Dacian Constantin

Împreună-le nu se rupe nicicum. Când creierul trage de sine, zic că inima are de câștigat. Pe semnul de întrebare se construiesc cele mai bune răspunsuri. :)

Mulțumesc că forțoșezi poezia! :)

li

Furia mă face mai frumoasă.
În plus, dacă e bine dirijată,
e de-a dreptul constructivă.

Lacrimile împachetate se livrează
pe sub mână pe sub ochelari pe șest
cum că, așa, nevăzute, ar fi semn de
forțoșenie!

prietenesc,
li

Cu inima de pe frunte încercăm să deschidem
ochiul central
să îi simțim pulsațiile și să îl orbim
cu lumina sângelui

Mulțumesc.

Ionuț, așa-i! :) /M-am bucurat mult că ai recunoscut versul referențial/

Andu Moldovean, oare de ce toate comentariile tale arată la fel?!

nu m/am folosit de nicio imagine de cartoon network, dar îți înțeleg confuzia.

nici comparația aceea cu ursulețul de pluș nu îmi onorează intenția, dar mă bucur când textul meu trezește astfel de trăiri candide și înduioșătoare.

fragmentul cu ceapa e previzibil
pentru că numai o ceapă degerată
e imprevizibilă.

altfel, toșa, mulțumesc că ai deschis
oberlichtul.

mult fier forjat / că uitasem forțoșenia! )

mincinosule, nu te cred că ești mincinos!

mulțumesc pentru.

semnul de întrebare cel ridicol / e o minciună
așa cum podul mincinilor din sibiu zice-se că se va dărâma
de vei rosti un neadevăr acolo
cocoțat pe el

alinadal, știai că podul cela este primul pod din fier din România (1859)?

tare mă bucur că ai menționat de el în subsolul acestui text.

pentru că da, poemul, pe el se susține. :)
iar scenele / cele mai importante / tot pe el
se filmează.

roșînobraz, încântată de vizită,
li

O să inventez o gară pentru supersonice.
Să se liniștească și ele undeva.
O să inventez apoi supersonice și mai supersonice
pe care o să le dirijez de la sol
către priviri ca a ta.

Îți mulțumesc, știi bine că ai zis bine
și m-am bucurat că ai văzut.

prietenesc,
li

acest text e un cașicum
ca și unde ar fi nu s-ar povesti
adică e încadrat la personale
datorită lașității autorului lui
de a recunoaște că de fapt
cașicum-ul nu e nicidecum
cașiopoezie

e cașicum starea s-a topit în cuvânt
și s-a lăsat urlată de el

Dana Banu: cine poartă teniși răstoarnă carul mare! Zău!:)

Elis Ioan: azi toate poemele îți par triste ori pentru că nu sunt poeme, ori pentru că e tristă și semi-eclipsa de semi-suflet de care ne triști amintim măcar o dată pe LUNÃ.

Dmiter, Dmitri, Mișcalenco, Mitișenco, Mee-Tee: nu mai crede despre ce simt eu până nu îmi intri în piele. No, da?!

Ștefan Ciobanu: \"amiazul\" se făcu bărbat. de aia îți plăcu.

Să vă mulțumesc nu uit. Vă mulțumesc :)

li

de aceea, nu mă introduc prea mult în catalizatoarele lui,
spun doar că dacă ar fi să dorim
acestui text
putere artistică
ea s-ar afla aici:

Pentru mine patetic înseamnă rimel prelins pe masca de sticlă.

doar aici.

restul e ... personalische.

prietenesc,
li

banal,
exceptând poate acel \"cristi e aiurit\", exprimare care poate fi ușor identificată și, deci, înnobilată cu o oarecare credibilitate.

în rest,
acest \"(cum care? somnul!)\" mi se pare de-a dreptul neinspirat. e o formulă care nu are ce căuta într-o poezie.

în plus,
acest \"complet\" e încă un clișeu și din câte știu intenția lui e de a crea un superlativ al fraudei. din păcate, fraudulos - nu are grad de comparație - din câte știu eu.

oricum,
mi se pare un text scris în grabă, fără substanță sau atmosferă.

adică - nicidecum așa cum mă aștept să văd pe pagina asta. :)

Sevra,

Ma aflu in Cluj si iti transmit de aici sincere felicitari pentru un virtual poetic mirositor dinspre Manastur inspre Zorilor, carevasazica intr-un oras golit de studenti rochitele curate, apretate si impecabile sunt de-a dreptul triste, de aia, zic, aveam nevoie sa vad poemul asta, sa ma trezesc la blanda vietuire, odata cu laptele cu musli si cu apusul inspre care, porcul cand priveste, devine zmeu sau inger sau altceva, mult mai curat si mult mai inalt.

Sevra,

Asa este o zi frumoasa!

Adica, zau ca te-nteleg!

prietenescu-te,
li

Poezia lui Ștefan Ciobanu nu are nici un fel de frică. Orice este posibil. Și când spun asta, mă refer la mai toate poeziile autorului, pe care le urmăresc de la primul său text postat pe site.

Deși par ușor encriptate într-un univers artificial, textele lui Ștefan Ciobanu abundă de simboluri cărora autorul are curajul să le ofere valențe noi, dincolo de cele consacrate. Acolo unde te aștepți să fie o cruce, Ștefan așază o halbă dulblă, iar acolo unde ar trebui să fie un deal, găsești o cocoașă.

Despre textul de aici, cred doar că este un abandon, de la un capăt la celălalt. Fracția nu e o linie sub care se trece totalul, ci una de întregire.

„mai strâns vreau oricine ești
să curgă sânge și din paharul meu cu apă” – reprezintă invocarea pe care eu cred că se susține întregul text. „Definiția cu haine lungi și repetate” – îmi pare un soi de cerc vicios, o rută bătătorită, un „comun” din care se dorește evadarea. Abandonul – dăruire de care spuneam poate veni cu „înfrigurare” („te înfriguram”): nu se face rabat de la nimic.
Cine nu face rabat?
Iubirea.

În opinia mea, acesta este un text cu iubire. Cu o iubire care nu cere, ci care vrea doar să fie luată. E singura șansă întru întreg.

Nu aș vrea să fracționez acum metaforele. Ele se vorbesc singure.

Cred în silueta elegantă, disperată, dar mândră, înaltă și provocator-umilă a acestui text.
Cred că pentru un astfel de amestec ai nevoie de forță în cuvânt și de curaj.

Încurajez curajul.

După modelul \"la-la-ia-la-i\" cu care ai receptat tu acest text, îți răspund și eu cu același \"da-bă-di-da-bă-da\", la fel de prietenesc, duduiță, încântată de trecerea ta plină de Speranța Bahtalo!

ism

textul asta este asa de simplu si de curat in simplitatea lui incat nu ma mira ca n-ai inteles nimic.

eu nu scriu pentru poetii de pe site.

am nevoie de ei.

e cu totul altceva.

ca titlul acestui text a fost prima data
\"infectie la picior de pat\" :)
asta apropos de remarca ta referitoare la subtitlu

multumesc, Stefan. sa nu ingheti decat intr-atat incat sa nu te topesti de tot.

li

Nu știu plăcere mai mare decât să îmi amețesc cititorul, să îl derutez, să-l îmbăt și să-l las să îmi doarmă în brațe, uitând toate cuvintele citite. :)

Adică, mulțumesc, incredibilo, de trecere!

li

Lavinia, totul e viu în cititorul viu. :)

Elis, știu!

Ramona, nu cred că bătrânețea te face neputincios. Am văzut mulți tineri handicapați afectiv. Eu sunt unul dintre ei.

\"date biobibliografice a zeci de autori\" - asta ca să menționez doar una dintre scrântelile lingvistice care apar în anunțul dvs.

Altfel, ca om cu bune intenții, m-ar interesa să știu în ce constă activitatea acestei \"mișcări literare de excepție\", cum spuneți, pe scurt, evident. Asta ar da, de altfel, și mult mai multă credibilitate anunțului dvs. și v-ați atrage cititori!

Florin,

Eu tare aș vrea să te văd nervos. Adică, de aici să înțelegi că îmi pare că te prinde mult mai bine un ton nervos decât unul contemplativ-meditativ! Iar aici, chiar ești nervos! Bine, puteai fi și mai nervos, dar n-ai mai fi fost Florin Hulubei, nu-i așa?! :)

Nu m-am gândit niciodată la trenurile pierdute că le doresc deraierea. Îmi plăcu această idee, inclusiv realizarea ei.

Ideea cu \"montagne-russe\"-ul defect nu cred că este exploatată îndeajuns. Adică, e aruncată așa, pur și simplu, îi lipsește ceva, nu simți și tu?!

Aș opune o imagine și mai mălăiață - injecției în gingii. Adică \"împlinirea călduță\" nu mi se pare îndeajuns de puternic pentru a realiza opoziția aia pe care ai vrut-o.

Strofa aceasta:

mâinile noduroase ale tovarășilor de drum
fețele lor obosite peste care răsăritul
lasă o palidă lumină par o radiografie
a deznădejdii și singurătății alcoolizate
și asta îți provoacă o stare de minim confort


mi se pare fără cusur, exceptând ultimul vers, fără de care ar putea să existe foarte bine.

cât despre ultima strofă - mi se pare cea mai nervoasă, un pic îndulcită de trimiteri gen \"sensul vieții\", \"oricum terminat\", \"refugiu liniștit și călduț\".

Așadar, Florin Hulubei, părerea mea este că trebuie să te enervezi! Mai mult! :)

prietenesc,
li