dan david

La ieșirea din metrou, lângă Cetate, Mă așteaptă în fiecare seară Aceeași țigancă înecată într-o mare de flori. Ochii ei negri mă sperie, mă ard, Mă taie ca un șuierat greșit de coasă În lanul

Dintr-un ceai, trebuie să recunoști, Nu putea să iasă mare lucru! Era și atât de târziu! Mai ții minte? Ca să nu simți, să nu te doară, Am încercat să te anesteziez la început Cu vorbe alese;

Te sun în fiecare zi. Dacă ai ști ce emoții am Până ridici receptorul, te-ai grăbi! Ce dacă nu am de fiecare dată Vești noi sau cuvinte excepționale Să-ți spun? Un „ce mai faci?” sau un „a

Răpăie ploaia pe tabla ruginită Și se scurge murmurând în pământ. Tu numeri zilele de când suntem împreună; Eu număr zilele până când. Înșelăm amândoi numărând. La fereastra cu sticla

Știu că n-o să mai poți citi acest mesaj. Îl scriu totuși; o să-l citesc cu voce tare undeva într-un parc pustiu la marginea oceanului acestuia îndepărtat. Parcul în care odată ne plimbam până

Prin geamul pătat de insolențele timpului, O rază fragilă străbate încăperea, abia Și mi se oprește ostenită pe braț Ca o diligență rătăcitoare, fără adresă. Ruptă din soare, Ea a parcurs

Peste câmpie, peste coline, peste păduri, Armăsarul alb zboară ca un fum; Albeață pe ochii lor verzi. Îl vezi și tu? Dansul său urcă din nemurire, parcă: Ritual al tinereții fără bătrânețe Și

Așează-mi pe frunte mâna ta caldă! Vreau să închid ochii Și să-ți citesc destinul în palmă, De-alungul semnelor tăiate adânc De la bun început; Să rămână. Urma aceea întinsă ca un

La ora șase vine poștașul; Pe orice vreme, în fiecare zi. Împinge la deal și la vale Platforma lui plină Cu reviste, ziare, cutii, Cu bucuriile, cu durerile noastre Mai mari, mai

Zilele dormitează înfășurate În cearșafuri fierbinți din tablă. Picotesc tolănite peste portul leneș Ca un divan acoperit cu o cuvertură verde. Toată suflarea aceea multicoloră Tresaltă, se

O ceață moale, albă i se prelingea încet de pe ochi, de pe minte. Parcă cineva i-ar fi turnat o oală cu lapte peste cap și acum i se scurgea albeața cleioasă pe obraji la vale. Se trezise parțial în

Ai lui Secure locuiau la marginea satului, spre pădure. Izolați, singuratici, parcă izlazul lângă care își încropiseră gospodăria a impregnat în toți ai lor tăcerea, sărăcia comunicării, vorbitul în

Au căzut toate idealurile De pe ramurile răzvrătite. La pământ au ajuns portocale minuscule Cât lacrimile tale îngălbenite de groază. Nu mai am leacuri pentru iluzii. Dacă suflă un vânt mai de

Nici nu ți-ai ridicat capul de pe pernă. Zâmbetul îți lâncezea Ca o frezie pe un fundal de mătase. „Hei, a răsărit soarele! Vino să-l vezi!” Din valurile molcome, Astrul se ridicase De un

Dragi copii! Astăzi vom vorbi despre mame. Chiar dacă sunteți în clasa a doua doar, Vă va fi ușor să înțelegeți Cât de importante sunt mamele Pentru fiecare dintre noi: Mamele ne-au adus pe

In martie florile se imbata cu roua si se cearta toata dimineata fara sa afle, pana la amiaza, care e cea mai frumoasa. Intre timp soarele incalzeste mai tare si roua se evapora. Bietele flori se

Nimic nu mă poate opri; Nici măcar rinocerii, Să mă răzvrătesc, Să mă răspopesc, să mă convertesc La credința băștinașilor sălbatici Din Munții Stâncoși, Din jurul Babelor și a Peșterii

Dacă m-aș decide să număr Cărămizile care dorm în zidul acesta, Da, ar fi multe, O zi întreagă nu mi-ar fi deajuns! Au nuanțe diferite. Să nu se încurce detectorul de culori. Mai ales la

Nici nu mai știu de prin care cotloane Þi-ai scos sandalele de anul trecut; Acelea albe, cumpărate de la „Pay less shoes”. „Privește și tu, dragă, Cu ce trebuie să se încalțe o doamnă!” Ai

Þi-ai uitat pe fereastră Șiragul verde din zmaralde. Nici-o pagubă! mi-am zis zâmbind; Oricum, nu îmi plăcea cum îți vine. La ochii tăi albaștri Altceva ți s-ar fi potrivit. Până să mă trezesc

Stau culcat în iarbă, cu fața spre cer; Parc-aș fi „Ciobănașul” Imprimat pe marca poștală De pe scrisoarea de mi-o trimitea mama La Copșa Mică, demult; Fără adresă; Fără stradă, fără numărul

Duminica dimineața între zece și douăsprezece, Cântăreața de la mansardă Exersează țesând vocalize împestrițate. Toate vecinele de dedesupt Pufnesc înciudate Și nu pot pleca la biserică Până nu

Într-o noapte te-am despletit. Te zbăteai într-o lume ostilă. Somnul îți era chinuit; Suspinele erau bolovanii drumului tău. Simțeam, știam, Că o vrajă rea îți germinează în suflet Și voiam s-o