DAN ILIESCU

El se grăbește tare, S-ajungă acasă iute Cu o dorință mare, Copiii să-și sărute După o zi de muncă Intră încet în casă Și soața îi aruncă Facturile în față Muncește să plătească Facturi

Zbârlită, vremea, își arată colții Și biciuie nervos, din cer, pamântul Lungi tunete trezesc până și morții Și liniștea își calcă legământul E voce aspră, de natură supărată Și nimeni nu-i

M-așez la bârfă des, cu mine Mă fac dintr-unul, poate doi Bărfesc de rău, dar și de bine Bărfesc de alții și de noi Ascult părerea celuilalt Îmi spun viteaz și eu părerea Mă simt în fața lui

Un ciclop, din alte vremuri, Cu un ochi, dar foarte bun S-a îndrăgostit de-o zână, De ziceai că e nebun Și cum zâna îl plăcea... El jenat că nu-i întreg Și-a făcut transplant de ochi,

Tramvaiul curge-agale, pe linia sa de fier Doi călători se uită, cam plictisiți afară Și când oprește-n stație-n faimosul cartier Se suie elegantă, o scumpă domnișoară O vede și tresaltă, de

În vremuri vechi, de căpătâi Am fost și eu la școală Am stat mereu în banca-ntâi Era singura goală! Apoi o fată am curtat Pe banca de pe-alee Fata urgent s-a măritat Acum este

În scorburi de stejari Își fac azi văgăună Lingăi de demnitari Cu mintea lor comună Au negre limzine Salarii cu zerouri Și secretare fine Întinse pe birouri La ușa lor masivă Se-ajunge

Pe strada largă, principală Se vânzolesc toți orășenii Sunt toți cuprinși de moleșeală Și bântuie, zici c-au vedenii La promenada de la centru Nu pot lipsi, obligatoriu Căci fiecare

Prin țurțuri cristalini, se scurge iarna Ușor pe streașini reci și aplecate Iar prin burlane desfundate, plânge toamna De pe acoperișurile doar de ploi spălate Prin inimi înghețate, curge

Se pune groasă ceața Prin văi adânci, în zare Și până dimineața Ceața din văi, dispare Iar soarele cel roșu Când iese ca un disc Cântă de zor cocosu` Cânta din al său plisc Mă scol încet,

Din pomul fericirii Am ars pe foc doar flori Tribut dezamăgirii Și lipsei de fiori Și-n jarul ăsta groaznic Mă perpelesc prăjit Ajuns la dracu-n praznic Departe surghiunit Încerc să-l sting

Călcând prin funze veștede-mi merg pașii Sunt inegali, apatici si-obosiți Aceiași pași îi au venind cosașii Când, după muncă, se întorc prea istoviți E grea durerea când o vezi de-afară Dar

Când bei otrava-ncet, cu paiul Te-nveți cu gustul amărui Ai drum în viață ca tramvaiul Destinul însă, e hai-hui Când caști la flimele de groază Și plictiseala îți e mare Nimic în viață nu

Furou, mătase, flori și vise O masă plină, dar golită Lumină blandă, becuri stinse Și noaptea pare poleită Suspine-adânci și șoapte clare Porunci venite din priviri O luptă dulce, dulce

Bătut de ploi, cutreier depărtarea Desaga-n spate e cam neagră și e grea M-am întâlnit, departe, iar cu marea De-atunci vorbesc în șoaptă nopți cu ea Îi spun de-a mea crudă singurătate Ea mă

Părinte de copii și om lovit de soartă Mă uit atent la mine și văd un om străin Căci am un zâmbet trist și inima mi-e moartă Iar sângele din vene, are în el pelin Amară-mi este viața, rupt de

Un porcușor cam dolofan, Ce nu ținea dietă, Fricos cam tare la volan, Luă o bicicletă. Mare fudul, cu nasul sus, El pedala-n țărână Și n-a văzut că-n față-i pus Un par, cam într-o

E viața cât o clipă Când ai ochii deschiși Când somnul te evită Și anii-s compromiși E clipa cât o viață Când stai lungit, pe spate Și-alături, te răsfață Iubirea, cu dulci șoapte Sunt

Mă simt un scai, pe haina ta M-am agățat de tine Aș sta lipit, aș asculta Tot ce gândești de mine Aș fi cu tine, peste tot Și aș vedea ca tine M-aș atârna, atât cât pot Cât haina bine-ți

Stau față-n față, în oglindă Și mă privesc, neâncetat Aș vrea să trag măcar o pildă Dar ceasul meu, se pare-a stat Îmi pun o mână-ncet, la piept Se pare, inima nu-mi bate Aș sta un pic, să

Când obosită luna, sătulă de umblat Apune liniștită, lasând loc pentru soare Și frigul dimineții, cu glasul congelat Îngheață cea mai mică, idee de visare Neobosit de gânduri și chinuit de

Un soare blând, dar sclipitor Mă mângâie, ușor, pe față Mă mângâie incetișor De totu-n mine se rasfață Mă-ntind timid, adorm treptat Și fără să-mi dau seama Ajung cam ars și cam

Poți bea cafea, în multe feluri Aroma ei, mereu e diferită Depinde de momente sau de țeluri Sau dacă ai, o inimă zdrobită O bei de dimineață, la ziar Adusă de frumoasa ta soție Atunci nu are

Îți fac cadou, o altă lume Căci asta, te-a dezamăgit Te las pe tine să-i pui nume Eu vreau doar rolul de iubit Poți să îi pui nume de floare Ar fi ca tine, minunată Cum ai putea numi-o