Poezie
Untitled
Săgețile
1 min lectură·
Mediu
Ochii ăstia n-au cunoscut ploaia,
bătaia grea și inegală-n geam sau fluidă
ca petalele de praf abia întâlnindu-și
umbra palidă-n sticlă - se duc în cer,
iertare să-i ceară că numai de el își mai
veghează ei înfățișarea.
Tot de-a lungul lor, leagănul meu prins
în nuc se sparge de crengi cu sunet țipător
de povară,
unchiul meu dă cu putere frânghia-n
avânt și leagănul meu cel roz de lemn
zvâcnește ca un bulgăr de pământ
țintit în aer .
Ochii ăștia pe ploaie au risipit neclaritatea,
pe ploaie au scos spinul afară din ei,
o limbă ce nu-și potrivește dinții sub ea
-legate ca clopotele-n biserică,
două degete care nu vor să țină leagănul.
Știu că nu-s dintre păsări și iarba, rece,
mi-ar întinde mâna de –ar fi să cad,
penrtu ochii ăștia ai ei că n-au cunoscut
lumea.
012397
0
mi-a plăcut cu ai făcut trecerea de la ploaie, cer la leagănul roz, la copilărie. Și totul dintr-o privire, o rotire a ochilor... Apoi finalul, speranța de acolo, optimismul... Un text fain, cu imagini reușite,
alex