Poezie

Osanditii

1 min lectură·31 august 2009

Mediu

Părinte de copii și om lovit de soartă

Mă uit atent la mine și văd un om străin

Căci am un zâmbet trist și inima mi-e moartă

Iar sângele din vene, are în el pelin

Amară-mi este viața, rupt de ai mei copii

Și lung îmi pare chinul, aici în rătăcire

Căci tristă-i dimineața, când umblii prin pustii

Și-i fără de speranță, golită de iubire

Am invățat, în ani, să uit ce-i mângâierea

Lumea a devenit, un loc pustiu, banal

Iar lacrimi au distrus, in inimă plăcerea

Ce-a curs precum o ploaie, direct intr-un canal

Le spun, la cei normali, ce au încă iubire

Și nu-nțeleg deloc, norocul ce îl poartă

Să binecuvânteze, această mântuire

Și-ntruna să se roage de-această dulce soartă

Să prețuiască zilnic, familia intregită

Și traiul descurcat de griji și de nevoi

Bucatele pe masă și casa locuită

Mirosul de mâncare și patul unde-s doi

Numai atunci când n-ai și e cafeaua-amară

Pricepi cum e iubirea și care-i rostul ei

Tot căutând alături, în pat fiece seară

Pricepi că osândiți, sunt toți cei singurei!

001.115

DAN ILIESCU. “Osanditii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-iliescu-0032720/poezie/13904248/osanditii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.