Poezie
Cer aburit
1 min lectură·
Mediu
Stau culcat în iarbă, cu fața spre cer;
Parc-aș fi „Ciobănașul”
Imprimat pe marca poștală
De pe scrisoarea de mi-o trimitea mama
La Copșa Mică, demult;
Fără adresă;
Fără stradă, fără numărul de la casă.
Simplu: Dan Plugaru - Copșa Mică.
Îmi trec prin minte gânduri subversive
Izvorâte cine mai știe de unde,
Cine mai știe de când!
Dac-ar fi să pot ajunge în turnul bisericii,
Aș trage de frânghiile acelea lungi și groase
Iar clopotele ar începe să bată
A primejdie, într-o dungă,
De s-ar ridica oamenii de peste tot.
Ce s-o mai fi întâmplat, vecine?
Doamne apără și păzește!
De fapt, am ce am cu părintele Simion:
Duminică, la predica lui plicticoasă,
Vorbeam în strană cu Sabina, verișoara din Badon
Și cu gemenii lui Bârsan;
Ãia din vii.
Vocea, cam tare.
„Încetați flecăreala, copii,
Că-l supărați pe Bunul Dumnezeu!
Bârsane, poți să te abții?”
„Da, părinte!”
Sabina s-a măritat și are o curte de copii.
Pe la Copșa Mică n-am mai fost,
De nu mai țin minte!
Mama, draga de ea, a murit.
În vale biserica abia se mai vede
Prin ceața serii cam încruntată.
Iarba privește indiferentă
Cerul aburit.
Dan David, Los Angeles, 09-30-2005.
001.258
0