Ex-dimineață

întâi își lăcătuiește viața de 2ori3 ori idiotul de lângă ușa mea, ca și cum ar veni cineva să vrea ceva din el, din rântașul și ziarul lui. Decât că și-a luat ușă nouă și asta îl propulsează în proprii ochi. Apoi mintea mea hălăduie, caută ceva cunoscut ca să apropie realitatea, stau în pat și privesc aiurea pe pereți...ăsta e un obicei tare vechi! N-o să înțeleg vreodată tabloul cu crose și sticla de whiskey, da-mi place cum stau ele pe trotuar lângă un afiș zdrențuit... Am nevoie de mirosul de cărți tras pe nări și de culorile demente din piețe, de vacarm și de tragism, de o agitație șiroind... Roți se învârt și eu fug cu ele, un întreg rostogolit pe un drum, veșnicul drum, mereu drumuri; mâna mea bate bate bate, ține loc de altceva... Într-o detașare de scaun de plastic, râd! Ca-ntr-o poveste fără sfârșit totul aleargă, o goană spre nuștiucedoamne...nici gând nici gând să fie o zi cu ploaie, am sărit în mașină după ce-am aruncat nori și vecini la borcan și p-ăla în ghenă. Fuck! Îmi aleg cafenele decadence cu schițe pe pereți, mobila veche și catifelele vișinii, culoarea asta înseamnă mult și cade greu... ...ca să-mi liniștesc orele strângând cana de cafea în mâini, ca și cum mi-aș păstra secretele și șpilul în ritualul ăsta( deși în filmele americane cafeaua înseamnă altceva) și să stau doar să stau, indiferent de cine intră pe ușile alea. Pentru mine patetic înseamnă rimel prelins pe masca de sticlă.