Dafina David

Þine-mi gândurile în duna ta de somn, ține-mi spuma întinsă sub buze, ține-mi mijlocul strâns până când din el nu mai rămâne decât o caldă pâine pe care o s-o învinuim când e să ne luăm fiecare

Nu-mi trece prin minte jocul cu pași de mașinuță: lungi covoare am călcat, mamă, lungi mâini mi-ai pus pe frunte- razele au curs prin perdele și păsari mari s-au lăsat cu aripile în geam.

Mi-au venit sarea și pâinea- creșteau palide-n mâini, rupându-și frunzele. Răvașul e naratorul de sine; ros în palme și spân în piept spân - proptit în marea pragului de dud, s-a aplecat pe

Nu rezistam în cumpăna lui. Curgeau mâinile de rochia crăpată pe picior; era simplu să nu ne mai ascundem în pliurile ei, cu încheieturile pătate de rugină. Și ne așezasem pe inelul

Nu mai strâng clepsidra în mână- în șirul ei galben, deschis pe sticlă, o lume frumoasă se așază ghimpe cu ghimpe. Nu mă gândesc la țara pe care am părăsit-o pentru deșertul tău; la adevăr ajung

That’s why we never keep fingers in their right place- the Palace is burning clouds of sun, is now or never, be aware of replay fire- mă duc în capcanele tale cu fruntea palidă mă duc în

Îmi duc la gură falusul sprâncenelor amorțite de-aseară. De ieri ori de-aseară, vagi mângâieri își strică alifia de obrazul cald, uitând dinamica umbrelor pe perete, abducția finelor oglinzi în

Seara se face dulce- o privesc de-a lungul bărcilor trase la mal; o pătură de ceață s-a lăsat rece, din antenele ei întunericul se orientează gros către ziduri și mistrii. Sărutul și l-au pus

Urmărește bordul cu păsări, doar să te urmăresc lângă păsările de fum. Urmăresc bordul, saice vatame ale piscului Do. Cum pot să te urmăresc lângă? Din mine, vezi adâncul ca apa, apa ca

Nu-ți ține lacrimile, mersul lipit de zid, dulceața cusăturilor neglijente- mă-ntreb câtă imitație intră și iasă din toate, cât e sau nu joc secund vopsit cu fierul încins. Cu asta, nu-ți

Sub cer mă leg, cât cer cât aripa plutei alungate pe apă, inelele de carbon, șiragul de perle sure ca lacrima fecioarei înaintea domnului atunci, zăresc stârvul ielelor la drumul de tină și

Mă-ntrece! Peste gustul ăsta lumina își varsă cuiele, ruginește ca un sânge lepădat de carne- crește laoadică mai bătrână, mai înțeleaptă, vrejul de fasole, floarea și păstaia. Roata se

E greu să țin isonul cu micuțele degete care își părăsesc cercul de muncă- viața încă se învață cu maroniile dealuri. Pleava lui august stăruie sus într-un nor de șoimi micuți care își

Mi-e greu între zorii luminii spintecați cu atâta căldură de măruntaie- vârfurile de pământ căutate toată noaptea plutesc molatec: spinări mințite că soarele e miezul roșu al pământului,

În singurătatea mea cerul se urcă roz de cumpăna venelor mele din frunte; și-au pus liliacul la poale, crusta de gheară în buze, mâna desprinsă în păr - numără între case, între porți, ‘am fost

Când am pășit întâia oară, îmi venea să spun prima lovitura primul răcnet primul raget al timpului în axul meu femural; zahărul se lipea de buzele mele- masa cu chipul de sticlă, copiii afară

Rămâneam în ore, și ele rămâneau în ore. Coastele prelungi ale timpului care rămânea în ore - întrebam adesea de ele; la asta sfâșiam ciuda cu pieptul, gura cu pâlniile, amintirea cu

Am lăsat marea lumina pânza pe fisura geamului- să nu-mi mai strângă în ceafă striațiile de sare- ciupercile scurse de rouă. Apa curge în tălpi- cu șiretul pe care l-a dezlegat de gheată