipotezele noastre despre ea, când ar trebui să încercăm să o înțelegem mai bine și să nu îi mai punem etichete.

Îmi place cum se descrie aici paralela între viață și moarte: muncitorii mâncând salam versus rămășițele pământești ale unei ființe moarte de 7 ani. E clară situația: muncitorii sunt și ei oameni, alcătuiți din aceleași oase ca cele pe care le-au pus în sacul de rafie, dar respectul față de moarte nu există. Intervine aici conștiința umană și ideea primară referitoare la: *o viață avem, hai să o trăim*.

Iar un 10 tebuie să dau pentru reminescența mâinilor mamei și tatălui. Căldura vieții din mele și răcoarea morții care le-a cuprins apoi.

Mă opresc aici, pentru că tind să plitisesc și exact asta nu aș vrea să fac.
Am vrut doar să justific steluța pe care o dau cu mare drag unui text care m-a răscolit și care a știut să îmi capteze atenție.

Haideți să evidențiem texte care surpind cititorii, nu filozofii blogistice, cu aere de capodoperă literară. Pentru ă, în fond, contează ce se citește, nu ce rămâne în interiorul unui cerc literar.


Dana M

Mie mi se pare că din loc în loc fâsâie. Dar per total e un text bun, în primul rând prin idee.

Televiziunea *proștidamulți* am întâlnit-o prima dată în limbajul lui tata care urmărea știrile de la ora 5 și se minuna de ce oameni a născut țara asta.

Apoi, cred că ai fi putut să lungești un pic povestea, să ne dai mai mult, poate mai multe astfel de personaje ciudate *înspăimântate* de sfârșitul lumii. Mi-ar fi plăcut să citesc mai mult.

În fine, ideea e că măcar am parcurs un text care s-a lăsat citit și care nu m-a plictisit. Finally.

Dana

Salut, Teo, multumesc de aprecieri.

Te mai astept

Daca o sa mai continui sa umbli in sosetele tale albe, ele or sa devina negre la un momentat si se va termina cu dorinta ta de a fugi de negru.

Nu vad nici o conotatie sexuala in dorinta de a cunoaste cat mai multe femei incapatoare, pentru a putea baga in ele cat mai multe. Pentru ca, in fond, e vorba de cunoastere si nu de actul sexual propriu-zis. Dar imi place jocul de cuvinte si imi place ca ai reusit sa treci peste simpla imagine erotica.

Dana

Alex,

îți mulțumesc pentru trecerea pe la baba Dănuța. :)

Mă bucur că ți-a plăcut acest poem *copilăros*, dar trebuie să îți spun un secret: eu consider acest text o incursiune în trecut, când eram adolescentă și iubeam cu pasiunea aia de copil. Mi-e dor de acea perioadă, dar nu aș vrea să mă reîntorc la acele timpuri, pentru că fiecare perioadă a vieții are furmusețea ei aparte.


Thanks again,
Dana

Este un text bine lucrat și cu o idee interesantă.
Eu chiar cred că nu exista în sac nici o copie după prima pagină a dosarului său.


Eu aș fi descris în amănunt cum *Bestie* a ucis cu *bestialitate* pe cineva (sau îl puteam face chiar criminal în serie) și apoi, la tombolă, ar fi câștigat el.
Apoi aș fi arătat supărarea colegilor nemulțumiți și indiferența lui.
Iar spre final, ca o bombă artizanală, aș fi descris cum, de fapt, era tragerea la sorți pentru cine se așează primul pe scaunul electric.

Asta pentru că probabil eu scriu fantastic și horror și uneori nu mă pot abține.

Dar ar fi stricat realismul povestirii, mai ales că la noi în țară nu mai e în vigoare de multicel pedeapsa cu moartea.



Dana

Ecaterina,

În prima strofă compari fumul de țigară cu banda de scotch. Înțeleg că asta vine de la faptul că nu se poate respira în fumul de țigară și deci de aici imaginea cactusului în scotch, dar din punct de vedere material nu știu cât de în regulă este să compari cei doi termeni. Prin fumul de țigară poți trece cu ușurință, în schimb printr-o bucată imensă de scotch niciodată.
Ai putea să îmi spui că de-asta ai folosit *cactus*, pentru că el are țepi și, prin urmare, trece prin scotch. Dar tot nu merge. Cactusul nu respiră prin țepi.
Părerea mea este că dubla comparație din prima strofă nu este deloc de dorit.

Cea mai reușită bucată din poezie este aceasta:
*m-aș plimba zilnic prin Piața Unirii
să dau porumbeilor firimituri
să mi se urce pe brațe
un fular viu*

Și îmi place și finalul pentru că te lasă cu impresia că ai citit poezie, nu blog.


Dana

Ei, da, pot fi păreri și păreri, depinde de regulile pe care le respectă fiecare în momentul în care scrie. Sunt sigură că, la rândul meu, poate am desființat texte bunicele sau mi-au plăcut texte mai slabe.

Dar, asta nu înseamnă că nu știu să iau în considerare un sfat pertinent. :)


Dl. Ionescu, mulțumesc încăodată pentru trecere și semn. Și ironie.

Anca, mulțumesc de încurajare. Promit să mă gândesc dacă se merită modificat sau nu și cum, mai ales.


Alex, nu poate decât să mă bucure comentariul tău, deși sunt și un pic tristă. De obicei reușeam să las o amprentă puternică în finalul poeziilor mele. Iată că acum nu prea mi-a ieșit. Nu-i nimic, data viitoare. :)



Dana

Mădă, este foarte posibil s ai dreptate. Eu am tot încercat să-l înlocuiesc pe *posace* cu orice altceva, dar momentan nu am reușit să găsesc ceva potrivit și care să mă mulțumească.


Thanks
Dana

Raul, este posibil sa ai foarte mare dreptate. O sa ma gandesc la un change. Multumesc,

D.le Ionescu, multumesc de trecere si de semn




Dana

Hihi, ghebos??

Apoi, nu trebuia să uiți de facebook. E și el de ajutor. :)


&

Un poem bun, cursiv și care m-a făcut să zâmbesc.


Mai scrie că mai citesc.





Dana

În sfârșit un text cu rimă și ritm scris bine, care trece de facil și reușește să ocolească fără greș clișeele.

Nu citesc aici poem cu natură și rimă *mare/soare*, ci găsesc poezie, cu tot calupul regulilor de care ar trebui să ne ținem câteodată.

Felicitări mai ales pentru că unii aleg varianta mai ușoară a versului alb, tocmai pentru că le e frică să nu cadă în clișeu și să nu scrie manelistic poezii cu rimă. Felicitări apoi pentru că reușești să scrii liric, în timp ce alți autori cad în penibil, folosind exagerat rima(în toate formele ei) și ritmul.

*Am o pușcă stricată și pe țeavă am glonț
Rătăcesc pe șoseaua Petroșani – Gurahonț
Îmi pun țeava la tîmplă și apăs pe trăgaci
Mă privesc mii de funii spînzurînd din copaci*

M-ai făcut să cred din nou în poezia cu rimă.



Dana

Ești femeie cuminte, dar poți blestemul Evei și ești șarpe. Apoi, scuipi și freci argint, poate ghicești și în cafea de dimineață. Ai trei fețe, ca ziua de azi care are trei picioare, iar mâine poate o să ai trei mâini sau trei inimi, în funcție de meniu.

&

Îmi place jocul de cuvinte din strofa 2.



Dana

Un text rece și dureros care spune în câteva cuvinte mai mult decât spun sute de poeme care au zeci de versuri.

Nu mi-au plăcut claviculele, Claudia, am simțit cum mă lovește cineva în ele și sentimentul nu e deloc plăcut.

Dar mi-au plăcut ciozvârtele care poartă o vreme amintirea întregului. Atât de înfricoșător, dar atât de adevărat.



Dana

Poate că ascunsul printre scamele de pe covor și fumatul țigărilor e un fel de a spune că ea se ascunde să nu o mai vezi când scrie, când scrie despre voi și scrisul este de fapt un fel de a-ți arăta dragostea pe care o simte. Așa că dacă scrisul devine *prost* pentru tine, poate că nu mai știe cum să îți arate, să îți demonstreze ceva și să te țină alert.

Iar tu ești un fel de rachetă lirică. Îți spui că trebuie să fiți normali, să treceți peste poezie și să redeveniți umani. Îți spui că iubirea nu are nici o legătură cu poezia. Îți spui că o poți trimite la cumpărături, o poți înjura că ți-a fumat țigările, te poți supăra că părul ei cum stă între voi doi ca o punte. Și totuși, nu poți să-i spui direct, ci doar prin...poezie.

*ăsta-i un alt mod de a-ți spune
trezește-te dracului du-te la
piață ia bere alune cafea
taie-ți venele scoate-ți ochii
decojește zâmbetul rupe fericirea
sau scrie ceva despre noi despre
felul în care am ales să trăim
singuri unul în ochii celuilalt*

Probabil că e o poezie cu sentimente contrarii. Spui că iubirea nu are legătură cu poezia, dar te văd deranjat de scrisul ei. De modul în care transmite ceva acolo(care nu are legătură cu voi, sic). Ce faci tu aici? O fi incertitudine, o fi cugetare filozofică? Orice și oricum ar fi, textul este foarte bun.

Este scris cu nerv, are acel ceva care te face să îl recitești, are acel altceva care te face să nu dai de scroll în jos pentru că te plictisesc primele verusuri. Se ține de tine ca un scaiete iubăreț. Dar tind să cred că e scris dintr-o răsuflare (așa pe *nemâncate*) și că este de la un cap la altul un fel de manifest aruncat pe hârtie (fișier word, etc) cu o dorință și o patimă fără margini.

Dana

RG, mulțumesc de citire și de semn.
Nașa chiar avea o rochie hidoasă. Și acum, când mă uit la fotografiile alor mei, rămân cu aceeași senzație nasoală când privesc rochia aia lungă până în pământ...atât de hidoasă.



Dana

1. muzele sunt curve? oh my god! Și eu care încă mai credeam în ele și forța lor creativă. Se pare că s-au dat de trei ori peste cap și s-au prefăcut în iele. Numai alea sunt așa...curve.

2.poezia ta e într-o formă originală, dar obosește tare mult. Poate dacă ar fi fost pe hârtie aș fi apreciat-o mai mult. (e un fel de indemn ăsta)



Dana

Uhu, cam lung, dar îmi plăcu.

Fantasticcă partea asta:
*în laboratoare japoneze s-au inventat trepte
care se cațăra singure până la mine* Aporape că îmi imaginam treptele cum urcă singure către tine, nu de alta, dar până și scările electrice pe care doar stai nu ne mai sunt de ajuns. Am ajuns atât de puturoși...

Aș renunța la *gagica mea* și aș folosi *prietena mea* sau orice altceva. Termenul *gagica* e manelistic rău, în plus nu dă bine lângă corcodușii înfloriți. :)

oare atât de puternic să fie acest text:
*dar textul se continuă
intră în pardoseală se agață de lustra vecinului
și tot așa până într-un hău până dincolo de
acel hău* ? Să ajungă să treacă prin noi, peste ni, prin tot ce înseamnă material și să se transpună undeva mai sus ? Și prin sus nu vreau să înțelegi Cosmos sau Dumnezeu. Ci *sus* ca un fel de lume alternativă superioară pe care nu avem încă puterea să o înțelegem.


Apoi nu prescurta *dumnezeule, d-zeule*. Ori ori. Eu zic să folosești tot *dumnezeule* pentru că poemul se recită, curge c ao povestioară și nu îmi pot imagina pe cineva care să citească *d-zeule*.


Spre sfârșit nu-mi vine decât să zâmbesc:
*mă cheamă lulu și vreau să ți-o trag*. Se pare că nu am fost singura care am văzut-o pe lulu curvă. Poate am fost singura care i-a dedicat un poem. Din punctul meu de vedere, versul ăsta ar fi putut să fie al meu, dar asta e, you took it first. :)


Un poem very good, mai ales in prima parte pentru care poți să îți imaginezi că aș fi dat stea:) Un text fain, lucrat bine și care m-a făcut să zâmbesc și să zic. E, na, că îmi place cum scrie băiatul ăsta.

PS. *mi-am împărțit corpul în două -
ăla din spate i-a tras-o celui din față* Personajul se fute singur? Îmi sună a masturbare.

PS2 Mi-am permis o glumă, sper să nu fie cu supărare