pe marginea patului

-Dă mâna, futu-ți gura mă-tii de împuțit! Ce să îi mai dea mâna că deja se rostogolea peste marginea patului și nu mai avea scăpare. Avea să cadă cu un trosc fără comparație și, odată ajuns acolo, nimeni și nimic nu-l mai puteau aduce la viață. Alina se răsucise puternic și îl văzuse cum se duce spre pierzanie și strigase la el. Acum tot ceea ce putea face era să spere că Robert o va auzi și ea va reuși să-l ridice cumva la loc în pat. Și, întradevăr, Robert făcu o scamatorie de zile mari și îi prinse mâna în cele din urmă. -Așa. Þine strâns că te ia mama naibii. Își încordă la maximum toți mușchii și trase. Reșusi să îi urce coatele și îi spuse: -Acuma eu trag în continuare, dar ai face bine să te împingi și tu. Poate mă ajuți. Apoi, după o pauză de două secunde: -Împinge, futu-te în gură. Numai eu muncesc. Robert era roșu la față de nervi, dar nu putea să îi spună nimic. Alina îl ajuta să trăiască, îi făcea de mâncare și îi spăla hainele, iar, pe deasupra, acum avea grijă de el să nu cadă din pat. -Iubita mea... -Taci. Împinge acolo. Trase aer în piept și se propti adânc în coate. Apoi își încordă mușchii de la picioare și încercă să-și urce piciorul stâng. Alina îl apucă de spate cu o mână și trase puternic. Cu chiu cu vai, Robert se afla iar în pat respirând sacadat și speriat de moarte. După câteva momente o întrebă: -Auzi, ce crezi că se întâmpla dacă mă duceam în jos? -Te lua naiba. Aia e. Te lua naiba cu tot cu puță, iar eu rămâneam văduvă.