Poezie

Ecoul dragostei

1 min lectură·20 septembrie 2009

Mediu

Bătut de ploi, cutreier depărtarea

Desaga-n spate e cam neagră și e grea

M-am întâlnit, departe, iar cu marea

De-atunci vorbesc în șoaptă nopți cu ea

Îi spun de-a mea crudă singurătate

Ea mă ascultă și îmi dă putere

Și ea e singură și din păcate

Are-n adâncul ei și ea durere

Mă mângâie cu valuri blânde și sărate

De zici c-au plâns toți marinarii-n ea

Ea a-nghițit supusă, lacrimile toate

Și a înfrânt tăcută, vremea rea

Nisipul fin, mă ține-n vraja mării

Desculț îl calc încet, tăcut, timid

Mă uit mirat, abisul depărtării

Mă face iar de dragoste avid

Aș ține-o mână caldă-n palma mea

Să fim iar doi la mal de-albastre valuri

Să spunem împreună către ea

Ce minunate-s ale vieții daruri

Vino iubire din valuri înspumate

Și dă-mi puterea de-a trăi din nou

Redă-mi din mare visele uitate

S-aud și eu al dragostei ecou!

001.139

DAN ILIESCU. “Ecoul dragostei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-iliescu-0032720/poezie/13907133/ecoul-dragostei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.