Poezie
studiu de caz
poezie de pe servetel
1 min lectură·
Mediu
îmi pare tare rău
dar nu cred
în prietenie afterdespărțire
sistemul meu de valori
de altfel destul de rezonabil
refuza constant
încercările tale de compromis.
e ca și cum
după operația de apendicită
te duci la doctor
și îl rogi
să îți mai trimită prin poștă
câte o bucată,
așa de dragul amintirii unei anumite utilități
nu pot să mă întâlnesc cu tine
pur și simplu
să bem un cappuccino
povestind despre stresul cotidian
sau despre efectele globalizării
într-un spațiu multicultural
fiindcă mă gândesc invariabil
că este posibil
ca dimineață să te țin în brațe
bucuros de minune
percepția imorală
a universului nostru comun
este faptul că paradoxal
eu sunt principalul suspect
iar tu
un fel de victimă
din insectarul meu de prejudecăți
03310447
0

cu respect, petru sebastian