Poezie
Flori de izmă
1 min lectură·
Mediu
La ieșirea din metrou, lângă Cetate,
Mă așteaptă în fiecare seară
Aceeași țigancă înecată într-o mare de flori.
Ochii ei negri mă sperie, mă ard,
Mă taie ca un șuierat greșit de coasă
În lanul de lucernă odată, demult.
„Să-ți dea mama flori, frumosule!
Cinci lei! Cinci lei!
Ia-le pe toate!”
„Þine pasul, flăcău!
Trage, trage!
Nu rămâne în urmă
Că te ajunge păcătoasa asta și te taie.
Bagă de seamă!”
„Bine unchiule, bine bade Ioane!”
Sângele a curs liniștit, fără să-l simt.
Lama tăioasă a pătruns adânc
Anesteziind în urmă
Ca dinții unui șarpe otrăvit.
„Te văd mereu, maică!
Ce durere îți doarme în inimă, maică?
Ia de la baba trei fire de izmă
Și ține-le trei zile și trei nopți
În buzunarul de la pieptul lui matale.
Ia de la baba; e gratis.
Mai treci pe la mine peste trei săptămâni!”
„Bună seara, doamnă!
V-o prezint pe logodnica mea.
Ne-am logodit acum trei zile.
Ne căsătorim la toamnă.
Vom cumpăra florile pentru cununie
De la dumneavoastră, doamnă!
Dan David, Los Angeles, 10-02-2005.
001.571
0