Dan Mitrut

n-ai venit. credeai că o sa-ți răpesc ore din condica nesemnată la slujbă cu scriituri de tulpini fragede, cu gandaceii-domnului, claie peste gramadă pe resturi de bușteni. n-ai

De-acum nu-Ti mai pot multumi, Sfinte-adanc. Dar de ce-ai dat unei pietre oarbe lumina ochilor? Intr-un prea devreme tarziu Te-am strigat fericit dintr-un capat de zare Si am ars cu-n

Ploaie de primavara, soapte de apa pe tampla, primele picaturi pe fereastra din primavara unei ploi. Pe maine, prieteni! Pasii mei deseneaza visatori parcul pierdut in umbre. Abia astept

Răsărit m-or răsărit Umbra mea, viața mea Stelele plâng peste zori. Și cu sori m-or răstignit Lacrimi trec, crater sec Numele mi s-a pierdut. Mă cheamă moldovean

Pasarea apusului isi stinse zborul in ageazma Marii Furtunilor. Aripile ei, un sistem de oglinzi complicate, sorb ultima zvacnire de rosu: crepuscul pe Altair.

Oamenii se duc pe Calea-ntortocheata, O parte pamant si-un bob de cer. Sub spuza de stele, pe-a norilor harpa Unora li se arata Calea-ntortocheata... O poarta spre alta lume, poate inalta,

ora 10.30 , taiat frunza la caini cainii de fag prefera frunzele triunghiulare, spre deosebire de cei de stejar care hapaiesc frunzele patrate. am constatat ca foarfecele pe care il folosesc

Dezolanta ordine, spuse El vazand cum materia doarme. Spuse ceva la ureche Soarelui si trecu visator mai departe.

Ra-poetul urias, exilat de rasa capcauna, descoperi o poezie preferata fara punctuatie. Lua asadar cate un pumn de spatiu si incerca sa zideasca, la final de vers, punctul. Pesemne era o

Astazi 17.03.2003 a avut loc la sediul NOVA-SARM, Colegiul National Ferdinand I, Bacau, manifestarea dedicata Zilei Mondiale a Poeziei, \"Rugaciune spre stele\", realizata in parteneriat de cele

Au rastignit un filosof sintetic Ca a gandit pe o fituica de CD: \"Suntem pierduti. I-am ucis pe oameni, le-am stors inimile, pasta contra ruginei. Tot ce era viu in galaxie acum e gri metalic

uneori ma dor ochii asa de tare, ca nu mai pot nici macar sa citesc, dar sa mai si comentez. textele ma asteapta, ma striga. sunt asemenea unor copii duiosi care te privesc cu inocenta inimilor

Cine-i apa de albastru? Cine-i orbul de lumina? Departari de dor astral... Cine-i cainele din luna? Cerule de fag amarnic Fotosfera unui vis ma-njunghe Cine-i painea care arde? Plange,

Batranul meu stramos cu sarpele pe umar, talmacitorul de astre, avea chipul sapat in umbra unui ochi spre taramul celalalt. Era pe undeva, la vama universului observabil, in imparatia puricelui

eram o data pe un Haiku al Herei si inmugurise o discutie frumoasa, zic, eu despre haiku. eu am replicat ca nu putem intelege literatura japoneza si orientala in general, fara a patrunde filosofia

Balaurii de lemn, batranii nuci Visul lor rosu, amurgind... Lumina-i orfana, ratacita in crengi. Un liliac sfasie sarutul Dintre Luna si-a iazului unda. Ochii casei se aprind pe

Cuvintele mele sunt prea putine in fata acestei personalitati, in fata acestui text. Vi-l propun pentru bucuria lecturii, pentru mesajul adresat tuturor celor care incerarca sa plasmuiasca in poezie

zambesc si numai eu simt cum se leaga vorbele nebunului de cele ale filosofului, doar ca el nu le aude pentru ca stie sigur. crede ca detine certitudinea realului. nebunul are un ritm, creierul lui

le facui semn companionilor mei sa nu dea curs altor altercatii si sa fie intelegatori. \" si tu, popo, unde erai cu Dumnezeul tau la ora noua si ceva? unde? huo, huo! nu I-a fost mila de nici un om

am plecat din Saigon, incercand sa scap din inghesuiala vanzatorilor de placinte, de mirosul dulce de chuin murat, pe care pescarii il insirau la soare pe nesfarsite siruri de ata rosie, adevarate