Dacian Constantin

cu tricoul lipit de piept alerg ploaia e un țambal izbit de epiderma bună sunt o sferă în continuă topire-rotire de sub adidași răsar zâmbete de-asfalt le strivesc brațele paralele pumnii strânși

Pentru Li, reluarea întâlnirilor poezie.ro, într-un nou format și cu supunere la analiză a fost un experiment deosebit, din care a plecat cu informații de toate felurile. Pentru poezie.ro a

înainte să fii tu a fost umbra o văzusem plină de ghimpi topind peste zid smoală dulce cu buzele în răzgândire și fruntea-nchisă-n cerc pe zidul din față păreai om dar pe crâșma de-alături

e cotropit cireșul foamea tentației îi schimbă adevărul uite-așa, de-o parte pe-o altă rugă parte ca-n pagini de carte de dragul poftei tale se răsucește pe-un călcâi și-și scutură

scăpat din hățuri sălbatic roibul sângele meu a luat-o razna s-a proptit în garoafe și picură din ele scriindu-mi rana ieri o femeie mătura labirintul dintre mine și tine cu aripile luceau

în genunchi soră așa vin la tine cu torța sub manta se ridică poduri în spatele meu dar nu mi-e teamă soră sunt deja pe malul acesta unde mugurii se topesc între buze unde pașii nu lasă

clănțănesc silabele pe piele de pofta de-a le face rugă îți rimează până și zbaterea de gene,1 cu 2 si 2 cu 4, treizeci și șase de revărsări îți calculez extazul la scară

dacă poți să te miri fără să vorbești fii sigur că-n inima ta se scrie o limbă nouă în pacea dintre două respirări stomacul lunii se face covrig vine-un corb și-o mușcă ea spune au ea nu plânge ea

un animal cu solzi străvezii e depărtarea cu tălpile-n coastele vremii o domesticesc de dragul merindelor calde de dragul foamei tale prinse-n piroane între geană și pas o femeie a uitat să te

te uită cum zilei îi cad pantalonii a slăbit în lumină de când nu mai ești adie-mă căci voi trăi curând pe râul sfințit al sângelui meu trece azi o moleculă de crin mă merg ideile în compas de o

stare de asediu în becuri am ucis lumina cu gura să ne putem liber iubi și casa dansează și-a ridicat poalele tălpile ei pisează mărunt țeasta morților să știe și ei că aici la noi e

acum că am rămas singuri de-a dura cu luna să mă dau din nou îmi vine să vărs ploaia cu cerbii ei cu tot să-ți șterpelesc privirea să pot și iar să pot să las sub piele să-mi cânte un contrabas

pune-ți mâna la ochi să n-auzi că le-am pus la zid goale le-am legat gurile cu o foame mai mare pe sănii am trimis vraja-n siberii și în curând le voi trece prin urechi tăceri amestecate cu

Pantofiorii roșii. Nimic mai viu și mai clar ca amintirea pantofiorilor mei roșii. Îi am încă într-o poză cu Moș Crăciun, la o serbare, Moș care știam că e tata pentru că îi recunoscusem mâinile.

ora sfredelește tâmplele cu dăltițele ei lumești cioc cioc sculptura-i gata inimii mele i-ai făcut două toarte de una s-apuce moartea de cealaltă tu s-o duceți așa împiedicat și-mpreună într-o

las cârjele aici ca semn al zborului crăcănată iluzie vinde-mă-n târg ca pe-o bucată de carne smintită n-o să mă zbat - împotrivesc mă să n-o nu nu din da și da din nu întinsă pe valuri cuminte

ochiul meu e tras de două cămile așa se face că pentru mine dimineața vine mult mai devreme decât văzul dezlipesc bandajul de pe rană și o las să vorbească exerciții de anamneză cu

suntem doua universuri paralele ne întâlnim doar dacă ne lasă geometria trigonometria bunul simț sau șansa captivi ne răsucim noapte de noapte în cuptoarele lunii ne rumenim obrajii pentru un