Constanța
șiroaie de oameni curgând pe străzile orașului unde am copilărit, îmbulziți în autobuze cu scaune galbene și miros de urină, cu gume de mestecat lipite asimetric pe sub
Multicolor
Îmi place mirosul de hârtie proaspătă și sunetul creioanelor colorate pe ea. Scrijelind lumini și sentimente - Așa mă poți găsi uneori în diminețile leneșe cu soare și flori. Uneori, când uit să
dual
ea fata cu părul mov și brațe împletite care privește acum din colțul camerei și te așteaptă tu un maldăr de carne cu ochi flămânzi și palme înflăcărate incapabil ea plângând ușor cu
3
trei în mine, prin mine, cu mine veșnic. doar unul pe cea mai înaltă ramură din copac, sub soare blând. iar doi jos - pământ.
dar viața?
dar viața? aerul ei tras în piept cu poftă și visele fără noimă, atingerea moale cu miros de lapte, glasul mic din piept și mai mic. viața aici nu mai e. a fugit pe undeva prin cotloanele
Cârpe
ploaie. ne-a rupt hainele cu atâta forță ploaia asta încât acum nu le mai putem folosi. au rămas niște cârpe rupte, cu margini din care atârnă tot felul de ațe colorate și lungi; cârpe pe care
Vine Crăciunul
Vine Crăciunul și noi nu mai știm cum să ne iubim, nu mai știm pe ce parte să ne întoarcem ca să luăm ceva în brațe și nu mai știm cum să ne răsucim printre vise, idei sau alte tâmpenii
mâinile ei
mâinile ei atingerea diavolului pe pieptul tău coborând lin ca picăturile de apă după o ploaie în care ai stat gol ca în uterul mamei mâinile ei alunecînd ușor înspre josul sufletului
simfonie
dacă și ploaia ar curge încet atât de încet încât totul s-ar opri și s-ar auzi stropii cum se zdrobesc de pământ o simfonie tăcută de imagini poate că atunci penele mele s-ar aduna de pe jos
evocare
uneori vreau să văd o piesă de teatru pe scena din camera mea aia cu pereții mov ca fusta nașei la nunta mamei avea poalele până în pământ căzute ca niște bale de buldog și-un zâmbet șters de
toamna asta
1 apropo aș fi vrut să fi simțit degetele toamnei când s-au întins către mine și m-au cuprins în ridurile lor adânci atât de puternic încât am crezut că o să mă sufoce vântul dintre ele dar nu am
București
pietrele de pe străzile vechi pe care alunecam atunci când ploua îmi vorbeau despre tine tu ai fost acolo și ți-ai lăsat picioarele să calce pe dalele reci îmi spuneau cum râdeai și fostele
București
first îmi aduc aminte cum se făcea dimineață exact atunci când nu trebuia perdelele parcă lăsau vântul să treacă prin ele cu toate că aveam geamurile închise clipeam frumos și îmi întindeam fiecare
Lili
Lili avea nouăsprezece ani când a fugit de acasă, a alergat departe de casă și de tot, s-a aplecat peste marginea drumului, a luat-o în brațe și a început să o curețe liniștit. a doua zi un
atât
te iubesc atât de mult și de tare ca pe un fir proaspăt de iarbă tăiată – mirosul ei ca mirodeniile - prin părul meu toamna și vântul zbuciumul plânsetului de vânt – din ochii ploii ca o pată de
tablou
când plouă geamul deschide o mie de ochi perfecți care mă privesc stând în camera cu pereți sidefii așa ca să se sperie visele negre și să se păteze cu alb sunt un pahar de cristal cu ochii legați
pământul nostru
acum cincizeci de ani eram tânăr. acum cincizeci de ani eram tânăr și aveam nevoi eram tânăr și nevoile mă aveau pe mine ca pe un fir de păr albit cenușit înainte de vreme, care nu știe decât să
periferic
m-am trezit în oglinda goală îmi transpirau palmele picatură cu picatură ca o ploaie de căutări dinspre mine lui florin caragiu care mi-a spus să scriu încă unul mic (un poem)
priceless
lumea în care trăiesc eu aleargă în picioarele goale peste cioburi, asfalt sau nisip cu personalitate fără griji fără bătăi de cap doar cu un furou marca addidas pe ea punct și virgulă & în camera
x și 0
totul îmi plăcea la tine până și felul acela stupid în care mă strângeai de gât și mă lipeai de perete atât de tandru și-apoi mersul tău hotărât ieșind din camera mea nu avea niciun rost
lulu
lulu s-a trezit de dimineață în pielea goală lângă un bărbat frumos și străin așa cum se trezește 5 zile pe săptămână s-a îmbrăcat în rochia ei din in roșu care i se topește pe fund și îi sugrumă
chestiuni lirice
chestia cu nr.1 alerga aproape să se impiedice și să cadă cu fața în vreo flegmă ar fi fost amuzant să-l văd cu spuma între ochi plângându-se că e scârbos alerga atât de repede încât atunci când a
fetiș
viața e doar un fetiș pe care-l lingem cu toții în fiecare dimineață picurat în cafea sau pe volanul mașinii ascuns printre păturile în care ne-am tăvălit cu o seară-n urmă sau trântit în fiecare
dezbracă-mă, nu-mi pasă
nu sunt alcoolică dar e greu să nu mă găsești trântită pe covorul maro din sufragerie cu jack în mâna stângă ascultând amy winehouse și scriind despre tine sau despre ceilalți bărbați mai ții
Luiza
de fapt, luiza, obișnuiai să fii mai înaltă îmi amintesc și acum discuțiile filozofice de la marginea drumului pe strada cu tiruri când te priveam oarecum admirativ în sus \"oricum pământul e
lunară
martie Monalisa a fost bărbat nu te chinui să cauți asta prin lucrările mele mă vei găsi în evidențele googlesciene ca pe un punct între milioane de alte puncte care scriu despre alte puncte
lunară
ianuarie ție îți place să te crezi bărbat de viță nobilă prin felul în care tragi scaunul fetelor la masă și le aștepți pe ele să ia prima îmbucătură ție nu-ți miros picioarele, pentru că le
cel mai simplu poem de dragoste
nu clipi uită-te mai atent la urma aceea de imaginație pe care o mai ai s-ar putea să-ți folosească dacă mă săruți e doar o obișnuință sinistră iar când pleci pare normal așa că măcar pentru
luni ziua a clipit pe la ora șapte
luni ziua și-a închis pleoapele prea devreme, obosită de mișcările nearticulate ale norilor a clipit odată și întunericul a invadat ora 7, la fel de tandru ca mâinile mele învelind copilul
desen epidemic
‚Sufletele morților Sunt atmosfera terestră. Respirăm sufletele lor, Sufletele lor își înfig câte un deget Adânc în respirația noastră.’ (N. Stănescu – ‚Omul-Fantă’) imaginează-ți niște guri plasate
am ochii verzi
Am ochii verzi și sânii îndeajuns de mari pentru a-mi hrăni copilul; obosesc odată cu fiecare clipire ca și cum pleoapele mi-ar fi prea grele din cauza rimelului. Și sunt înaltă, câte puțin în
poemul sunt eu
poem cu mine, prin mine și despre mine ca și cum aș fi o virgulă, un punct sau un semn de exclamare uneori, îmi doresc să fiu o poveste să adorm copiii sau după caz să incit adulții dar, de
semne
perna mea are doi ochi care, atunci când dorm, mă prind cu genele de față și-mi intră adânc prin pleoape atât de tare încât uneori, dimineața, mă trezesc plângând visele nu-nseamnă nimic sunt doar
eu când mă fac mare vreau să fiu aom
eu când mă fac mare vreau să fiu aom sau așa se spune oricum în golurile alea au fost ochi da au fost ochi și au fost frumoși care mă trezeau dimineața doar ca să văd printre gene chipul tău o umbră
prezență neanunțată
versuri galbene pași de toamnă amorțiți în nemișcare * lacrimă rece din cimitir ofilit tu stai și asculți * de unde inspiri întuneric mort sau viu liniștea serii? * câte imagini necropole
inima ta e un marsupiu
îmi lipesc ochii de geamuri poate reușesc să te văd mai bine ești ceață fum norișor cum vrei tu numai concret nu ești nu reușesc să te separ și să te văd bucăți ești un întreg și inima ta e un
poemul iluziei mele
când ai plecat mi-ai lăsat doar o umbrelă de tinichea, o funie roz și o pungă pe care era marcat simbolul firmei la care lucrai tu miercuri, 30 septembrie 1987 m-am născut făceam deja 10 luni
alchimia zilei
azi de dimineață târziu mi-am îngropat fața în iarba de la parter adulmecând pașii tăi care urmau să vină călcând pe ochii mei holbați către vidul inimii tale la prânz când iarba se prăjea la
Napalm
nu vreau să aud astăzi despre cum sunt ucise balenele sau despre cum se prepară praful de pușcă (azotat de bariu în sos de sulf presărat cu cărbune) astăzi vreau doar tăcere să mă scufund
po-em
ar mată de oase tu o, tu cimitir de cuvinte și nos tal gii cu sticla de vin prin parcuri al bas tre tu chiar tu voce de ipsos sa ca dat deșucheat a mor prin
Mărturisire
vă mărturisesc despre cum era să visez pe scara blocului la imaginea lui perforată de amintiri lugubre, dar să încerc să zâmbesc la gândul că mâine totul va fi bine o să ne plimbăm iar
Orfan al morții
Mă agăț în disperarea mea de un munte cu ochi De care s-au mai prins și alți cerșetori de durere. Aștept să se facă primăvară neagră, Să pot să plâng în voie până când sec Și încep să îmi cadă
Sânge
Amor de cadavre în liniștea infinitului, Cade în trepte, scurgând vinul morții; Despică arome de tămâie și mosc O cale spre cer, prin purgatoriu să trec. Carte învechită se preface în
Ea plouă
Ea plouă cu lacrimi de stejar Pe prispa unui gând ascuns, Printre flori pale de vis Și clipiri de nori. Ea plouă cu lacrimi de pădure Pe marginea unui soare mov, Printre cioburi de
