Tombola (fragment)

Privindu-și unghiile în lumina vărgată ce intra în celulă ocolind gratiile geamului cel mic, Enache număra în gând pentru a treia oară vizitele de care avusese parte în ultimii 22 de ani, mai exact, vizitele pe care le acceptase. Ce-i drept, îi rămâneau două unghii de pomană și spera ca, măcar de dragul plictiselii, să aibă parte de o față nouă cât de curând. Făcea calculele astea de obicei în postul Paștelui, atunci când cei de afară, care încă îi spuneau „Bestia din parc”, după numele fluturat de un jurnalist de tabloid a cărui rampă de lansare a fost cazul său, mediatizat îndelung, oamenii ăștia de afară se înmuiau puțin și îi făceau câte o vizită scurtă, mai degrabă de frică, sperând că o să fie primiți, gândindu-se că poate anul ăsta iese. Fusese mamă-sa de trei ori chiar la început, în primul an, înainte să crape de supărare, mai trecuse pragul închisorii și popa din sat de două ori, tot insistând să-l spovedească, dar când a văzut că n-are cu cine, a dat-o moartă. Cele două femei pe care le lăsase cu ochii-n soare au trecut fiecare câte zece minute, să-l spurce. Nadia s-a și întors după doi ani, să-i facă în ciudă că s-a căsătorit, urându-i putrezire plăcută. Frații nu l-au căutat, iar în rest a refuzat să vadă pe vreunul din șleahta de jurnaliști și gură-cască. Mamă-sa a fost de trei sau de patru ori?... - Bă Bestie, dă-o-n boală, iar îți numeri degetele?! Imediat începe tombola de Paște. Mișcă-ți curu’ că poate anu’ ăsta ai noroc, iei tombola și îi faci arșice pe ăia de te-o băgat, mă. Și dup-aia tot la noi vii, că vă știu io p-ăștia, nu vă place la căldură, hă hă hă. Așa era cu gardienii, una caldă, una rece. Schimbul lui Geoale era boierie, schimbul lui Curcanu’ era jale. Pe Caralu nici nu-l știa, prefera să doarmă. Șapte ani de belșug, șapte de secetă, șapte de somn. Adică trei rate de opt ore pe zi, după care ia-o de la capăt. - N-auzi coaie, ești copac? Am zis să vii la sală, că ‘rectoru face pă ăla bunu’ și bagă tombola cu două zile mai repede. Anu’ ăsta ai mai multe șanse, sunteți numa’ 300 și ceva. Futu-vă-n cur de apucați, mai crăpați mă, futu-vă-n cur! Așa-i plăcea lui Geoale să alinte, prin sodomie. Cel puțin metaforic, că de futut în cur pe bune rar se întâmpla, doar când era nevastă-sa iar gravidă și n-avea bani de curve. - „Dacăăăăăă piereeeee strajaaaa nostrăăă, a pieeriiiit șî țara noostrăăăăă”. Hai Bestie, futu-te-n cur, hai la sala de mese, că azi simt că ai noroc. De nu dai tu o bere aci afară la colț mâine, să-mi zâci cuțu! Așa-i plăcea lui Geoale să cânte cântece de cătănie, învârtind bastonul dintr-un deget. Și să alinte deținuții. Spunea că dacă le menține moralul ridicat, scad actele de rebeliune. Aici avea dreptate, de obicei scandal era după-masa, pe schimbul lui Curcanu’. Enache ridică cu greu cele 112 kilograme pe care le purta cu el peste tot și își târșâi picioarele până la ușă, apoi pe holul scurt și-ntunecat, apoi pe holul lat și luminos, ignorând trilurile gardianului. Sala de mese era plină și directorul Mazilu își dregea vocea la microfon în secunda în care ultimul sosit se sprijini de masa cea mai din spate. Mazilu începu cu tonul egal și imperturbabil pe care îl avea de fiecare dată când se adresa unei mulțimi de deținuți. - Iată-ne iar adunați aici, în sfânta zi de marți din Săptămâna Patimilor, pentru marea tombolă anuală. Să tot fie printre voi, dragi colegi, vreo cincizeci care anul trecut pe vremea asta nu erați aici. Nu trebuie să vă spun care-i treaba, că v-au spus-o băieții. Am la doișpe un botez, așa că n-o mai lungesc. În sacul ăsta este câte o copie după prima pagină a fiecărui dosar de deținut. Bag mâna, care iese, iese cu totu’. Așa-i plăcea lui Mazilu, să numească deținuții “colegi” și gardienii „băieți”. Și să glumească. Știa de la Geoale că asta ajută la moral. - Hasta are, hasta n-are, care e câștigătoare, colegi? Hai liberare! și băgă mâna în sac, învârtind plictisit. Pe zidul din spate al sălii, un păianjen încerca să escaladeze peretele grunjos, de-a lungul marginii ușii de metal. Era un păianjen mare, mai mare decât cei de prin celule ori din birouri. Când căzu din dreptul clanței, jumătate de sală tresări și întoarse capul. Enache ațipise cu capul pe masă. Vocea tunătoare a directorului îl trezi: - VICTOR PETRACHE! VICTOR PETRACHEEEE! Din colțul stânga-spate al sălii, un strigăt ascuțit de Rahan tabagic tăie sala în două: - Liberaaaaaare. Sunt LIBEEEEEEER! LIBEEER! - Felicitări, colega! i-o tăie Mazilu. Acu’ băieții să te escorteze afară din casa Big Brother. Știi regula. Cum câștigi, cum te cari afară. Acu’ vă las, că am treabă. Mazilu își făcu loc prin vuietul general și ieși în grabă. Geoale îl prinse pe câștigător de umăr și porni și el, în pas de defilare, spre ieșire, cu proaspătul civil de toartă. - Vezi, futu-te-n cur, că se poate!? Speranță tre’ să ai, muică, speranță. Nu ca leșinatu’ de Bestie. Credință vă trebuie, mama voastră! Știi că tot câștigătorul bea o cinzeacă cu mine în Săptămâna Mare, Petrache?! Ne vedem afară în două ore, când termin. E o bodegă aci aproape. - Da se poate, șefu’, normal! gânguri aproape sufocat mătăhălosul. - Așa, vezi că ești gigea? Poartă-te bine, că în două luni parcă văd că tot aici te văd. Poartă-te bine, auzi? Spre ieșire, scrâșnetul păianjenului zdrobit de bocancul lui Enache fu acoperit de vuiala generală. [...]