DAN ILIESCU

Pierdut-am zori de ziuă Și-apusuri de lumină În temnița continuă Cerșind iubiri din milă Pierdut-am calea vie Croită-ntre străini Plecat in agonie Și scos din rădăcini Pierdut-am și

Curgând din ochi, întruna O lacrimă sărată A pus în suflet bruma Murind...pietrificată Și tot așa, strângând Mulțimi de pietricele Am învățat plângând S-ajung precum sunt ele Acum, am

Cu ochelarii lui, cei groși Prin care ochii se dilată Cu pantalonii negri, groși Și cu albastra lui cravată Intră pe ușe, serios Cu catalogu-n mâna dreaptă Nu este tânăr, nici frumos O

E alb abisul stării mele Și este negru-al meu trecut În alb sfârșesc visele mele Dar negru curge, încă mut E albă foaia-n fața mea Îi dă un sens real doar negru Mireasă albă-n catifea Cu

Tu, albă mireasmă de flori parfumate Tu, soare divin cu căldură eternă Tu, mândră femeie cu gânduri curate Tu, suflet cuprins de iubire maternă Tu, oază de spirit intr-o lume săracă Tu, fortă de

Porunci uitate, de iubire Dezmierduri crude, dimineața Se pierd în lacrimi azi sterile Și ineacă-n sânge roșu viața Gâdilături de lungi șuete Cafele negre-n nopți prea albe Și mângâierile

Mă uit atent, mergând prin piață Și mă opresc, să iau ardei În fața mea, o precupeață Laudă marfa dumneaei Îmi pune doi mai mult la kil Îi șterge și îi lustruiește Iar eu îi dau apoi, umil O

Baston la greu...prieten bun Unde-ai plecat de lângă mine? Singur aștept...străin pe drum Aștept din nou, ziua de mâine Cutreier vise...neâmplinte Nu am curajul să le înfrunt Și-mi curg

Mama-mi spunea, încă de mic Să fiu cuminte și curat La toți de bine să le zic Respectă și ești respectat! Tata-mi spunea ca să ascult Și să învăț neîncetat Numai așa ajung om cult Învață și

Doi bătrânei, în parc, pe bancă Tot deapănă la amintiri Să își aducă aminte-ncearcă De viața lor, de împliniri -Mai ții tu mine, măi Ioane Tramvaiul iute tras de cal? Si cum făceam

Oftez adânc, gândind la tine Căci imi lipsești, dar nu din gând Și cade cerul, greu, pe mine Cade încet, domol, pe rând Te caut des...încă sunt mut Ca un copil foarte speriat Ca un copil,

Cobor cărarea din pădure Pe firul apei cristaline În dreapta-i un tufiș cu mure Fac un popas, aici, că-i bine Găsesc un trunchi de pom, căzut M-asez, cuprins de oboseală Și din hățișul

Mașina roșie, cu capota ridicată Nu vrea să meargă, s-a oprit Domnița de aceea-i agitată Și are aere de om grabit Pe tocurile ei prea elegante Două picioare lungi se tot agită Din pieptul ei de

Ascunzători de societate Sau închisori de vise Ori lagare de libertate În suflete închise Tărâm natal de caritate În lumea asta de bolnavi O peșteră de bunătate Fără stăpani și fără

E liftul la etajul trei Acolo stă vecina mea Cu toate neamurile ei Dar eu am ochii doar pentru ea Când vine-acasă, din oraș Eu îi zâmbesc de la fereastră Ea dă din capul ei gingaș Și

Flotant prin lumea asta largă Gândind adânc în nopți prelungi Privesc ca un bolnav pe targă La rozători de oase-n pungi Spunea bătrânul meu odată: -\"Ferește-te de cei hapsâni Nu te încrede-n

Sub cruci de lemn, pământul reavăn Ascunde suflete trecute Se joacă soarta ca-ntr-un leagăn Cu țipetele noastre mute Mă scol cu gândul să trăiesc Așa e dimineața Dar la culcare-mi

În satul vechi, cu ulițe micuțe E liniște, miroase-a ger și fum Nu sunt mașini și nici caruțe Sătenii nu mai ies pe drum Căsuța-i mică și sărăcăcioasă Iar fum pe coș...cam subțirel Și lângă

A fost o vreme când doream O formă să am lângă mine Așa eu viața-nțelegeam Acum gândesc mai bine A fost o vreme când credeam Că tot pământul e al meu Acum eu alte gânduri am Acum îl văd pe

Stejarul falnic are rădăcini Adânc înfipte-n sânge În carnea bunilor strabuni Unde pamantul plânge Stejerul falnic are rădăcini În Giulgiul lui Hristos În cruci deasupra la martiri Și sub

Mă curg printre degete, la o singură mână... E mâna ce scrie, e mâna ce simte Așterne frenetic, cerneala din vână... Venită din suflet, aici nu se minte Mă curg printre gene, prin ochii

Adio de mi-ai spune În clipe de tăcere M-aș face un tăciune Și inima mi-ar geme Iar sufletul din mine S-ar rupe-n bucățele Atât de mici și fine Să nu aduni din ele Adio de mi-ai spune Cu