Doamnei Clara nu îi făcea nici o plăcere să stea de vorbă cu persoane care o cunoșteau din țară. Nici chiar cu acelea care proveneau din orașul sau din județul ei; indiferent dacă auziseră de ea pe
Dacă mă ridic din locul acesta
Mi se descarcă bateriile în pământ.
Nu voi putea trăi într-o casă
Din care a pierit sufletul proprietății;
Ca o naționalizare mascată.
Într-o casă fără
Urcând, coborând,
Urcând, coborând,
Am rămas fără suflu, aproape.
Dom’le, să-mi fi luat un cal, ceva,
Sau vreun tractor, mai bine!
Uite, acum c-am ajuns,
Nici nu mai am suflu să vorbesc,
Să
Imi caut copiii
Rataciti prin paienjenisul modernitatilor.
Ii strig ca un surd altor surzi.
Vor fi fiind pe undeva pe-aproape;
Singuri poate, tristi poate.
Nu cred sa rada prea mult.
Alearga
Zgribulit de frigul adunat in oase
Privesc in haul de sub podul negru.
Nu se vede nimic;
Parca as privi spre miezul noptii.
E greu de dus in spate trecutul
Daca nu ai somnul usor,
Daca nu ai
Straina, detasata, regala.
Doi ochi din marmura neagra
Ascunsi in spatele unor ochelari cenusii.
Zambetul pe care-l daruiesti
La fel tuturor
Imi marturiseste in secret
Cata caldura pot
Undeva departe, adânc,
Regii întunericului
Se iau la gâlceavă
Și se împing și se joacă;
Nu pot alege
Binele din rău,
Întunericul din lumină.
Pământul crapă
Din loc în loc.
O pâine împinsă în
Într-un fel oarecare, legal sau ilegal,
Vreau să mă strecor în sufletul pomilor;
Să privesc cerul prin ochii lor verzi.
Să simt pământul cu tălpile goale,
Cu genunchii, cu pieptul, cu
Vegheam lângă cadavrul iubitei.
O ucisesem cu un instrument
Mult prea ascuțit, mult prea tăios,
Pentru sufletul ei moale.
Din pomi se scuturau petale albe
Iar leșul sufletului ei,
Rece acum ca
Dacă voi pleca
Din lanul cu spice,
Voi lăsa cununa de maci
Zălog pe când m-oi întoarce.
Nu pot bea singur
Sporul acela de fericire
Din creasta fiecărui spic,
De pe mustața fiecărui bob;
Vreau
Fluturii nu pot zbura
Într-o singură aripă;
Se împotmolesc printre petale
Și se intoxică
Din porțiile prea mari de polen.
Nu voi mai da aprobare
Să se împrăștie insecticide vara.
Îmi mor toți
Scrie-mi acum!
E urgent.
Pune scrisoarea
La poșta zburătoarelor albe
Să-mi ajungă la noapte.
Nu mă pot mulțumi
Doar cu un mesaj pe internet
Indescifrabil ca o șoaptă;
Chiar dacă-l însoțești
Septembrie doarme cu aripile adunate;
Ca un înger care și-a pierdut inocența
Pe undeva între adevăr și dreptate.
„Nimic nu e drept!” îmi spui.
„Bine, și ce-i cu asta?
Nimic nu e drept în ochii
Pe o bancă retrasă
Printre ghivecele uscate de sete,
O femeie de vârstă incertă
Plânge amar cu fața la perete.
Ca într-un spectacol bizar,
Din ochii decorați strident
Lacrimile curg ca ploaia
La ceasul acesta cerul e rece.
Multe, stelele nu reușesc
Să-l încălzească.
Or fi ele reci?
Or fi prea departe?
Or fi stelele false?
Doar niște bumbi lucitori,
Ochii unor făpturi
„Parcul” de la marginea de sud a orașului, pe fața însorită a dealurilor, era de fapt o zonă de pământuri degradate. Pe cealaltă parte, spre nord, dealurile poartă un cartier de blocuri; primitive ca
Când privesc în ochii tăi
Rămân și mai gol decât înainte.
O strălucire uscată, secetoasă,
Mă lasă fără lacrimi
Și mă transformă într-o plantă
Stearpă, care nu va mai înflori niciodată.
Mai bine
Pe o pajiște din hârtie
Colorată în toate nuanțele curcubeului,
Tu îți vopsești inima cu mâna stângă.
Buzele țâșnesc negre
Să fure sărutul macilor,
Să îl ascundă în pământ.
Doi ochi
Dacă despărțim blestemele în silabe,
Nici nu le mai deosebim
De sunetele unor binecuvântări,
De îngânările rugăciunilor.
„Bar de zi Mimoza”, nou nouț,
Stă falnic la stradă
În fața bisericii
Acum nu mă mai tem de venirea zorilor.
Am învățat să închid ochii
Înainte de sfârșitul visului
Și să mă cațăr mereu spre o altă poveste.
Mă tem acum de netrezire!
De starea de veghe la granița
- Domnule doctor, am venit la dumneavoastră într-o chestiune confidențială și deosebit de îngrijorătoare pentru mine.
- Dragă domnule Pleșcoi, așa vă cheamă.. parcă; așa scrie aici, pe fișa
De când mă știu am fost preocupat de îngeri.
Pe primii i-am descoperit, copil încă,
În vechile ceaslovuri bisericești.
Preotul bătrân îmi spunea cu voce caldă:
„Privește băiete, citește și pune
S-a apropiat încet de standul modest amplasat la intersecția străzii Montana cu Bulevardul San Vicente.
Ambele artere erau blocate pe mai bine de două sute de metri înainte și după ce se
Dacă aș pleca acum de la tine
În ținuta aceasta precară,
Doar în ciorapi
Și fără pardesiu,
Fără sandale, fără pălărie,
Aș da de bucluc.
Vecinii de pe scară
Ar suna imediat la Salvare.
M-ar
DD