Dafina David

piatra ignorată și-a fi trăit destinul într-o oază de culori îmbrăcate în zâmbete. căuta să trăiască, visa să gasească un început de altceva în care iubirea să inventeze cuvinte iar

Să nu mă vezi în oglindă, să nu mă vezi în capul unui pod, o avalanșă tăcută pe un pisc ce-i cu soare galben uns și-o zale crestată de-un arc mă-npinge în liniștea arsă a zilei- așa au

Un pitic mă-ntreabă-n care cred dintre o noapte și-o zi, cred ploaia blândă, cred pajiștea și norul ce-mi ține umbră, mi-e teamă de-un surâs de buze să-l apăs și-n urmă să-mi îndes batistele-n

1.Aici stau! c-am suit un munte ș-am trecut o mare, că am tăiat un cer și-n pielea unui urs mi-am aflat culcușul, când, seara, de-o dungă roșie lăsată pe case, se făcu mistreț grăbit să mă

Mijea un soare călduț la fereastră când mi-am deschis ochii trezită de ceas. O zi avea să-și lungească măsura, scrutându-și orele, netezind fiecare piatră pe care aveam să calc. Drumu-i

O zi-n care nimic nu mai poate răpune moartea! mașina scosă pe potecă, o-ngustă mână fluturând batista, se caută toate astea atunci când te detașezi suficient și-n gând culorile verii sunt

Prin tine văd urma așteptând să intre-n pădure, un animal rănit forțat să se ascundă în mijlocul acestui for de oameni verzi. . Acum, știu, în fața mea nimic nu vorbește ori tace, nimic

Mita, îmi scriu numele-n palmă, de cineva s-o uita la bătăturile mele, de cineva s-o face încetișor culcuș de milă penrtu mine - îmi scriu numele. O poveste ce-și umflă paginile sub

M-aștepți, în sezonul ăsta-i scurtă vremea cu bomboane sparte-ntre dinți, căci afară de tot ce cunosc, voi termina desenând în geam aburii dați de căldură și frig. Cine-și alege cuvintele

Te aștept, de aici, plinul unei batăi în aer, jumătatea unei cape alunecând sub pași, un plic legat cu ceară, gol în săgeata luminii - clar! mi-au spus întrebările, și le pun pe lângă mine,

N-am nimic, prietenul meu, tu treci prin mine ca o cărare pe frunte: altshift, sunt nevoiașă de aceasta, căci n-am nimic iar TU ai atat de mult. Scriu din ce știu, se fac albe panglici la

Că va sosi, cu multe mărgele din capătul lumii - iar ele, o cană de tablă desenată, în care să ne pregătești la toți ciocolata cu lapte. În casa lui îmi păreau toate de nisip- masa lipită de

Își deschide aripile, soare-i lucire gri, spasm în organul dintre coapse, schijă de lupă cleind valea, își deschide aripile și umbra-i de-o palmă se lasă pe-o parte. Minciună prinsă de limbă,

Prinsoarea-i cu uscatul, mintea-i cu sufletul și nimeni în lume- de unde-i începutul să mă mestece și mijlocul s-adune, apoi sfârșitul să mă scuipe-afară ? Multe vorbe nu-și știu căta-n

Ești aici, din toate, am renunțat la distanță, macini răcoarea, din toate, am renunțat la frig. O bestie își soarbe pofta deasupra mea și-am renunțat la teamă - trece norul ăsta, furtună cu

E o pară din care culoarea mușcă : constanță a pistruilor din coajă , albe striații aprope de codiță și puful de floare abia uscat. E o pară aproape coaptă, cum toamna se uită între noi și

Iubirea se face că nu știe, tu ai pășit desculț pe jar, diminețile, tu le-ai agitat în măsură să-și sfarme soarele- doar tu-ai strunit în jar cu bățul. Ura nu vede dar se face că știe, tu

Pune o mână, culcă piciorul unde-i neted c-atâția bulgări copți de mere, se mai înnoadă cu ei privirile noastre- și buzele, fă din carnea lor un răntaș, mai spune-le să tacă de-i în vorbe să

Six, m-ai visat azi-noapte: cu rădăcinile pocnind sub pămînt, vesta-mi fusese țesută de Șapte și frigul mi-a pătruns în ea din frunze,crengi și din tulpină. Floarea mi s-a uscat, tu ai văzut

Nu m-ai pierdut, de-s tristă: mă amăgesc că ploaia-i semn de bine- de m-ai plăcut vreodată pentru asta, sunt tristă și așa. Pentru că ăștia suntem. Sunetul schițează în noi octava de

Ochii ăstia n-au cunoscut ploaia, bătaia grea și inegală-n geam sau fluidă ca petalele de praf abia întâlnindu-și umbra palidă-n sticlă - se duc în cer, iertare să-i ceară că numai de el își

De stropi mari m-am îndoit, ploaia c-o să vină, depărtările c-or să știe unde aproapele își ferește praful de pene, și-apoi atâtea aripi să-ndrepte respirația acestui nor ce scapă

(nu vorbește-n copcă peștele cu albe dungi în iris, huskiul vâslește din coadă peste fulgi, pescarul doarme-n șubă cu-n soldățel de plumb rănit la picior) ce-nseamnă că visuri de plută