Poezie
Disperări 3
1 min lectură·
Mediu
Răpăie ploaia pe tabla ruginită
Și se scurge murmurând în pământ.
Tu numeri zilele de când suntem împreună;
Eu număr zilele până când.
Înșelăm amândoi numărând.
La fereastra cu sticla aburită
Văd lumea ștearsă, ca prin ceață.
Strada e doar o umbră care doarme;
Trecători grăbiți o zgâlțâie din când în când.
Pe pervaz două vrăbii inamice
Își dispută un loc mai ferit.
Lampa de pe stâlpul de la poartă
Plânge cu lacrimi strălucitoare
De dorul Lunii care a murit.
Iată, s-a întors și vântul
De pe unde o fi fost ascuns.
Cu noaptea odată,
Mă cuprinde o tristețe cenușie
Ca străvechea troiță din piatră
De pe drumul spre Oarba de Sus.
„Nu-mi mai aduce ceai de iasomie!
Nici biscuiți, nici țuică fiartă!
Vreau să mai număr, pân’ s-o face ziuă,
Ce-a mai rămas din câte mi s-au pus.”
Dan David, Los Angeles, 09-22-2005.
012.257
0
GM