Poezie

Lacrimi violete

1 min lectură·7 august 2006

Mediu

Pe o bancă retrasă

Printre ghivecele uscate de sete,

O femeie de vârstă incertă

Plânge amar cu fața la perete.

Ca într-un spectacol bizar,

Din ochii decorați strident

Lacrimile curg ca ploaia

Dintr-un nor subrăcit

Și cad la pământ violete.

Suspină și-i vorbește Cerului, încruntată:

„Cum se poate, Doamne?

Dar este strigător la Tine!

Tocmai pe mine, steaua cea mai râvnită,

Să mă treacă la spălătorie?

Pe mine care-am adunat în așternuturi

Bogații lumii de pe patru continente

Și am turnat averi și apă vie

În buzunarele patronilor fără inimă?

Tocmai pe mine?”

Coafura înaltă s-a desfăcut moale

În șuvițe inundate

Iar panglicile colorate

S-au ofilit dintr-odată.

Ca o lună istovită care apune,

Jartiera violetă i-a alunecat pe coapsă,

Pe mușchii obosiți, până la gleznă.

Cu ochii umezi speriați,

Fața ei tristă arăta ca o mască

Rânjind disperată

Spre viața care nemiloasă ne cerne;

Făr să regrete, fără să ne-ntrebe.

Dan David, Los Angeles, 09-29-2005.

001.440

dan david. “Lacrimi violete.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-david/poezie/197404/lacrimi-violete

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.