Poezie
Întoarcerea orelor
Anotimp-tice
1 min lectură·
Mediu
Nu-ți ține lacrimile, mersul lipit de zid, dulceața
cusăturilor neglijente- mă-ntreb câtă imitație intră
și iasă din toate, cât e sau nu joc secund vopsit cu
fierul încins.
Cu asta, nu-ți angaja lacrimile-n mersul tristeții;
ceasurile împrietenite, deșertul întins între coaste
- vasele se îneacă în tine când e vorba să mesteci
cu gura deschisă stropii scurși din tavan.
Cum privești la acele puse și luate de pe ore, la
creierul lor, la sângele bătut penelop sub piele, visu\'
tău e înfășurat strâns în templul lui.
Și astăzi, aș lua înapoi coarda din care ți-am cântat.
Fii dușmanul meu, deflagrația unui cer de mercur,
fii curba timpului însuși, plapuma uscată pe care
dorm cu fața ascunsă în mâini.
[Întoarcerea orelor]
Nu ține de lacrimi cu aldehida ridicată în sânge
- fragmentele de păr, culoarea ușor șifonată, moscul
împletit în ciorapi; nu ești tu, nu ești nici măcar eu,
nu ești numele, nu ține, aldehida din care agiți ușor,
crapi vrejul întins de ea, carapacea scorțoasă,
tibia verde de smarald.
032929
0
un poem la fel de reusit ca anteriorul, as putea spune mult mai reusit. ai scris expunand senzatiile, trairile, sentimentele cat mai elegant cu putinta.
insa, pot spune ca titlul nu mi se pare cel mai potrivit, dar a fost alegerea ta si o respect.
per ansamblu, poezia e f. buna.
eu acum, fug. la mine, orele nu se mai intorc :(
cu prietenie,
Laur